Alegeri prezidențiale 2024: Prezența la vot la ora 21:00 | LIVE TEXT
14 candidați se află pe bulentinul de vot.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 24 Noiembrie 2024, 21:04 • Actualizat: 24 Noiembrie 2024, 21:04
Primul tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară duminică, 24 noiembrie 2024. Urnele s-au deschis de la ora 7:00, iar procesul electoral se va încheia la ora 21:00.
Pe teritoriul României sunt organizate aproximativ 19.000 de secții de votare. Potrivit legii, alegătorii care se află în incinta secției de votare la ora 21:00, dar și cei aflați la coadă în afara secției, își pot exercita dreptul la vot până la ora 23:59.
În diaspora, votarea a început cu două zile mai devreme, pe 22 noiembrie, de la ora 12:00. Secțiile de vot vor fi deschise până duminică, la ora locală 21:00.
Potrivit Constituției României, președintele reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al intergrității teritoriale a țării.
Președintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, pentru un mandat de 5 ani, care se exercită de la data depunerii jurământului. Mandatul acestuia poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
LIVE TEXT
Ora 21:00 | Prezența la vot la alegerile prezidențiale a fost de 52,40%, la ora 21:00. Au votat în total 9.436.924 de alegători, inclusiv prin corespondență. Pe listele permanente au votat 7.429.669 de persoane, pe cele suplimentare au votat 1.906.079, iar cu urna mobilă, 96.949.
Amintim că alegătorii care se află în incinta secției de votare la ora 21:00, precum și cei aflați la coadă în afara secției, își pot exercita dreptul la vot până la ora 23:59.
Ora 20:00 | Au votat în total 9.219.366 de alegători, inclusiv prin corespondență, până la ora 20:00, astfel că prezența la vot a crescut la 51,19%. Pe listele permanente au votat 7.283.429 de persoane, pe cele suplimentare au votat 1.835.655 de persoane, iar cu urnă mobilă au votat 96.055 de alegători.
Ora 19:45 | Prezența la vot a depășit 50% la nivelul întregii țări.
Ora 19:00 | Prezența la vot a ajuns la 49,01%, după ce numărul total al votanților a crescut la 8.827.310, inclusiv prin coresponență. Pe listele permanente au votat 6.995.723 de persoane, iar pe cele suplimentare au votat 1.733.460 de persoane. Alți 93.900 de alegători și-au exprimat votul după ce au cerut urna mobilă.
Ora 18:00 | Au votat 8.257.871 de alegători, astfel că prezența la vot a urcat până la 45,85%. Pe listele permanente au votat 6.563.124 de persoane, pe cele suplimentare au votat 1.601.561 de persoane, iar cu urna mobilă, 88.959.
Ora 17:00 | Prezența la urne a ajuns la 45%. Județul Ilfov este fruntaș (46,65%). Codaș este Vasluiul, cu o prezență de 29,28%.
Ora 16:00 | Prezența la vot a fost de 36,76%, până la ora 16:00. Au votat în total 6.619.919 de alegători, inclusiv prin corespondență. Dintre aceștia, 5.261.965 au votat pe listele permanente, iar 1.279.792 pe cele suplimentare. Alte 73.935 au votat cu urnă mobilă.
La București, referendumul convocat de primarul general, Nicușor Dan, a trecut pragul de validare.
Ora 15:00 | Prezența la vot a fost de 32,01%, până la ora 15:00. Numărul total al celor care au votat, inclusiv prin corespondență, a fost de 5.765.738. Dintre aceștia, 4.584.628 au votat pe listele permanente, 1.115.519 pe cele suplimentare și 61.364 cu urnă mobilă.
Ora 14:00 | Prezența la vot a fost de 27,11%, până la ora 14:00. Au votat în total 4.882.978 de alegători, inclusiv prin corespondență. Dintre aceștia, 3.885.632 au votat pe listele permanente, 946.534 pe cele suplimentare, iar 46.585 cu urna mobilă.
