Au fost gasite 286 articole pentru fonduri europene

Proiectul, unic în județ, are o valoare de peste 2 milioane de lei, bani din fonduri europene.

Inițiativa are potenţialul de a genera peste 500 de noi locuri de muncă în judeţ.

Valoarea proiectului se ridică la 2,4 milioane de lei.

Suma de 9,45 de milioane de euro va fi asigurată din bani europeni.

Grupul ţintă este compus din 60 de copii, 20 dintre ei provenind din sistemul de protecţie şi 40 din comunitate.

Investiţia are o valoare de aproximativ 23,8 milioane de lei.

Beneficiarii îşi vor primi cheile de la apartamente cel târziu până la jumătatea anului.

În ultimii ani, municipalitatea a înlocuit aproape 30 de kilometri de conducte și a modernizat 25 de puncte termice.

Proiectul are o valoare totală de 7,7 milioane de lei.

Proiectul de 40 de milioane de euro include o sală de concerte și o cafenea culturală.

Aparatul este prevăzut cu un robot care prepară dozele individualizate pentru tratamentul neoplazicilor imunodeficienţi.

Ambulatoriul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj a fost dotat cu 37 de echipamente moderne, inclusiv o cameră hiperbară.

DNA spune că prin semnarea acestui protocol își va consolida cooperarea interistituțională și capacitate de verificare, în...

Lucrările vor consta în reabilitarea căii duble de rulare, modernizarea trotuarelor, a spaţiilor verzi și a elementelor de...

Valoarea totală a proiectului este de 64,7 milioane de lei.

Primăria Iași accesează fonduri prin PNRR și investește în infrastructura educațională.

Infrastructura necesară va fi achiziţionată cu fonduri europene, accesate prin Programul Sănătate.

Până acum au fost achiziţionate şi livrate dotări în valoare de 41,17 milioane de lei.

Centrul Respiro, în valoare de peste 21 de milioane de lei, va asigura servicii de găzduire şi recuperare pentru maximum 18...

Lucrările sunt incluse într-un proiect european câştigat şi implementat de CJ Cluj, finanţat prin Programul Regional...

Proiectul are o valoare de 25 de milioane de lei.

Proiectul a fost finanţat din fonduri europene în valoare de peste 22 de milioane de lei

Valoarea totală a celor opt pasaje este de peste 233 de milioane de lei, cinci dintre ele fiind finanțate prin PNRR.

Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu, în valoare de 8,9 milioane de euro.

Investiția se ridică la peste 105,7 milioane de lei.

Proiectul prevede reabilitarea unui tronson de 1,75 kilometri din albia râului Crasna şi regenerarea unei suprafeţe totale de...

Proiectul include reducerea consumului de energie, scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră şi adaptarea spaţiilor pentru...

Proiectul în valoare de peste 3 milioane de lei din fonduri europene se va desfășura pe parcursul a 27 de luni.

Bugetul de investiţii se va baza în principal pe absorbţia de fonduri europene.

Termenul de finalizare a proiectului este finalul anului viitor.

Lucrările în valoare de 60 de milioane de lei se vor desfășura pe o lungime de aproximativ 7,5 km.

Proiectul vizează modernizarea a două corpuri de clădire ale unităţii medicale, unul construit în 1887, celălalt în 1960.

Modernizarea trenurilor prin PNRR are ca scop creșterea nivelului de confort al călătorilor și reducerea întârzierilor.

Investiția se ridică la peste 7,8 milioane de lei.

Centrul ar putea fi inaugurat la finalul anului viitor.

Lucrările au vizat consolidarea seismică, creşterea eficienţei energetice, refacerea structurii de rezistenţă, modernizarea...

Contractul are o valoare de 56,6 milioane lei.

Investiția atinge suma de 29 de milioane de lei.

Monumentul istoric urmează a fi deschis publicului la sfârşitul lunii august 2028.

Proiectul presupune realizarea unui sistem de iluminat public, a unui sistem Wi-Fi și a unor zone moderne de agrement.

Proiectul INSERT este cofinanţat prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027.

Proiectul vizează dezvoltarea programelor doctorale, promovarea cercetării interdisciplinare și organizarea de activități de...

Banii vor fi alocați pentru infrastructură, spitale și școli.

Pe lângă clădirea garajului, concepută pentru 157 de autobuze, au fost finalizate și staţiile de încărcare.

Centrul va funcționa cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Florentina Ioniţă-Radu trebuie să respecte o serie de obligaţii.

Valoarea totală a proiectului depășește 390 de milioane de lei. Cea mai mare parte a finanțării a fost asigurată din fonduri...

Proiectul „Coridor ecologic Valea Căstăilor” are o valoare totală de peste 17 milioane de lei.

Furnizarea căldurii în locuinţe va începe luni seara.

Valoarea totală a proiectului este de 24 de milioane de lei.

Proiectul, în valoare de peste 7,08 milioane de lei, este finanțat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).