Au fost gasite 16 articole pentru degradare

După finalizarea lucrărilor de punere în siguranţă şi conservare, va urma etapa de restaurare.

Lucrările vor continua până la finalul anului, iar lăcașul de cult rămâne închis.

Imobilul va găzdui un muzeu, săli de evenimente, Casa de Cultură a Studenţilor, spaţii de studiu muzical, ateliere de...

Actuala clădire, construită în anul 1960 direct pe sol, fără fundaţie, se află într-o stare avansată de degradare.

Sistemul detectează vehiculele care depăşesc limita de tonaj sau tranzitează ilegal podul, şi transmite alerte către autorităţi.

Investiția se ridică la peste 7,8 milioane de lei.

După 1990 hanul a fost închis și lăsat în paragină. La începutul anilor 2000 a fost cumpărat de actualul proprietar.

Lipsa de întreținere și evenimentele cu muzică puternică sunt principalele cauze ale degradării patrimoniului.

Direcția Judeţeană pentru Cultură Harghita a reușit în ultimii 5 ani să oprească lucrările ilegale la aceste monumente.

Rugina, mizeria, lipsa mentenanței și apariția simbolurilor legionare pe pilonii podului transformă un proiect de 240 de...

Proiectul ar fi finalizat în 2028, deși finanţarea prin PNRR are termen sfârşitul lunii iulie 2026.

Din cauza stării avansate de degradare, cinematograful va fi reabilitat cu peste 24 de milioane de lei, și transformat...

În prezent se efectuează lucrări de punere în siguranţă a clădirii monument.

Pentru că podul de peste Valea Cigherului a fost afectat de inundații, traficul greu a fost restricționat pe DJ 708A.

Simbolul Sighișoarei se află într-o stare avansată de degradare.

Termenul de finalizare a lucrărilor de reparație este luna martie a anului viitor.