Ora 13:00 | Prezența la vot, până la ora 13:00, a fost de 21,99%. Totalul votanților a fost de 3.960.071, inclusiv cei are au votat prin corespondență.
Din acest total, 3.147.992 de persoane au votat pe listele permanente, 776.681 au votat pe listele suplimentare, iar 31.171 au votat cu urnă mobilă.
Ora 12:00 | Polițiștii secției 6 București au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie, senator, ar fi realizat un clip video, în interiorul cabinei de votare. Conform legii, este interzisă fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot, amintește Radio România București FM.
Europarlamentata Diana Şoşoacă a făcut un clip video în cabina de vot, publicând mai multe imagini cu buletine de vot pe care a fost adăugat, cu pixul, numele său, peste care a fost aplicată ştampila ”Votat”.
Curtea Constituțională i-a interzis acesteia să candideze la prezidențiale. CCR a invocat "lipsa atașamentului față de valorile constituționale" a Dianei Șoșoacă.
Ora 12:00 | Până la ora 12:00, prezența la vot la alegerile prezidențiale a fost de 16,47%. Au votat în total 2.966.537 de alegători, inclusiv prin corespondență. Dintre aceștia, 2.332.155 au votat pe listele permanente, 613.568 pe cele suplimentare și 16.587 cu urnă mobilă.
Ora 11:00 | Până la ora 11:00, numărul alegătorilor care au votat la alegerile prezidențiale a fost de 2.042.459, inclusiv prin corespondență - adică 11,34% din totalul românilor cu drept de vot. Dintre acești alegători, 1.555.506 au votat pe listele permanente, 476.450 au votat pe listele suplimentare și 6.276 cu urna mobilă.
La referendumul din București au votat în total 133.931 de persoane - adică 7,49% din totalul celor așteptați la urne.
Ora 10:00 | Până la ora 10:00 au votat la alegerile prezidențiale 7,20% din numărul total de cetățeni români cu drept de vot. În total, inclusiv prin corespondență, au votat 1.297.896 de persoane - 911.599 au votat pe listele permanente, 380.613 au votat pe listele suplimentare, iar 1.457 cu urna mobilă.
La referendumul din București au votat în total 77.757 de persoane, adică 4,35% din totalul celor așteptate la urne.
Ora 9:00 | Au votat pe listele permanente 441.620 de alegători, în timp ce 321.698 au votat pe listele suplimentare. Numărul votanților cu urna mobilă este de 204. Totalul alegătorilor care au votat, inclusiv cei care au votat prin corespondență, este de 767.749.
Potrivit Biroului Electoral Central (BEC), până la ora 9:00 au votat 4,26% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, dintre care 46,15% sunt femei şi 53,85% bărbaţi. În mediul urban, prezenţa este de 5,1%, iar în mediul rural - 3,18%.
Prezenţa la vot pe grupe de vârstă se prezintă astfel: 6,25% - alegători cu vârsta între 18 - 24 de ani; 12,21% - alegători cu vârsta între 25 - 34 de ani; 17,77% - alegători cu vârsta între 35 - 44 de ani; 40,71% - alegători cu vârsta între 45 - 64 de ani; 23,06% - alegători cu vârsta peste 65 de ani.
Ora 8:00 | În prima oră de la deschiderea urnelor în țară, s-au prezentat la vot 223.000 de alegători, o prezență sub cea înregistrată la primul tur al prezidenţialelor din 2019. Atunci se prezentaseră la urne aproape 300.000 de români din ţară.
Ora 7:30 | Preşedintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a transmis că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat vreun incident şi nu a fost depusă vreo contestaţie.
Un program care dă posibilitatea de urmărire a rezultatelor la alegerile prezidențiale în timp real a fost dezvoltat în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale și cu Institutul Național de Statistică.
Atât site-ul prezenta.roaep.ro, cât şi site-ul voting.roaep.ro sunt disponibile date oficiale începând cu deschiderea urnelor.
Condiții pentru vot
Alegătorul poate vota la secția de votare unde este arondat, conform cărții de identitate. Dacă nu se află în localitatea de domiciliu în ziua alegerilor, acesta poate vota la orice secție de votare, însă doar pentru alegerile prezidențiale.
