România a avut o prințesă genială care a ajuns să fie biciuită în Rusia, la palatul poliției din Sankt Petersburg, din cauza curajului și îndărătniciei sale. Elena Ghica n-a tăcut când țara ei a avut nevoie de ajutor, însă la peste 170 de ani de la incident, puțini români mai știu cine a fost și de ce merită un loc printre nemuritori.

Elena Ghica a apărut pe lume la 3 februarie 1828 într-o familie importantă în istoria României, ce a dat mulți domnitori. A fost fiica marelui ban de Craiova Mihail Ghica, zis și Mihalache Ghica, și a Caterinei Ghica, fostă Faca sau Facca, de origine greacă. Inteligența ei extraordinară a fost observată încă de pe când era doar un copil.

Elena Ghica, un geniu

În loc să învețe să numere, la vârsta de cinci ani, Elena Ghica lua lecții de greacă veche și greacă modernă, latină, franceză, italiană, engleză și germană. La 14 ani ajunsese să traducă Iliada din limba greacă în hexametri germani, lucrare ce a fost publicată la Leipzig, în Gazette Universelle.

De altfel, la vârsta adolescenţei, vorbea fluent nouă limbi. Nouă limbi! Adică: italiană, engleză, germană, franceză, română, greacă, latină, rusă și albaneză. A ajuns să studieze la Viena, Veneţia şi Berlin.

„Geniul ei precoce, bunătatea îngerească a inimii, o făcură obiectul adorațiunii a lor săi și o podoabă prețioasă a curții principelui Alesandru. (unchiul ei, Alexandru Dimitrie Ghica, domnitorul Țării Românești, n.r.).

Facultățile ei intelectuale s-au dezvoltat atât de rapid, încât profesorii însărcinați cu instruirea ei nu au putut păstra nici un alt elev la același nivel cu ea, în aceleași studii.” , scria despre ea profesorul grec Gregorios Papadopoulos, care s-a ocupat de educația ei împreună cu preceptorul francez J.-A. Vaillant.

Programul prințesei includea discipline precum: istoria literaturii, sociologie, religie, pictură, muzică și limbi străine. Însă, Elena Ghica nu era doar o prințesă delicată și preocupată să învețe. Imediat ce își termina studiul, prințesa mergea la sport - fie înot, scrimă sau echitație.

Dintr-un mariaj nefericit, pe mâna rușilor

Pe când avea 14 ani, Elena Ghica și-a însoțit familia într-un exil voluntar, după ce Alexandru Dimitrie Ghica, domnitorul Țării Românești, a fost detronat. Tânăra a fost primită la curțile din Viena, Berlin și Dresda și a fost admirată peste tot admirată pentru talentele și frumusețea ei.

„Figura sa de un oval perfect, cu o mare puritate a liniilor în toate detaliile lor, era de o paloare (franceză blancheur) strălucitoare, subliniată de tonuri roze, și animată de ochi negri magnifici, ale căror priviri penetrante și vii respirau bunătatea și bunăvoința; părul șaten încorona fruntea sa largă și bine dezvoltată sub care străluceau toate luminile geniului.”, scria Armand Pommier.

Elena Ghica s-a căsătorit împotriva voinței părinților ei, la 21 de ani, cu un rus pe care îl cunoscuse la un bal ținut la Iași. El era principele Aleksandr Kolțov-Masalski, un tânăr locotenent de husari rus, ofițer de la vârsta de 15 ani. Au plecat împreună la Sankt Petersburg, unde ea și-a petrecut timpul dedicându-se studiului și relaților mondene.

Acolo, în Rusia, inima Elenei Ghica fierbea. Detesta absolutismul țarist și voia eliberarea Principatelor. Susținea principiile revoluționare ale anului 1848 fără să se ferească, iar obrăznicia ei a fost pedepsită.

Biciuirea ei a avut loc după ce ea a protestat împotriva invaziei Țărilor Române de către Rusia. În acel moment, prințesa genială a României avea 27 de ani. Acest incident, dar și clima nefavorabilă ei au determinat-o să plece din Rusia definitiv. N-a divorțat niciodată, dar s-a despărțit de soțul ei, care a rămas în Rusia.

Elena Ghica, devenită Dora d’Istria

Dincolo de toate cele amintite până acum despre ea, Elena Ghica a fost o scriitoare ilustră. A semnat cu pseudonimul Dora d’Istria, ce s-ar traduce prin „Dor de Istria”, adică „Dor de Dunăre”. De menționat că Istria este și numele unei localități antice, situată între Casimcea și lacul Sinoe.

În plus, Elena Ghica a luptat pentru drepturile femeilor. Cea mai cunoscută lucrare a sa a apărut în anul 1869 şi s-a numit „Despre femei de o femeie”. A scris despre statutul femeii, situaţia materială şi socială a femeilor şi a militat pentru obţinerea unor drepturi egale cu cele ale bărbaţilor. De-alungul carierei sale de scriitoare, a publicat în şase limbi: franceză, italiană, greacă, rusă, germană şi engleză.

Elena Ghica a fost și prima femeie care a escaladat vârful Mönch din sistemul Jungfrau în Alpii Elvețieni, cu o altitudine de 4105 metri, la 11 iunie 1855, după trei zile de expediție. N-a plecat de acolo fără să lase în urmă drapelul valah alb-galben-albastru. A escaladat și vârful Mont Blanc și a marcat cea de-a treia ascensiune feminină în Alpi, după cele din 1808 a Mariei Paradis și din 1838 a Henriettei d’Angeville.

La apusul vieții ei, Elena Ghica și-a petrecut timpul la Florența, în Italia. A murit la 17 noiembrie 1888, la vârsta de 60 de ani, în casa din Florenţa, numită Villa D`Istria, din cauza unei hernii neglijate. A fost incinerată, iar cenușa ei a fost depusă la cimitirul Trespiano din Florența, așa cum și-a dorit ea.

Această mare doamnă a României lăsat o mare parte din avere primăriei București, pentru administrarea spitalului Pantelimon, ctitoria familiei sale. Restul a ajuns la pinacoteca și biblioteca din Florența, iar Villa d’Istria a fost lăsată prin testament primăriei din Florența ca să fie vândută în folosul Societății educaței surdomuților din Florența.

Citește și: Sanda Marin, gospodina frumoasă cu studii la Paris care a făcut istorie în bucătăria românească