Sursa ta de încredere

BOTOȘANI: 18 locuințe pentru tineri, recepționate de ANL în comuna Mihai Eminescu

Valoarea investiției s-a ridicat la peste 7,6 milioane de lei.

BOTOȘANI: 18 locuințe pentru tineri, recepționate de ANL în comuna Mihai Eminescu
Foto: Facebook / Agenția Națională pentru Locuințe

Articol de Diana Oprea, Publicat: 05 Noiembrie 2026, 13:32  • Actualizat: 05 Noiembrie 2026, 13:32

Un număr de 18 locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, au fost recepționate în comuna botoșăneană Mihai Eminescu de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), instituţie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), scrie într-un comunicat de presă transmis, joi, de ANL.

Cele nouă garsoniere şi nouă apartamente cu două camere au fost construite în amplasamentul din strada Mihai Eminescu nr. 24 A, având parter, trei etaje și mansardă. Valoarea investiţiei a fost de 7.679.644 de lei, inclusiv TVA, informează Agerpres.

Până în prezent, în judeţul Botoşani, ANL a finalizat, în cadrul Programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, 1.173 de unităţi locative dintre care 783 în municipiul Botoşani, 272 în municipiul Dorohoi, 16 în oraşul Darabani, 54 în oraşul Săveni, 25 în oraşul Flămânzi şi 24 în Bucecea.

Beneficiarii pot depune cereri la primării

Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001.

Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenţiei de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriaşi, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituţii financiare autorizate, inclusiv cu garanţia statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.

Sumele necesare finanţării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MDLPA, din bugetele locale, precum şi din alte surse legal constituite.

Citește și: SCJU Arad a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul creșterii cazurilor

SCJU Arad a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul creșterii cazurilor
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 11:41

SCJU Arad a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul creșterii cazurilor

În urmă cu o săptămână, aglomerația din secție a dus inclusiv la situații în care doi copii au împărțit același pat.

SCJU Arad a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul creșterii cazurilor
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat prins într-un utilaj, la o unitate de prelucrare a lemnului din Lunca Ilvei
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 11:25

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat prins într-un utilaj, la o unitate de prelucrare a lemnului din Lunca Ilvei

Victima, a cărei mâini a fost amputată, a fost preluată de echipajul de prim ajutor în localitatea Ilva Mare.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat prins într-un utilaj, la o unitate de prelucrare a lemnului din Lunca Ilvei
BACĂU: Incendiu la o locuință din Lespezi. Două persoane, găsite carbonizate
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 10:59

BACĂU: Incendiu la o locuință din Lespezi. Două persoane, găsite carbonizate

Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de focul deschis în spaţii închise.

BACĂU: Incendiu la o locuință din Lespezi. Două persoane, găsite carbonizate
SIBIU: Bugetul pentru un refugiu în Munții Lotrului şi un punct de belvedere în Munţii Cindrel, suplimentat cu 600.000 de lei
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 10:27

SIBIU: Bugetul pentru un refugiu în Munții Lotrului şi un punct de belvedere în Munţii Cindrel, suplimentat cu 600.000 de lei

Refugiul montan Prejba este destinat adăpostirii turiştilor în situaţii de urgenţă, în timp ce punctul de belvedere Bătrâna...

SIBIU: Bugetul pentru un refugiu în Munții Lotrului şi un punct de belvedere în Munţii Cindrel, suplimentat cu 600.000 de lei
Alertă de dronă, în nord-estul județului Tulcea
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 10:07

Alertă de dronă, în nord-estul județului Tulcea

Autoritățile le-au cerut să își păstreze calmul și să se adăpostească.

Alertă de dronă, în nord-estul județului Tulcea
SUCEAVA: Un mort și 4 răniți după un accident rutier, la Volovăţ
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 08:46

SUCEAVA: Un mort și 4 răniți după un accident rutier, la Volovăţ

Una dintre victime a fost găsită inconştientă.

SUCEAVA: Un mort și 4 răniți după un accident rutier, la Volovăţ
7 polițiști sibieni, reținuți pentru corupție
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 07:28

7 polițiști sibieni, reținuți pentru corupție

Ancheta urmărește eliberarea ilegală a permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate.

7 polițiști sibieni, reținuți pentru corupție
DÂMBOVIȚA: Acţiune de donare de sânge iniţiată de Arhiepiscopia Târgoviştei
Știri locale 04 Noiembrie 2026, 21:05

DÂMBOVIȚA: Acţiune de donare de sânge iniţiată de Arhiepiscopia Târgoviştei

Au donat peste peste 200 de preoţi şi credincioşi.

DÂMBOVIȚA: Acţiune de donare de sânge iniţiată de Arhiepiscopia Târgoviştei

Radio România Actualitați

Alerta cu bombă într-un avion WizzAir care zbura de la Milano la Bucureşti a fost falsă

Guvernul a adoptat prelungirea mandatelor provizorii de la Banca de Investiții și Dezvoltare

Discuții la Bruxelles privind sprijinul pentru Ucraina și garanțiile de securitate

Sondaj: Opt din 10 români au pierdut puterea de cumpărare din cauza prețurilor la energie