Sursa ta de încredere

Dalai Lama a sărbătorit împlinirea vârstei de 90 de ani

Liderul spiritual al budiștilor și-a sărbătorit ziua de naștere cu o rugăciune pentru pace.

Dalai Lama a sărbătorit împlinirea vârstei de 90 de ani
Foto: REUTERS / Anushree Fadnavis

Articol de Victor Marin, Publicat: 06 Iulie 2025, 14:27

Dalai Lama a sărbătorit duminică împlinirea vârstei de 90 de ani "ca un simplu călugăr budist", cu o rugăciune pentru pace, la finalul unei săptămâni de festivităţi desfăşurate la Dharamshala, micul oraş indian de la poalele munţilor Himalaya unde acesta trăieşte.

"Nu sunt decât un simplu călugăr budist, de obicei nu particip la aniversări", a declarat într-un mesaj cel care, cu o zi înainte, îşi exprimase dorinţa de a trăi "încă 30 sau 40 de ani".

Pe parcursul săptămânii de festivităţi, Tenzin Gyatso (pe numele său civil) nu a putut ocoli delicatul subiect al succesiunii, în condiţiile în Beijingul intenţionează să controleze alegerea viitorului Dalai Lama.

El declarat miercuri că un succesor va fi numit la moartea sa pentru a asigura continuitatea rolului de lider spiritual al comunităţii tibetane, ceea ce a provocat o reacţie fermă din partea Beijingului, care a declarat că orice nume trebuie "aprobat de guvernul central".

Născut la 6 iulie 1935, Tenzin Gyatso a devenit la vârsta de doi ani al 14-lea lider spiritual şi politic al tibetanilor, identificat de tradiţia budistă drept reîncarnarea predecesorului său.

El a fugit din Tibet, care se află sub control chinez din 1950, şi de atunci şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului în mănăstirea din McLeod Ganj, la poalele Himalayei.

Câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în 1989, el a întruchipat de atunci în toată lumea lupta pentru libertatea teritoriului himalayan, precizează Agerpres citând AFP.

Actualul lider spiritual tibetan a declarat că Gaden Phodrang Trust, organizaţia non-profit pe care a înfiinţat-o pentru a menţine şi sprijini tradiţia şi instituţia lui Dalai Lama, are autoritatea exclusivă de a recunoaşte viitoarea sa reîncarnare, consultându-se cu liderii tradiţiilor budiste tibetane.

"Responsabilitatea (pentru numirea unui succesor, n.r.) va aparţine exclusiv membrilor Fundaţiei Ganden Phodrang, biroul Sanctităţii Sale Dalai Lama", a reamintit el miercuri. "Nimeni altcineva nu are autoritatea de a interveni în această chestiune", a precizat actualul Dalai Lama în mesajul său.

Considerat un separatist periculos de către Beijing, actualul lider spiritual tibetan respinsese deja public ideea că al 15-lea Dalai Lama ar putea fi numit de chinezi. El se va "naşte, inevitabil, în lumea liberă", a promis Dalai Lama public, în numeroase ocazii.

Citește și: Teatrul Yamamoto Noh și arta stampei japoneze, în premieră la București

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri