Sursa ta de încredere

ANSVSA: Amenzi de peste 4,3 milioane de lei în sectorul alimentar, înaintea Paștelui

De asemenea, au fost aplicate măsuri de reţinere oficială pentru 2.370 kg de carne (de pasăre, porc, vită), peşte, produse din carne şi lactate, precum şi 300 de bucăţi de ouă.

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 16 Aprilie 2025, 17:25  • Actualizat: 16 Aprilie 2025, 17:25

În urma controalelor efectuate cu ocazia Sărbătorilor Pascale, inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi de peste 4,3 milioane de lei.

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în perioada 8 - 15 aprilie, la nivel naţional, controale oficiale privind modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în 5.328 de obiective din sectorul alimentar.

Astfel, au fost verificate unităţi de comercializare a peştelui, abatoare, carmangerii, restaurante, fast-food-uri, cantine, brutării şi patiserii, unităţi de catering, depozite alimentare, centre de prelucrare a laptelui, pieţe agroalimentare, supermarketuri, unităţi mobile de vânzare, precum şi în trafic.

Ca urmare a rezultatelor acestor controale tematice şi a deficienţelor constatate de către inspectorii autorităţii au fost aplicate 602 sancţiuni contravenţionale, care au însumat 4.322.780 de lei, au fost emise 7 ordonanţe de suspendare a activităţii, 16 ordonanţe de interzicere a desfăşurării activităţii unor unităţi şi s-au dat 280 avertismente.

2.370 de kilograme de carne, scoase de la vânzare

De asemenea, au fost aplicate măsuri de reţinere oficială pentru 2.370 kg de carne (de pasăre, porc, vită), peşte, produse din carne şi lactate, precum şi 300 de bucăţi de ouă.

Pe lista neconformităţilor constatate şi sancţionate sunt menţionate: etichetarea necorespunzătoare a produselor; lipsa actualizării programului de autocontrol; nerespectarea normelor privind întreţinerea spaţiilor de depozitare şi prelucrare a alimentelor; utilizarea ambalajelor, ustensilelor şi recipientelor în stare insalubră; lipsa documentelor de trasabilitate; nerealizarea acţiunilor obligatorii de Dezinsecţie, Deratizare şi Dezinfectare (DDD); comercializarea produselor alimentare cu termen de valabilitate depăşit.

ANSVSA recomandă consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare destinate consumului doar din unităţi sau spaţii care funcţionează sub control sanitar veterinar.

Citește și: Inspectorii au oprit peste o tonă de carne de miel, la intrarea în Bucureşti

Câştigătorul premiului de peste 3,3 milioane de euro la Loto 6/49 și-a încasat banii. „Am perseverat”
Actualitate 26 Octombrie 2026, 13:52

Câştigătorul premiului de peste 3,3 milioane de euro la Loto 6/49 și-a încasat banii. „Am perseverat”

Câştigătorul este din Prahova, are în jur de 50 de ani şi joacă la loterie de peste 20 de ani.

Câştigătorul premiului de peste 3,3 milioane de euro la Loto 6/49 și-a încasat banii. „Am perseverat”
Achiziție frauduloasă din bani europeni. Patru funcţionari publici de la AFDJ Galaţi, trimişi în judecată
Actualitate 26 Octombrie 2026, 13:40

Achiziție frauduloasă din bani europeni. Patru funcţionari publici de la AFDJ Galaţi, trimişi în judecată

Proiectul a beneficiat de o finanţare din partea Uniunii Europene în valoare de aproximativ șapte milioane de euro.

Achiziție frauduloasă din bani europeni. Patru funcţionari publici de la AFDJ Galaţi, trimişi în judecată
ANM: Temperaturi variabile de la o zi la alta şi precipitaţii în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni
Actualitate 26 Octombrie 2026, 13:31

ANM: Temperaturi variabile de la o zi la alta şi precipitaţii în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni

La munte, media temperaturilor diurne va fi de 5 - 6 grade, în primele două zile ale intervalului, va creşte la 7 - 8 grade,...

ANM: Temperaturi variabile de la o zi la alta şi precipitaţii în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni
Rusia vrea să continue dezvoltarea relațiilor cu Serbia, în ciuda înfrângerii lui Vucic
Actualitate 26 Octombrie 2026, 13:10

Rusia vrea să continue dezvoltarea relațiilor cu Serbia, în ciuda înfrângerii lui Vucic

„E nevoie de doi ca să dansezi tango”, a spubliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Rusia vrea să continue dezvoltarea relațiilor cu Serbia, în ciuda înfrângerii lui Vucic
Grindeanu propune două reforme majore: Comasarea localităților mici și reducerea numărului de agenții și companii de stat | VIDEO
Actualitate 26 Octombrie 2026, 11:44

Grindeanu propune două reforme majore: Comasarea localităților mici și reducerea numărului de agenții și companii de stat | VIDEO

Luna martie a anului viitor este văzută ca termen pentru adoptare.

Grindeanu propune două reforme majore: Comasarea localităților mici și reducerea numărului de agenții și companii de stat | VIDEO
Doar 25% dintre locuințele din România au asigurare obligatorie
Actualitate 26 Octombrie 2026, 11:41

Doar 25% dintre locuințele din România au asigurare obligatorie

Potrivit cercetării, interesul pentru protejarea locuinţelor este mai pronunţat în rândul persoanelor cu vârsta de peste 35...

Doar 25% dintre locuințele din România au asigurare obligatorie
Donald Trump, supărat pe Norvegia: Țară de rahat
Actualitate 26 Octombrie 2026, 11:39

Donald Trump, supărat pe Norvegia: Țară de rahat

Liderul de la Casa Albă spune că imigranții norvegieni nu sunt bineveniți în Statele Unite, deoarece Comitetul Nobel, cu...

Donald Trump, supărat pe Norvegia: Țară de rahat
Președintele Federației Naționale a Părinților, la RRA: Prea multe legi ajung în practică să fie doar niște simple recomandări
Actualitate 26 Octombrie 2026, 11:30

Președintele Federației Naționale a Părinților, la RRA: Prea multe legi ajung în practică să fie doar niște simple recomandări

Cătălin Nan atrage atenția asupra efectelor utilizării excesive a internetului de către copii, susținând că prevenția trebuie...

Președintele Federației Naționale a Părinților, la RRA: Prea multe legi ajung în practică să fie doar niște simple recomandări

Radio România Actualitați

Premierul a discutat cu guvernatorul BNR despre perspectivele de dezvoltare a economiei

Tribunalul Bucureşti a respins prelungirea arestului preventiv pentru Călin Georgescu

Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, efectuează o vizită la Kiev

Analiştii financiari anticipază o reducere a inflaţiei în următoarele 12 luni, dar şi o depreciere a leului în raport cu euro