Sursa ta de încredere

Campanie de conștientizare a AVC, lansată de Ministerul Sănătăţii și ALIA

Inițiativa este dedicată în mod special copiilor şi familiilor acestora.

Campanie de conștientizare a AVC, lansată de Ministerul Sănătăţii și ALIA
Foto: pexels.com / MART PRODUCTION

Articol de Iulian Busan, Publicat: 09 Aprilie 2026, 12:00  • Actualizat: 09 Aprilie 2026, 11:59

O campanie naţională de conştientizare a accidentului vascular cerebral (AVC) a fost lansată de Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu ALIA (Asociaţia pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral), a anunțat joi ministrul Alexandru Rogobete.

Inițiativa este dedicată în mod special copiilor şi familiilor acestora, relatează Agerpres.

Campania, dedicată celor mici

„Prin intermediul «Eroilor FAST», ne propunem să le explicăm celor mici, într-un mod accesibil şi prietenos, cum pot recunoaşte semnele unui accident vascular cerebral şi cât de important este să acţioneze rapid. De ce este important să vorbim despre AVC? Pentru că reprezintă o urgenţă medicală majoră. În România, peste 60.000 de persoane suferă anual un AVC, iar ţara noastră se află, în continuare, printre statele europene cu cele mai ridicate rate de mortalitate asociate acestei afecţiuni”, a transmis ministrul pe Facebook.

Potrivit ministrului, recunoașterea rapidă a unor simptome precum faţa asimetrică, slăbiciune la nivelul unui braţ și vorbire neclară, urmată de apel imediat la 112, poate salva vieți.

„De ce începem cu cei mici? Pentru că o societate sănătoasă se construieşte prin educaţie medicală timpurie. Copiii informaţi devin adulţi responsabili şi pot contribui decisiv în situaţii critice din familie sau comunitate”, a adăugat Rogobete.

Ministrul atrage atenția că prevenția și educația pentru sănătate rămân priorități esențiale.

„Prin acest parteneriat, ne dorim să aducem informaţia mai aproape de oameni şi să contribuim la salvarea de vieţi”, a spus ministrul Sănătăţii.

Citește și: Campania națională de screening „Maratonul Sănătăţii – Prevenţia salvează vieţi”, organizată de Crucea Roșie Română

Bolnavii de cancer solicită măsuri urgente care să asigure finanțarea tratamentelor
Sănătate 15 Octombrie 2026, 08:58

Bolnavii de cancer solicită măsuri urgente care să asigure finanțarea tratamentelor

FABC avertizează că pacienții cu boli cronice nu pot aștepta încheierea disputelor politice

Bolnavii de cancer solicită măsuri urgente care să asigure finanțarea tratamentelor
Femeile însărcinate au dreptul de a fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii
Sănătate 14 Octombrie 2026, 19:50

Femeile însărcinate au dreptul de a fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii

Proiectul de lege a trecut de Parlament și va merge la promulgare.

Femeile însărcinate au dreptul de a fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii
Alianţa Pacienţilor Cronici cere finanţarea urgentă a sistemului de sănătate şi avertizează asupra riscului întreruperii tratamentelor
Sănătate 14 Octombrie 2026, 11:36

Alianţa Pacienţilor Cronici cere finanţarea urgentă a sistemului de sănătate şi avertizează asupra riscului întreruperii tratamentelor

„Nu vă mai puneţi semnătura pe certificatele de deces ale pacienţilor din România”, este mesajul transmis de reprezentanţii...

Alianţa Pacienţilor Cronici cere finanţarea urgentă a sistemului de sănătate şi avertizează asupra riscului întreruperii tratamentelor
SANITAS: România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline. Pacienţii nu pot aştepta încheierea negocierilor politice
Sănătate 13 Octombrie 2026, 14:55

SANITAS: România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline. Pacienţii nu pot aştepta încheierea negocierilor politice

„Vorbim despre funcţionarea unor unităţi de care depind vieţi”, au subliniat reprezentanții SANITAS.

SANITAS: România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline. Pacienţii nu pot aştepta încheierea negocierilor politice
Ministrul Sănătății anunţă verificări la examenul de medic specialist
Sănătate 13 Octombrie 2026, 14:50

Ministrul Sănătății anunţă verificări la examenul de medic specialist

Cseke Attila a arătat că a existat o discuţie despre amânarea aplicării noului sistem şi menţinerea celui anterior, însă...

Ministrul Sănătății anunţă verificări la examenul de medic specialist
Societatea Naţională de Medicina Familiei face apel la vaccinare: „Gripa nu aşteaptă”
Sănătate 11 Octombrie 2026, 19:41

Societatea Naţională de Medicina Familiei face apel la vaccinare: „Gripa nu aşteaptă”

„Vaccinarea antigripală trebuie repetată în fiecare an, pentru că virusurile se schimbă”, a transmis conf. univ. dr....

Societatea Naţională de Medicina Familiei face apel la vaccinare: „Gripa nu aşteaptă”
INSP: 121 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile și 8 decese
Sănătate 09 Octombrie 2026, 12:11

INSP: 121 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile și 8 decese

În aceeaşi perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre persoane vârstnice,...

INSP: 121 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile și 8 decese
Șeful CNAS, la RRA: Pacientul plătește din buzunar 30% din costul serviciilor medicale și al medicamentelor
Sănătate 08 Octombrie 2026, 10:32

Șeful CNAS, la RRA: Pacientul plătește din buzunar 30% din costul serviciilor medicale și al medicamentelor

Horațiu Moldovan a subliniat că sistemul de sănătate are nevoie atât de fonduri suplimentare, cât și de o finanțare mai...

Șeful CNAS, la RRA: Pacientul plătește din buzunar 30% din costul serviciilor medicale și al medicamentelor

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri