Sursa ta de încredere

Vâlcea: Avertizare RO-ALERT privind o avarie la o conductă de gaze

Câteva persoane care se aflau în apropiere au fost evacuate.

Vâlcea: Avertizare RO-ALERT privind o avarie la o conductă de gaze

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 03 Decembrie 2024, 11:59  • Actualizat: 03 Decembrie 2024, 11:59

O conductă de gaze a fost avariată marți dimineață în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea și există risc de explozie.

Pompierii militari intervin de urgență și a fost emis un mesaj RO-ALERT în care cetățenii sunt sfătuiți să ocolească zona și să lase libere căile de acces pentru forțele de ordine.

„La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială CBRN. Forţele ISU ajunse la faţa locului au constatat ca sunt pierderi însemnate de gaze din conducta avariată. A fost anunţat de urgenţă Distrigaz şi SVSU Vâlcea. Echipajele operative au balizat zona şi au realizat un perimetru de siguranţă, după care s-au luat toate măsurile necesare pentru protecţia populaţiei din zona respectivă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Sorin Albinaru

De asemenea, câteva persoane care se aflau în apropiere au fost evacuate, în prezent echipele de la societatea de gaze lucrând la remedierea avariei, produse, din primele informaţii, de nişte muncitori care efectuau lucrări în zonă.

„Pentru a fi în afara oricărui pericol, pompierii militari au evacuat trei persoane aflate în zona evenimentului. Conducta de gaz a fost oprită în scurt timp de la sosirea echipajelor de intervenţie şi nu mai există scurgeri de gaze. Pompierii militari asigură măsuri de protecţie a populaţiei din zonă, precum şi de prevenire şi stingere a incendiilor la locul intervenţiei echipelor de specialitate ale Distrigaz până la remedierea totală a situaţiei”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

Citește și: Pompierii au salvat un bărbat rămas inconştient într-un incendiu în oraşul Vulcan

Premierul Niculescu: Apărarea teritoriului și a cetățenilor este prioritatea zero a României
Actualitate 21 Octombrie 2026, 20:47

Premierul Niculescu: Apărarea teritoriului și a cetățenilor este prioritatea zero a României

„Am ținut să le mulțumesc militarilor români și piloților noștri care veghează zi de zi, alături de aliații noștri, în zona...

Premierul Niculescu: Apărarea teritoriului și a cetățenilor este prioritatea zero a României
SERBIA: Poliţia a arestat 6 persoane care ar fi pregătit violenţe în ziua alegerilor parlamentare
Actualitate 21 Octombrie 2026, 20:17

SERBIA: Poliţia a arestat 6 persoane care ar fi pregătit violenţe în ziua alegerilor parlamentare

Cele mai multe arestări, 5, au avut loc la Novi Sad.

SERBIA: Poliţia a arestat 6 persoane care ar fi pregătit violenţe în ziua alegerilor parlamentare
Romsilva, pregătită de sezonul rece: Regia are stocuri de lemn de circa 400.000 de metri cubi
Actualitate 21 Octombrie 2026, 20:09

Romsilva, pregătită de sezonul rece: Regia are stocuri de lemn de circa 400.000 de metri cubi

Prețul mediu de vânzare a lemnului de foc este 280 de lei.

Romsilva, pregătită de sezonul rece: Regia are stocuri de lemn de circa 400.000 de metri cubi
GRECIA: Mii de elevi, studenți și profesori protestează pentru finanțarea educației și salarii mai mari
Actualitate 21 Octombrie 2026, 19:34

GRECIA: Mii de elevi, studenți și profesori protestează pentru finanțarea educației și salarii mai mari

Aproximativ 10.000 de persoane, între care elevi și studenți, au manifestat pașnic în centrul Atenei și în suburbii, potrivit...

GRECIA: Mii de elevi, studenți și profesori protestează pentru finanțarea educației și salarii mai mari
Cutremur de 3,1 grade, în județul Botoșani
Actualitate 21 Octombrie 2026, 18:34

Cutremur de 3,1 grade, în județul Botoșani

Seismul a avut loc la adâncimea de 5,7 kilometri.

Cutremur de 3,1 grade, în județul Botoșani
Călin Georgescu, vizat de un nou dosar al DIICOT
Actualitate 21 Octombrie 2026, 17:09

Călin Georgescu, vizat de un nou dosar al DIICOT

Aflat în arest, fostul prezidențiabil ar fi solicitat verificarea vilei sale din Mogoșoaia pentru identificarea...

Călin Georgescu, vizat de un nou dosar al DIICOT
Un submarin german dispărut în Al Doilea Război Mondial, descoperit după 82 de ani în largul coastelor engleze
Actualitate 21 Octombrie 2026, 17:00

Un submarin german dispărut în Al Doilea Război Mondial, descoperit după 82 de ani în largul coastelor engleze

Un jurnal al marinei în care era consemnată scufundarea conținea coordonate greșite, motiv pentru care epava nu a fost găsită...

Un submarin german dispărut în Al Doilea Război Mondial, descoperit după 82 de ani în largul coastelor engleze
Orange anunță că un incident de rețea perturbă serviciile sale mobile în întreaga Franță
Actualitate 21 Octombrie 2026, 16:46

Orange anunță că un incident de rețea perturbă serviciile sale mobile în întreaga Franță

Downdetector a indicat zeci de mii de sesizări ale clienților afectați.

Orange anunță că un incident de rețea perturbă serviciile sale mobile în întreaga Franță

Radio România Actualitați

De la Paris la Berlin, Europa își pregătește infrastructura critică pentru atacuri cu drone

Amenzi de 25.000 de lei pentru instituțiile care nu se digitalizează

Dinamo, primul succes din Liga Campionilor la handbal masculin

George Scutaru, la RRA: Reconstrucția Ucrainei, oportunitate pentru România