Noi suntem Radio România, împreună de 95 de ani!

Aproape 29.000 de cazuri de violenţă domestică la care au intervenit polițiștii, în primele trei luni ale anului

Au fost 14.479 de cazuri de violență domestică în mediul urban şi 14.359 în mediul rural.

Aproape 29.000 de cazuri de violenţă domestică la care au intervenit polițiștii, în primele trei luni ale anului
Foto: Poliția Română/ Facebook

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 20 Aprilie 2024, 18:16  • Actualizat: 20 Aprilie 2024, 18:16

Au fost înregistrate aproape 29.000 de cazuri de violență domestică la care au intervenit polițiștii și au fost emise aproape 3.000 de ordine de protecție, în primele trei luni ale anului în curs, ianuarie - martie, conform datelor anunțate, sâmbătă, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Concret, conform IGPR, polițiștii au intervenit în 28.838 de cazuri de violenţă domestică şi au emis 2.945 de ordine de protecţie provizorii, numărul faptelor penale în acest domeniu fiind mai mare cu 2,4% faţă de anul trecut.

Dintre ordinele de protecţie provizorii emise în primele trei luni ale anului, 1.178 au fost transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată, potrivit Agerpres.

Numărul cazurilor de violență domestică de la orașe, aproape egal cu cel din mediul rural

De asemenea, datele IGPR arată că numărul cazurilor de violență domestică la care au intervenit polițiștii a fost aproape egal cu cel din mediul rural. Mai exact, au fost 14.479 de cazuri în mediul urban şi 14.359 în mediul rural.

La nivel naţional, în primele trei luni ale anului, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 2,4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, de la 13.307 la 13.628 de fapte.

Dintre acestea, 7.518 infracţiuni au fost comise în mediul urban, 6.106 în mediul rural, respectiv 11.127 la domiciliu şi 2.501 în spaţiul public.

Au fost înregistrate creşteri la numărul cazurilor de loviri sau alte violenţe, de la 8.005 la 8.105 fapte, şi de ameninţare, de la 1.551 la 1.729 de fapte.

Cea mai mare pondere în cadrul acestor infracţiuni o au faptele de „lovire sau alte violenţe” - 59,5 %, respectiv 8.105 fapte şi cele de „ameninţare” - 12,7%, respectiv 1.729 de fapte, împreună reprezentând 72,2% din total.

În primele trei luni ale anului, s-a înregistrat şi o creştere a numărului autorilor care comit astfel de fapte la 13.867, precum şi a victimelor acestora - 14.410.

Din totalul victimelor, peste 2.200 sunt minore

Datele IGPR mai arată că din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 2.507 sunt bărbaţi, 9.641 sunt femei, iar 2.262 sunt minori.

„Un număr mai mare de infracţiuni din sfera celor de violenţă domestică arată amploarea fenomenului şi necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui.

În acelaşi timp, indică faptul că victimele violenţei domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliţia Română”, menţionează sursa citată.

IGPR a mai precizat că, în aceeaşi perioadă, au fost sesizate 191 de infracţiuni de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu.

În primele 3 luni ale anului 2024, la nivelul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Bacău, Braşov, Cluj, Călăraşi, Caraş - Severin, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui, unităţi care au intrat în etapa I-a, respectiv etapa a II-a a Proiectului pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 3.100 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice.

Dintre acestea, 1.665 au fost ordine de protecţie provizorii şi 1.435 au fost ordine de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.

În 341 de situaţii, a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere” - adică aproximativ 11% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.

Potrivit IGPR, poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii în exercitarea atribuţiilor de serviciu atunci când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică sau libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Citește și: Numărul actelor de violenţă domestică, în creștere

Reporteri fără Frontiere: Presiunile politice asupra presei au sporit
Actualitate 03 Mai 2024, 09:57

Reporteri fără Frontiere: Presiunile politice asupra presei au sporit

Norvegia rămâne în fruntea acestui al 22-lea clasament al libertăţii presei, în timp ce Eritreea se află pe ultima poziţie,...

Reporteri fără Frontiere: Presiunile politice asupra presei au sporit
Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici
Actualitate 03 Mai 2024, 08:45

Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici

Îngroparea Mântuitorului după răstignire este simbolizată de așezarea Sfântului Epitaf în mijlocul bisericilor și apoi de...

Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici
Afganul care a rănit doi poliţişti timișeni de frontieră, arestat preventiv
Actualitate 02 Mai 2024, 23:39

Afganul care a rănit doi poliţişti timișeni de frontieră, arestat preventiv

Starea ambilor agenți răniţi este stabilă, ei fiind în afara oricărui pericol.

Afganul care a rănit doi poliţişti timișeni de frontieră, arestat preventiv
GEORGIA: Protestatarii au blocat o importantă intersecţie din capitala Tbilisi
Actualitate 02 Mai 2024, 22:07

GEORGIA: Protestatarii au blocat o importantă intersecţie din capitala Tbilisi

Considerată de inspirație rusească, legea "agenţilor străini" este contestată în stradă.

GEORGIA: Protestatarii au blocat o importantă intersecţie din capitala Tbilisi
Președintele Iohannis va fi premiat de think-tankul Atlantic Council
Actualitate 02 Mai 2024, 18:27

Președintele Iohannis va fi premiat de think-tankul Atlantic Council

Ceremonia înmânării distincțiilor, denumite de presă "Oscarurile Washingtonului", va avea loc în cadrul unui dineu cu vedete...

Președintele Iohannis va fi premiat de think-tankul Atlantic Council
Pentru colorarea ouălor, nu folosiți vopsea tipografică sau pentru textile
Actualitate 02 Mai 2024, 12:08

Pentru colorarea ouălor, nu folosiți vopsea tipografică sau pentru textile

Vopseaua de ouă trebuie cumpărată din locuri autorizate.

Pentru colorarea ouălor, nu folosiți vopsea tipografică sau pentru textile
În unele de localităţi din ţară, în martie nu s-a returnat niciun ambalaj reciclabil
Actualitate 02 Mai 2024, 11:35

În unele de localităţi din ţară, în martie nu s-a returnat niciun ambalaj reciclabil

La polul opus, Bucureştiul a înregistrat peste 18.600.000 de PET-uri, sticle şi doze de aluminiu returnate.

În unele de localităţi din ţară, în martie nu s-a returnat niciun ambalaj reciclabil
O rachetă balistică rusească a lovit portul ucrainean Odesa | VIDEO
Actualitate 02 Mai 2024, 08:38

O rachetă balistică rusească a lovit portul ucrainean Odesa | VIDEO

Cel puţin 13 persoane au fost rănite.

O rachetă balistică rusească a lovit portul ucrainean Odesa | VIDEO