Acord de investiții de un miliard de euro între UE și Egipt
Acest acord reprezintă prima parte dintr-un pachet mai amplu de 7,4 miliarde de euro.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 29 Iunie 2024, 14:55 • Actualizat: 29 Iunie 2024, 14:55
A fost semnat un acord prin care Uniunea Europeană va investi un miliard de euro în Egipt. Anunțul a fost făcut sâmbătă, 29 iunie, de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a adresat unei conferinţe la Cairo.
„Astăzi, Egiptul şi Europa sunt mai aproape ca oricând, aşadar acesta un parteneriat win-win atât pentru Egipt, cât şi pentru Europa”, a spus Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferinţe destinate să promoveze companii europene în Egipt, potrivit Agerpres.
Acest acord reprezintă prima parte dintr-un pachet mai amplu de 7,4 miliarde de euro anunţat de Ursula von der Leyen în luna mai.
Domeniile în care vor fi investiți banii
Conform Comisiei Europene, banii urmează să fie investiţi în domeniile energiei verzi, producţiei şi securităţii alimentare.
Ursula von der Leyen a precizat că acești bani vor stimula genda de reforme a Egiptului ce vor crea un mediu de afaceri mai puternic şi vor atrage mai multe investiţii.
Citește și: Comisia Europeană ia în calcul prelungirea până în 2026 a protecției pentru refugiații ucraineni













