Au fost gasite 17 articole pentru irlanda

„Proprietarii acestor vehicule trebuie să le îndepărteze imediat în această dimineaţă şi nu vor putea ulterior să se plângă...

De asemenea, datele preliminare ale Eurostat arată că anul trecut economia zonei euro a crescut cu 1,5%, iar cea a UE cu 1,6%.

Mandatul prezidenţial este de şapte ani, iar rolul preşedintelui este în mare măsură simbolic, însă cu atribuţii în...

Tensiunile au izbucnit după un protest inițial pașnic, legat de o presupusă agresiune sexuală asupra unei fete tinere.

Numărul conflictelor armate la nivel de stat a atins cel mai ridicat nivel de după Al Doilea Război Mondial, cu trei noi...

Formată din trei judecători, completul Curții de Apel din Dublin a respins apelul pe toate motivele invocate de sportiv.

3 victime au fost transportate la spital.

Țara se află sub alertă roșie din cauza vânturilor, la fel ca Irlanda de Nord și o parte din Scoția. Autoritățile au cerut...

Operatorul low-cost solicită despăgubiri în valoare de 15.000 de euro.

Comitatele Carlow, Kilkenny, Wicklow, Clare, Limerick şi Tipperary se află sub cod roșu de ninsori.

Ambasadorul Moldovei în Israel a salutat anunţul, considerându-l "un pas firesc".

Aeroportul Dublin nu a anunţat posibile perturbări ale programului de zboruri.

Irlanda, Spania și Norvegia au anunțat că vor recunoaște, luna aceasta, statalitatea Palestinei.

În vârstă de de 37 de ani, politicianul îl va înlocui pe demisionarul Leo Varadkar.

9 dintre cele 27 de state membre ale UE recunosc în prezent dreptul palestinienilor la un stat al lor.

Anunţul demisiei a generat o undă de şoc pe scena politică din Irlanda.

Anterior, doar Anglia reuşise dubla.