SCJU Arad a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul creșterii cazurilor
În urmă cu o săptămână, aglomerația din secție a dus inclusiv la situații în care doi copii au împărțit același pat.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 05 Noiembrie 2026, 11:41 • Actualizat: 05 Noiembrie 2026, 11:42
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a suplimentat numărul de paturi pentru copiii diagnosticați cu hepatită A, de la 20 la 43, pe fondul numărului mare de cazuri înregistrate.
Măsura a fost necesară după ce, în urmă cu o săptămână, aglomerația din secție a dus inclusiv la situații în care doi copii au împărțit același pat.
30 de paturi, ocupate de copii cu hepatită A
Inițial, internările s-au făcut doar în Secția Boli Infecțioase Copii, care dispunea de 20 de paturi. Ulterior, spitalul a pus la dispoziție alte 23 de locuri în cadrul Secției Pediatrie I, au precizat joi reprezentanții unității medicale.
Astfel, joi dimineață, din cele 43 de paturi disponibile, 30 erau ocupate de copii cu hepatită A.
Cu o săptămână înainte, în cele 20 de paturi erau internați 32 de copii, iar în șase dintre paturi se aflau câte doi pacienți.
La momentul respectiv, reprezentanții SCJU Arad au avertizat că județul se află în plin sezon epidemic de hepatită A. Totodată, aceștia au remarcat o creștere a numărului de forme severe ale bolii, însoțite de icter, față de anii precedenți.
3 focare, active în județ
La rândul său, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Arad a anunțat joi că în județ sunt active trei focare de hepatită A, în Arad, Curtici și Nădab.
În total, au fost raportate 63 de cazuri, dintre care 56 la copii, iar numărul îmbolnăvirilor este în ușoară creștere.
Hepatita A, cunoscută şi ca „boala mâinilor murdare”, debutează în luna august şi se poate întinde până în aprilie.
Perioada de incubaţie a virusului este cuprinsă între patru şi şase săptămâni. Boala se manifestă prin greţuri, vărsături şi dureri abdominale, iar la unii pacienţi acestea pot fi însoţite de cefalee (durere de cap) şi febră.
În formele mai severe, apare icterul (îngălbenirea pielii şi a ochilor) şi urina închisă la culoare.
Citește și: Zeci de focare de hepatită A, în județele Constanța și Arad













