Solstiţiul de iarnă din emisfera nordică marchează începutul iernii astronomice.

21 decembrie devine ziua cu cea mai scurtă durată de lumină şi, implicit, noaptea cu cea mai mare durată din an.

În acest an, solstiţiul are loc duminică, 21 decembrie, la ora 17 și 3 minute.

Soarele, la cel mai jos punct pe cer

Solstiţiile şi echinocţiile sunt consecinţa mişcării de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui şi a înclinării axei terestre cu 23,4° faţă de planul orbitei. Această înclinare face ca, pe parcursul anului, emisferele Pământului să primească cantităţi diferite de lumină solară, generând anotimpurile.

Solstiţiile marchează momentele în care ziua este cea mai lungă (vara) sau cea mai scurtă (iarna).

Echinocţiile sunt momentele în care ziua este egală cu noaptea.

Din martie până în septembrie, emisfera nordică este înclinată mai mult spre Soare, determinând primăvara şi vara. Din septembrie până în martie, aceasta se înclină în sens opus, favorizând toamna şi iarna. În emisfera sudică, situaţia este inversă.

La solstiţiul de iarnă, Soarele descrie arcul cel mai mic pe cer în emisfera nordică şi se află la cea mai joasă înălţime la amiază. Pentru latitudinea medie a României (aproximativ 45°), Soarele urcă la numai 21° deasupra orizontului.

În această zi, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de est și apune cu acelaşi unghi faţă de vest.

Rezultatul este cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte din an.

Începând de la acest moment şi până la 21 iunie 2026, durata zilei va creşte continuu, iar cea a nopţii va scădea.

Nu doar Pământul are solstiţii

Orice planetă cu o axă de rotaţie înclinată experimentează solstiţii şi echinocţii. Totuşi, anotimpurile diferă mult de la o planetă la alta. Venus are o înclinare axială de doar 3°, ceea ce produce variaţii sezoniere minime, iar Marte are o orbită mai eliptică decât Pământul, ceea ce amplifică diferenţele de temperatură dintre anotimpuri.

În cazul Pământului, înclinarea axei joacă un rol mult mai important decât distanţa faţă de Soare. De altfel, planeta noastră se află cel mai aproape de Soare la începutul lunii ianuarie, adică în plină iarnă astronomică în emisfera nordică.

Solstiţiul în istorie şi tradiţii

De mii de ani, solstiţiile au avut o puternică semnificaţie simbolică pentru civilizaţii din întreaga lume.

Stonehenge (Marea Britanie) este celebru pentru alinierea sa cu răsăritul Soarelui la solstiţiul de vară.

În Egipt, Marile Piramide de la Giza par să fie aliniate cu apusul Soarelui în perioada solstiţiului.

Romanii celebrau solstiţiul de iarnă prin Saturnalia, un festival de şapte zile cu daruri, lumânări şi decorarea caselor.

Incaşii marcau solstiţiul de iarnă din emisfera sudică prin festivalul Inti Raymi, dedicat zeului Soare.

În Iran, festivalul Yalda sărbătoreşte naşterea luminii şi victoria acesteia asupra întunericului.

Şi în România, multe obiceiuri şi ritualuri de iarnă păstrează simboluri legate de renaşterea luminii şi de ciclurile naturii.

Din punct de vedere astrologic, solstiţiul de iarnă marchează intrarea în zodia Capricornului, asociată cu seriozitate şi responsabilitate, stabilirea de obiective, planificare şi reorganizare, reflecţie şi odihnă

Este un moment tradiţional legat de încheierea unui ciclu şi de pregătirea pentru un nou început.