Alegătorul își poate exprima opțiunea electorală numai în baza unei cărți de identitate valabilă.
Dacă are un buletin expirat, acesta poate vota doar dacă are domiciliul în România și obține un document provizoriu de identitate de la Evidența Populației. Multe dintre acestei servicii au program extins în weekend.
Efectivele MAI au asigurat peste noapte paza celor aproape 19.000 de secții de votare pe care le-au predat dimineață, sub sigiliu, președinților acestora.
O secție de votare din localitatea dâmboviţeană Puntea de Greci a fost mutată, sâmbătă, în urma unui incendiu.
Incidente electorale
Pe parcursul zilei de sâmbătă au fost raportate 163 de incidente legate de procesul electoral, dintre care 15 nu s-au confirmat, iar 47 sunt în curs de cercetare.
Au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, 54 de avertismente și 26 de amenzi, în valoare totală de 37.000 lei.
Cele mai frecvente abateri au fost legate de continuarea propagandei electorale pe rețelele de socializare, notează Radio România Actualități.
Suplimentate pentru buna desfășurare a alegerilor, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au rămas mobilizate pe parcursul nopții pentru a preveni și gestiona rapid orice tip de incident legat de alegerile prezidențiale.
Duminică, la ora 6:00, angajații din MAI au predat președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte, secţiile de vot.
Tot duminică, vor fi organizate periodic declarații de presă despre misiunile structurilor MAI pentru a asigura desfășurarea alegerilor în condiții de legalitate și siguranță.
Candidații pentru primul tur al alegerilor
14 candidați au fost validați pentru a intra în cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni, pe care îl va elibera Klaus Iohannis după 10 ani.
Lider al partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban s-a retras din competiție.
Biroul Electoral Central a stabilit, prin tragere la sorţi, ordinea în care candidaţii apar pe buletinul de vot la alegerile prezidenţiale:
- Poziţia nr. 1 - Elena-Valerica Lasconi - Uniunea Salvaţi România
- Poziţia nr. 2 - George-Nicolae Simion - Alianţa pentru Unirea Românilor
- Poziţia nr. 3 - Ion-Marcel Ciolacu - Partidul Social Democrat
- Poziţia nr. 4 - Nicolae-Ionel Ciucă - Partidul Naţional Liberal
- Poziţia nr. 5 - Hunor Kelemen - Uniunea Democrată Maghiară din România
- Poziţia nr. 6 - Mircea-Dan Geoană - candidat independent
- Poziţia nr. 7 - Ana Birchall - candidat independent
- Poziţia nr. 8 - Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru - Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională
- Poziţia nr. 9 - Sebastian-Constantin Popescu - Partidul Noua Românie
- Poziţia nr. 10 - Ludovic Orban - Forţa Dreptei
- Poziţia nr. 11 - Călin Georgescu - candidat independent
- Poziţia nr. 12 - Cristian Diaconescu - candidat independent
- Poziţia nr. 13 - Cristian-Vasile Terheş - Partidul Naţional Conservator Român
- Poziţia nr. 14 - Silviu Predoiu - Partidul Liga Acţiunii Naţionale
Referendum la București
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt așteptați duminică, în același timp cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, să răspundă unui referendum local, inițiat de primarul general Nicușor Dan.
Consultarea populară include 3 întrebări, legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcolile bucureştene.
Potrivit datelor Autorităţii Electorale Permanente, în Capitală trăiesc 1.787.590 de alegători, inclusiv cei care vor împlini 18 ani în ziua de 24 noiembrie.
Bucureștiul va avea deschise 1.289 de secţii de votare.
Referendum local, organizat concomitent cu primul tur al prezidențialelor
La referendumul local inițiat de Nicușor Dan vor putea vota doar cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.
Bucureştenii vor vota în aceleaşi secţii în care îşi vor exprima opţiunea de vot pentru alegerea preşedintelui țării în acelaşi interval de timp, între orele 7:00 - 21:00, şi cu aceeaşi ştampilă.
