TULCEA: Anchetă după coliziunea dintre două nave pe canalul Sulina, în Delta Dunării
În urma incidentului, nu au rezultat victime sau urme de poluare.
Articol de Victor Marin, Publicat: 28 August 2024, 19:06 • Actualizat: 28 August 2024, 19:19
Două nave maritime s-au lovit, miercuri, pe canalul Sulina, în timp ce una dintre ele încerca să ancoreze în regim de urgenţă.
Conform Agerpres, în urma ciocnirii nu au fost înregistrate victime.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Autoritatea Navală Română (ANR), vasul Sundry, sub pavilion Panama, se deplasa spre Tunisia, cu peste 6 mii de tone de orz la bord, când a suferit o defecţiune la motorul principal. PRin urmare, echipajul a fost nevoit să ancoreze în regim de urgenţă.
"În timpul manevrei, nava a fost lovită de tancul Mazu Xiao, sub pavilion Liberia, care naviga amonte de la Constanţa către Izmail, transportând 6.620 de tone de motorină. Nava Mazu Xiao şi-a continuat marşul amonte şi va ancora în rada portului Tulcea pentru cercetări suplimentare privind incidentul. De asemenea, nava Sundry a suferit avarii în zona pupa şi va fi oprită la Sulina pentru cercetări", se specifică în comunicatul ANR.
În urma incidentului înregistrat la mila marină 18 a Dunării nu au fost înregistrate victime sau poluare, iar traficul pe canalul Sulina se desfăşoară normal.
Căpitănia Portului Sulina a deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii acestui accident.
Citește și: Administrația Deltei Dunării invită publicul la o acțiune de populare cu sturioni













