Sursa ta de încredere

HARGHITA: Hală de producție a unui abator din Gheorgheni, afectată de un incendiu de proporții

2 persoane au suferit arsuri. Peste 85 de pompieri au participat la o intervenție intensă, de peste 4 ore.

HARGHITA: Hală de producție a unui abator din Gheorgheni, afectată de un incendiu de proporții
Foto: ISU Harghita

Articol de Iulian Busan, Publicat: 21 Ianuarie 2026, 10:02  • Actualizat: 21 Ianuarie 2026, 10:00

O hală de producţie a unui abator din municipiul Gheorghenia fost cuprinsă un incendiu violent, marți seara, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Conform ISU Harghita, flăcările s-au manifestat la panoul electric şi la nivelul acoperişului dintr-o secţie a unităţii.

Au fost semnalate degajări de fum, iar echipajele de intervenţie au efectuat verificări în interiorul halei.

Persoanele aflate în incinta halei s-au autoevacuat, a menționat sursa citată.

2 persoane au suferit arsuri

La faţa locului au fost mobilizate 9 autospeciale, respectiv patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială pentru descarcerare grea, un container multirisc, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

În sprijinul echipajelor au intervenit şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile Joseni, Ciumani, Remetea şi Ditrău.

În urma incendiului, un pompier şi un muncitor au suferit arsuri, a precizat ISU Harghita.

Un angajat de aproape 50 de ani prezintă arsuri de gradul I pe 12% din suprafaţa corpului, iar un soldat gradat profesionist de 23 de ani a suferit o arsură superficială în timpul intervenţiei, deşi era echipat corespunzător cu echipamentul individual de protecţie.

Ambii au fost transportaţi la Spitalul Municipal Gheorgheni, unde au rămas sub supraveghere medicală peste noapte.

Pompierii din cadrul Detaşamentelor Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc şi Miercurea-Ciuc au decopertat acoperişul şi au căutat posibile focare ascunse cu scopul de a lichida incendiul.

Peste 85 de pompieri, implicați în intervenție

Pentru lichidarea flăcărilor, au acţionat peste 85 de pompieri militari şi civili, cu mai multe autospeciale de stingere, a menționat purtătoarea de cuvân a ISU Harghita, Alina Ciobotariu.

Intervenția pompierilor a fost una dificilă și a durat peste patru ore, atât din cauza degajărilor mari de fum, care au afectat vizibilitatea, cât și a temperaturilor scăzute.

Flăcările au afectat întreaga încăpere a secţiei de topire a grăsimilor, pe o suprafaţă de circa 43 de metri pătraţi, precum şi circa cinci tone de materii prime.

„Doar profesionalismul şi intervenţia promptă a pompierilor harghiteni a făcut ca incendiul să fie păstrat în limitele găsite, reuşindu-se localizarea şi lichidarea acestuia înainte să se extindă la întreaga hală de producţie de aproximativ 3.000 de metri pătraţi”, a transmis Alina Ciobotariu.

Cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită în urma cercetărilor, relatează Agerpres.

Citește și: Incendiu la o stație de gaze din Mureș

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele
Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București
Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident
În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină