Sursa ta de încredere

SUCEAVA: Muncitor grav rănit într-un accident produs la o stație de sortare a balastului

Bărbatul în vârstă de 64 de ani a suferit o amputaţie parţială la nivelul braţului stâng.

SUCEAVA: Muncitor grav rănit într-un accident produs la o stație de sortare a balastului

Articol de Iulian Busan, Publicat: 17 Iulie 2026, 12:46  • Actualizat: 17 Iulie 2026, 12:46

Un angajat în vârstă de 64 de ani a fost grav rănit, joi, în timpul unui accident de muncă petrecut la o stație de sortare a balastului din localitatea Dornișoara, a transmis vineri purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, Dan Teodorovici.

Victima a suferit o amputație parțială

Potrivit Agerpres, bărbatul a suferit o amputaţie parţială la nivelul braţului stâng.

„S-a trimis la faţa locului un echipaj de prim ajutor de la Poiana Stampei şi un echipaj cu medic de la Vatra Dornei. Pacientul a fost stabilizat, după care medicul coordonator de la dispeceratul integrat din Suceava a luat legătura cu dispeceratul de la Iaşi pentru a organiza un transfer cu elicopterul direct de la Vatra Dornei”, a precizat Dan Teodorovici.

Pacientul a fost preluat de la ambulanță cu un elicopterul care a aterizat pe aerodromul de la Floreni şi urmează să fie transportat la Iaşi.

Citește și: Muncitor din Galați, mort după ce cabina de lift pe care o repara a căzut în gol

CONSTANȚA: Un rănit în urma coliziunii dintre o autoutilitară și un autoturism, pe A2, în zona Medgidia
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 12:18

CONSTANȚA: Un rănit în urma coliziunii dintre o autoutilitară și un autoturism, pe A2, în zona Medgidia

Victima a fost transportată la spital cu un politraumatism major.

CONSTANȚA: Un rănit în urma coliziunii dintre o autoutilitară și un autoturism, pe A2, în zona Medgidia
BRAȘOV: Un bărbat a fost rănit de un sistem exploziv într-un poligon
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 11:59

BRAȘOV: Un bărbat a fost rănit de un sistem exploziv într-un poligon

Bărbatul manevra un sistem exploziv ce urma să fie testat într-un poligon din Sânpetru.

BRAȘOV: Un bărbat a fost rănit de un sistem exploziv într-un poligon
TULCEA: Palatul Comisiei Europene a Dunării din Sulina ar putea fi reabilitat cu 12 milioane de euro
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 11:08

TULCEA: Palatul Comisiei Europene a Dunării din Sulina ar putea fi reabilitat cu 12 milioane de euro

Valoarea studiilor tehnice realizate pentru reabilitarea clădirii a fost de circa 200.000 de lei.

TULCEA: Palatul Comisiei Europene a Dunării din Sulina ar putea fi reabilitat cu 12 milioane de euro
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT referitor la posibilitatea prăbușirii unor drone
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 09:54

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT referitor la posibilitatea prăbușirii unor drone

Acesta este cel de-al doilea mesaj RO-ALERT transmis populaţiei din judeţul Tulcea în mai puţin de 12 ore.

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT referitor la posibilitatea prăbușirii unor drone
VRANCEA: Autoturism cuprins de flăcări pe A7
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 09:11

VRANCEA: Autoturism cuprins de flăcări pe A7

Nu au fost raportate victime.

VRANCEA: Autoturism cuprins de flăcări pe A7
DÂMBOVIȚA: Percheziții la sediile unor firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 21:33

DÂMBOVIȚA: Percheziții la sediile unor firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei

Banii retrași din firmă ar fi ajuns la persoane din Bangladesh și Egipt.

DÂMBOVIȚA: Percheziții la sediile unor firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei
BOTOȘANI: Polițiștii au efectuat 22 de percheziții într-o anchetă privind deținerea ilegală de arme
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 21:19

BOTOȘANI: Polițiștii au efectuat 22 de percheziții într-o anchetă privind deținerea ilegală de arme

Au fost indisponibilizate peste 10.000 de elemente de muniţie letală şi neletală.

BOTOȘANI: Polițiștii au efectuat 22 de percheziții într-o anchetă privind deținerea ilegală de arme
NEAMȚ: Fragmente de dronă descoperite într-o pădure, distruse prin detonare controlată
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 20:01

NEAMȚ: Fragmente de dronă descoperite într-o pădure, distruse prin detonare controlată

Locuitorii din zonă au fost avertizați printr-un mesaj de alertă despre zgomotul puternic produs de operațiune.

NEAMȚ: Fragmente de dronă descoperite într-o pădure, distruse prin detonare controlată

Radio România Actualitați

SRI: Traficul pe Aeroportul Henri Coandă - Otopeni s-a desfășurat în condiții de siguranță

Tenis : Sorana Cîrstea, out de la Hong Kong. Final de carieră?

Black Friday este cea mai aglomerată perioadă din an pentru comercianți și firmele de curierat

În Germania, expansiunea Inteligenţei Artificiale crează probleme legate de apă