Au fost gasite 361 articole pentru guvern

Premierul a declarat că îl va trimite Parlamentului cu solicitarea ca acesta să fie aprobat în procedură de urgență.

Liberalii susţin că social-democraţii apără un sistem respins deja de electorat.

„În momentul în care moţiunea de cenzură este depusă, am intrat pe o altă stradă, pe care trebuie să mergi până la capăt.”

În total, 32 de gospodării au fost afectate.

Valoarea garanţiei pentru agenţiile de plasare va fi de 75.000 de euro pentru 250 de lucrători aduşi.

Întrebat când va fi depusă moţiunea de cenzură, acesta a spus: „Când va decide partidul”.

Social-democrații ar urma să își oficializeze, joi, demisiile din executivul condus de liberalul Ilie Bolojan.

„Aşteptăm cele trei zile să vedem decizia domniei sale, poate înţelege că atât timp cât ai fost învestit în funcţia de...

Social-democrații au decis retragerea sprijinului politic pentru premierul liberal Ilie Bolojan.

Mobilizarea s-a făcut pe rețelele sociale.

„(...)un bilanţ în faţa românilor, un bilanţ al îndeplinirii obiectivelor pe care ni le-am propus ca partid când am decis...

Decizia se aplică atât pentru contractări, cât şi pentru trageri.

Liderul PSD consideră că premierul nu a ținut cont suficient de opiniile tuturor partidelor din Guvern.

„În calitate de prim-ministru, voi munci zi de zi şi clipă de clipă pentru securitatea şi dezvoltarea ţării noastre şi pentru...

Decizia grupului de lucru urmează să fie implementată printr-o Ordonanţă de urgenţă ce va fi adoptată într-o şedinţă...

„S-au exprimat nemulţumiri legate de modul în care funcţionează coaliţia”, a declarat președintele PSD.

Consultativ, dar obligatoriu, avizul Consiliul Economic şi Social nu a ajuns la Palatul Victoria.

Formațiunea condusă de Dominic Fritz critică dur PSD pentru ceea ce consideră a fi o abordare politică destabilizatoare.

Președintele partidului exclude susținerea unui guvern minoritar sau o alianță cu AUR.

Actualul context politic este marcat de tensiuni și nemulțumiri sociale ca urmare a dezbaterilor pe marginea bugetului de stat.

„Solicităm aplicarea unor măsuri fiscale pe care alte state membre ale Uniunii Europene le-au activat deja în faţa aceleiaşi...

„O să vedeţi măsurile în momentul în care vor fi adoptate, dar o să fie o acţiune din partea statului român”, a explicat...

Miercuri, Guvernul României, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), organizează evenimentul Resource Recovery...

Proiectele de lege urmează să fie transmise Parlamentului pentru examinare şi votare.

„De asemenea, lucrăm la o listă de obiective strategice pe care să le urmărim în aşa fel încât să scurtăm durata de punere în...

Măsura ar urma să rămână în vigoare până anul viitor, când se aşteaptă resursele suplimentare din Marea Neagră, ce vor face...

Guvernul va centraliza, o dată la 30 de zile, 10 dintre cele mai frecvente probleme și le va transmite spre analiză și...

Până duminică seară, au fost înregistrate peste o mie de solicitări de asistenţă.

Senatorul Petrişor Peiu reclamă că, prin această procedură, guvernul modifică zeci de acte normative şi preia din atribuţiile...

„În anul 2026, valoarea costului standard pentru fondul de burse şi protecţie socială şi valoarea burselor se menţin la...

Consiliul Legislativ a atras atenția că unele prevederi ale ordonanței privind reforma administrației ar putea afecta...

SNPPC a transmis o scrisoare deschisă Guvernului, premierului Ilie Bolojan, ministrului Afacerilor Interne și ministrului...

„Corecţia este însă în curs, încă, şi trebuie continuată cu consecvenţă”.

Angajații din ordine publică, siguranță națională, educație, sănătate și cultură vor fi exceptați de la reducerile salariale.

Angajarea răspunderii în Parlament ar presupune îndeplinirea mai multor etape procedurale.

Reprezentanții angajaților acuză că măsurile adoptate de executivul de coaliție afectează salarizarea, condițiile de muncă,...

Federația Sindicatelor Angajaților din Primării amenință cu greva generală.

A fost abrogat un articol, la solicitarea OCDE, în contextul în care prevederile acestuia erau în contradicţie cu...

Proiectul introduce şi posibilitatea realizării transferurilor în interesul serviciului într-un termen de maximum 30 de zile.

Strategia va fi asumată de executivul de coaliție în Parlament.

Executivul de coaliție susține că modificarea era inevitabilă, fiind determinată atât de realități economice interne, cât și...

Potrivit Executivului, măsura rămâne în vigoare.

Decizia de înfiinţare a acestui organism consultativ a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Potrivit edilului, în ultimii trei ani, Bucureștiul ar fi pierdut peste 2 miliarde de lei, ca urmare a reducerii sumelor...

„Aprobarea acestei scheme reprezintă un demers de pragmatism economic: este preferabil să returnăm o parte din acciză...

„Nu poţi să livrezi de pe o zi pe alta”, a precizat premierul.

Asociația solicită accesul persoanelor vulnerabile la servicii, inclusiv migranți, consumatori de droguri, membrii din...

”Pentru orice formă de protecţie fizică a premierului există echipa SPP”, a subliniat Ioana Dogioiu.

Se estimează cheltuieli bugetare de 368.000 de lei pentru asigurarea ţinutei judecătorilor, magistraţilor asistenţi şi...

Încadrarea poate fi făcută de fiecare instituție prin reducerea sporurilor, restructurări sau alte măsuri adaptate fiecărei...

Dacă nu va veni avizul CSM, desigur, conform deciziei Curţii Constituţionale, el va fi aşteptat până la termenul de 30 de zile.