Fotbalistul italian Sandro Tonali, suspendat pentru că a pariat pe meciuri în care a evoluat
Jucătorul a pariat pe platforme ilegale, unele partide chiar ale echipei AC Milan, la care a jucat din 2020 până în 2023.
Publicat: 26 Octombrie 2023, 14:37 • Actualizat: 27 Octombrie 2023, 07:50
Internaţionalul italian Sandro Tonali, care joacă din această vară la Newcastle United, a primit o suspendare de 10 luni pentru că a pariat pe meciuri de fotbal pe platforme ilegale, unele partide chiar ale echipei AC Milan, la care a jucat din 2020 până în 2023, a anunţat, joi, Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC).
În vârstă de 23 ani, fotbalistul a devenit în această vară cel mai scump jucător italian din istorie, după ce Newcastle a plătit pentru el 70 de milioane de euro, este al doilea fotbalist italian sancţionat în acest scandal al pariurilor sportive, după ce mijlocaşul Nicolo Fagioli (Juventus) a fost suspendat şapte luni.
De asemenea, Tonali, ca şi Fagioli, trebuie să urmeze consiliere pentru dependenţa sa de pariuri şi să discute cu terapeuţi despre experienţa sa încă opt luni, potrivit înţelegerii sale cu FIGC.
Sancţiunea este de aşteptat să se aplice la nivel internaţional, astfel că Sandro Tonali va rata restul sezonului şi EURO 2024, în eventualitatea în care echipa Italiei, campioana europeană en titre, se va califica.













