Alexandru Tomescu, în concert aniversar și sesiune de autografe la Ateneul Român
Spectacolul va fi urmat de o sesiune de autografe pe două albume, apărute la Editura Casa Radio.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 19 Octombrie 2026, 10:36 • Actualizat: 19 Octombrie 2026, 10:48
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar „Alexandru Tomescu 50”.
Violonistul va evolua alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, sub conducerea dirijorului Tiberiu Soare. Solist invitat al concertului este violoncelistul Ștefan Cazacu.
La încheierea spectacolului, publicul este invitat în Foaierul Ateneului Român, unde Editura Casa Radio organizează sesiunea de autografe.
Alexandru Tomescu și Tiberiu Soare vor acorda autografe pe albumul „Alexandru Tomescu – Concerto. Mozart, Saint-Saëns, Dvořák”, ajuns la ediția a II-a.
Violoncelistul Ștefan Cazacu va oferi autografe pe albumul „Moștenitorii României Muzicale (V). Schumann, Enescu, Brahms”.

Ambele titluri au apărut în acest an la Editura Casa Radio.













