CE: Motorina va rămâne scumpă şi în 2027, iar Bruxelles-ul lucrează cu industria pentru consolidarea rafinăriilor europene
Comisarul european a precizat că, în ultimele două decenii, aproximativ un sfert din rafinăriile europene s-au închis, ceea ce a redus capacitatea de rafinare a UE cu aproximativ 10%.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 28 Octombrie 2026, 16:36 • Actualizat: 28 Octombrie 2026, 16:36
Comisia Europeană a avertizat miercuri că motorina va rămâne scumpă în 2027. Executivul comunitar a anunţat totodată că a început să colaboreze cu industria de profil pentru a consolida rafinăriile europene, a reduce costul combustibililor şi a diminua dependenţa externă
„Aşa cum a semnalat Agenţia Internaţională pentru Energie, ne aşteptăm ca piaţa globală a motorinei să rămână ajustată în 2027, iar aceasta va menţine preţurile ridicate”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, comisarul european pentru energie şi locuinţe, Dan Jorgensen. Social-democratul danez a adăugat că „iarna aceasta va fi dificilă, va fi greu pentru cetăţenii noştri şi pentru economie în general”.
Comisarul Jorgensen a apărut împreună cu comisarul european pentru apărare şi spaţiu Andrius Kubilius după ce au avut un prim dialog strategic cu reprezentanţii industriei europene de rafinare pentru a studia cum să crească producţia de combustibili în UE, în special de motorină şi kerosen pentru aviaţie.
Un semnal de alarmă
Comisarul european a precizat că, în ultimele două decenii, aproximativ un sfert din rafinăriile europene s-au închis, ceea ce a redus capacitatea de rafinare a UE cu aproximativ 10%. El a subliniat că pieţele energetice au dat dovadă de o „rezilienţă notabilă” în ultimele luni şi că Europa a accelerat diversificarea aprovizionării.
El a avertizat însă că noua criză energetică reprezintă un „semnal de alarmă” privind vulnerabilitatea blocului comunitar.
Bruxelles-ul va evalua acum propunerile prezentate de industrie pentru a creşte producţia instalaţiilor existente şi se va întâlni din nou cu sectorul la începutul anului viitor pentru a face bilanţul progreselor.
„În cele din urmă, trebuie să reducem preţurile combustibililor”, a subliniat Jorgensen, care a insistat că acesta este o prioritate imediată pentru a uşura presiunea asupra companiilor şi a cetăţenilor europeni.
Potrivit comisarului, măsurile nu ar trebui să se limiteze la răspunsul la criza actuală, ci să asigure şi viabilitatea pe termen lung a unei industrii pe care o consideră strategică pentru economie şi pentru securitatea continentului.
„Rafinarea este strategică: motorina şi combustibilul pentru aviaţie sunt esenţiale pentru mobilitate, pentru întreaga economie şi apărare”, a afirmat politicianul danez.
„Apărarea fără combustibil este imposibilă”
Pe termen lung, Bruxelles-ul intenţionează să stimuleze transformarea rafinăriilor europene, astfel încât securitatea aprovizionării să fie compatibilă cu obiectivele climatice ale UE.
„Privind spre viitor, rafinăriile şi noii actori din sector trebuie să înceapă o tranziţie către o producţie mai mare de biocombustibili şi combustibili sintetici”, a subliniat Jorgensen.
Responsabilul european a amintit că producţia de combustibili lichizi regenerabili a compensat deja parţial pierderea capacităţii de rafinare tradiţională şi a apreciat că aceasta are un potenţial de creştere considerabil.
La rândul său, Andrius Kubilius a evidenţiat dimensiunea militară a securităţii energetice. El a amintit că aprovizionarea cu carburanţi reprezintă o parte esenţială a logisticii oricărei armate, deoarece „apărarea fără combustibil este imposibilă”.
„Bătăliile se câştigă cu infanteria, războaiele se câştigă cu logistica”, a declarat comisarul lituanian, parafrazându-l pe generalul american John J. Pershing, care a condus trupele americane în Europa în timpul Primului Război Mondial.
Comisia Europeană va continua să se întâlnească cu reprezentanţi ai industriei de rafinare pentru a elabora un plan de acţiune privind transformarea sectorului.
Citește și: AIE: Criza de motorină s-ar putea prelungi până în anul 2027













