ARGEȘ: Trupul unei septuagenare, descoperit într-un cămin de apometru inundat
Tragedia s-a produs în satul Bărănești, din comuna Uda.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 04 Noiembrie 2026, 11:59 • Actualizat: 04 Noiembrie 2026, 11:59
O septuagenară fost găsită fără viață, miercuri dimineață, într-un cămin de apometru în care se acumulase apă, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
Tragedia s-a produs în satul Bărănești, din comuna Uda, relatează Agerpres.
Echipajul medical a fost nevoit să constate decesul
La fața locului au intervenit pompierii de la Pichetul Vedea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
„Este vorba despre o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 79 de ani, găsită într-un cămin de apometru”, au precizat reprezentanţii ISU Argeş.
Pompierii au scos femeia din căminul de apometru și au predat-o echipajului medical, care a constatat decesul.
Citește și: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un autoturism, pe DN 15D