„Dacă la ora 21.00 este coadă la secţia de votare, toţi oamenii vor putea vota, dar nu mai târziu de ora 23.59”, a explicat primarul Nicuşor Dan, joi, într-o conferinţă de presă.
Alegătorii vor putea vota la secţiile de vot la care sunt arondaţi, cu excepţia membrilor Birourilor electorale şi a persoanelor implicate în procesul electoral.
Votanţii cu mobilitate redusă îşi vor putea exprima opţiunea electorală la secţia cea mai apropiată, urmând să fie trecuţi pe listele suplimentare.
Singura urnă specială în care vor fi colectate toate buletinele de vot va putea fi folosită de către alegătorii care nu se pot deplasa, cei care au o activitate care impune prezenţa continuă la locul de muncă, persoanele internate sau cele arestate la domiciliu.
Alegătorii din Bucureşti vor putea vota la alegerile prezidenţiale şi la referendum sau doar la unul dintre scrutinuri.
Procesul electoral va presupune două liste electorale diferite, una pentru prezidenţiale şi cealaltă pentru referendum.
Alegătorii din Bucureşti care optează pentru ambele scrutinuri, vor primi 4 buletine de vot, adică unul pentru alegerea preşedintelui României şi 3 buletine pentru fiecare din cele trei întrebări ale referendumului, pe care există două chenare cu variantele de răspuns, anume „DA” sau „NU”.
Nicuşor Dan a ținut să precizeze că alegătorii trebuie să ridice şi să-şi exprime opţiunea pe toate cele trei buletine de vot de la referendum, şi nu doar pe unul sau două dintre acestea.
Pentru ca votul să fie valabil, trebuie pusă ştampila doar în interiorul unuia din cele două chenare.
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că pentru referendumul local din Capitală au fost tipărite, în total, de către Monitorul Oficial, 5.891.286 de buletine de vot, câte trei pentru fiecare alegător.
Aceste buletine de vot au fost deja transportate la locaţiile aferente birourilor locale de sector şi în momentul de faţă ele sunt împărţite în saci pentru a fi distribuite secţiilor de votare, împărţire care, potrivit calendarului electoral, va avea loc sâmbătă.
Condiţii pentru validarea referendumului
Pentru ca referendumul local din Bucureşti să fie validat, este necesară prezenţa a 30% din numărul alegătorilor din Bucureşti, reprezentând aproximativ 540.000 de persoane.
Rezultatul consultării populare este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente. De asemenea, buletinele valabil exprimate trebuie să reprezinte cel puţin 25% din numărul persoanelor cu drept de vot, adică aproximativ 450.000 de bucureşteni.
Procesele-verbale vor fi întocmite separat pentru fiecare dintre cele 3 întrebări şi vor fi transmise birourilor electorale de sectoare.
După centralizare, rezultatele vor fi transmise la Biroul Electoral Central, care va anunţa dacă referendumul local se validează sau nu.
Alegătorii bucureşteni, consultați de primarul general
Cele 3 întrebări care se vor regăsi pe cele trei buletine de vot de la referendumul local la care vor trebui să răspundă bucureştenii sunt următoarele:
1. Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?
2. Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?
3. Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?
Urnele s-au deschis la ora 7:00.
Potrivit calendarului electoral stabilit de Primăria Capitalei, în cel mult 24 de ore de la încheierea votării (25 noiembrie, ora 21:00) se numără voturile şi se încheie procesele-verbale, iar apoi vor fi trimise Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti dosarul cu rezultatele votării, toate contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale biroului electoral al secţiei de votare, buletinele de vot nule şi cele contestate, împreună cu întâmpinările, contestaţiile şi materialele la care acestea se referă, precum şi dosarele cuprinzând listele electorale utilizate în cadrul secţiei de votare, îndosariate pe tipuri de liste, precum şi ştampila de control.
Până joia viitoare (28 noiembrie), trebuie să fie centralizate şi validate rezultatele referendumului local de către Biroul Electoral Central.