Sursa ta de încredere

Mircea Abrudean: PNL va face tot ce e posibil pentru a bloca moţiunea de cenzură

„„Aceasta este regula în democraţie: cine dărâmă un guvern trebuie să pună ceva în loc, adică să vină şi cu soluţia, nu-i suficient să generezi o criză politică, economică şi să atragi toate riscurile asupra României”, a precizat președintele Senatului.

Mircea Abrudean: PNL va face tot ce e posibil pentru a bloca moţiunea de cenzură
Foto: Guvernul României | gov.ro

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 28 Aprilie 2026, 15:18  • Actualizat: 28 Aprilie 2026, 15:22

Partidul Naţional Liberal şi-a arătat susţinerea pentru Ilie Bolojan în repetate rânduri, prin voturi succesive în forurile de conducere, şi în continuare va face tot ceea ce este posibil pentru a bloca acest demers parlamentar, a declarat, marți, președintele Senatului, Mircea Abrudean.

El a precizat că Birourile permanente reunite vor stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură.

„După ce colegii vor verifica dacă moţiunea îndeplineşte condiţiile prevăzute de regulament, vom avea un Birou permanent reunit, în care vom stabili calendarul citirii, dezbaterii şi votului asupra moţiunii. Asta se va întâmpla în scurt timp, în principiu, pentru că nu sunt motive ca acest lucru să fie decalat. Deci urmează procedurile regulamentare în astfel de situaţii”, a afirmat Abrudean, la Parlament.

Preşedintele Senatului a precizat că PNL va găsi susţinerea pentru premierul Ilie Bolojan.

„Eu cred că da. Partidul Naţional Liberal şi-a arătat susţinerea pentru Ilie Bolojan în repetate rânduri, prin voturi succesive în forurile de conducere. În continuare vom face tot ceea ce este posibil pentru a bloca această moţiune de cenzură, aşa cum de altfel este normal să se întâmple. Nu sunt motive, din punctul nostru de vedere, pentru această criză politică şi guvernamentală generată de PSD cu sprijinul AUR”, a punctat Mircea Abrudean.

„Este responsabilitatea PSD şi a AUR să propună o formulă de guvernare”

Liberalul a menţionat că, dacă această moţiune va trece, „evident că este responsabilitatea PSD şi a AUR să propună o formulă de guvernare şi să obţină o susţinere parlamentară în acest sens”.

„Aceasta este regula în democraţie: cine dărâmă un guvern trebuie să pună ceva în loc, adică să vină şi cu soluţia, nu-i suficient să generezi o criză politică, economică şi să atragi toate riscurile asupra României, pentru că aici suntem, în această situaţie suntem, într-o perioadă în care avem şi un eveniment de politică externă extrem de important - avem Summitul B9 pe 13 mai, când vor veni lideri politici şi lideri ai ţărilor de pe Flancul estic, inclusiv secretarul general NATO - noi să fim într-o situaţie de instabilitate politică”, a adăugat el.

În opinia lui Mircea Abrudean, acest lucru arată „iresponsabilitate” din partea celor care au depus moţiunea de cenzură, iar aceştia vor trebui să vină şi cu soluţia.

El a mai spus că, dacă Guvernul pică la moţiune, există o perioadă de interimat până când se găseşte o nouă majoritate, preşedintele desemnează un prim-ministru care trebuie să obţină un vot în Parlament.

Marţi, moţiunea de cenzură iniţiată de grupurile parlamentare PSD, AUR şi PACE - Întâi România a fost depusă la Parlament, birourile preşedintelui Senatului, Mircea Abrudean, şi respectiv preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu. Potrivit unor surse, moţiunea de cenzură ar urma să fie citită miercuri în plenul Parlamentului şi dezbătută şi votată marţea viitoare.

Citește și: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan ar urma să fie depusă marți în Parlament

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic care a afectat congelatoarele din supermarketuri
Actualitate 09 Noiembrie 2026, 21:51

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic care a afectat congelatoarele din supermarketuri

O unitate a Gardienilor Revoluţiei Iraniene s-ar afla în spatele atacurilor.

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic care a afectat congelatoarele din supermarketuri
Președintele Nicușor Dan face radiografia momentului, marți seară, într-o conferință de presă
Actualitate 09 Noiembrie 2026, 20:58

Președintele Nicușor Dan face radiografia momentului, marți seară, într-o conferință de presă

Raportul despre anularea alegerilor s-ar putea număra printre teme.

Președintele Nicușor Dan face radiografia momentului, marți seară, într-o conferință de presă
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit la 3 zile după revenirea în rețea
Actualitate 09 Noiembrie 2026, 20:26

Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit la 3 zile după revenirea în rețea

Nuclearelectrica a anunțat că o defecțiune a apărut în partea clasică a unității, dar care nu a avut impact asupra...

Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit la 3 zile după revenirea în rețea
Comediantul Russell Brand, condamnat la închisoare pentru viol și agresiune sexuală
Actualitate 09 Noiembrie 2026, 20:05

Comediantul Russell Brand, condamnat la închisoare pentru viol și agresiune sexuală

Victime au fost 4 femei, între anii 2004 și 2009.

Comediantul Russell Brand, condamnat la închisoare pentru viol și agresiune sexuală
Premierul Luca Niculescu salută sprijinul european pentru centrul de securitate la Marea Neagră
Actualitate 09 Noiembrie 2026, 19:47

Premierul Luca Niculescu salută sprijinul european pentru centrul de securitate la Marea Neagră

Potrivit liderului de la Palatul Victoria, întărirea flancului estic al Uniunii Europene și consolidarea securității la Marea...

Premierul Luca Niculescu salută sprijinul european pentru centrul de securitate la Marea Neagră
Ursula von der Leyen, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Exprim solidaritatea deplină a Europei cu România
Actualitate 09 Noiembrie 2026, 17:07

Ursula von der Leyen, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Exprim solidaritatea deplină a Europei cu România

"Vă puteți baza pe un răspuns european puternic și unit", a transmis șefa CE la București.

Ursula von der Leyen, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Exprim solidaritatea deplină a Europei cu România
Nicușor Dan, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: Marea Neagră e importantă pentru România și Europa
Actualitate 09 Noiembrie 2026, 17:01

Nicușor Dan, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: Marea Neagră e importantă pentru România și Europa

Șefa Comisiei Europene se află la București pentru a transmite un mesaj de solidaritate și pentru a anunța sprijin financiar...

Nicușor Dan, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: Marea Neagră e importantă pentru România și Europa
Călin Georgescu, plasat pentru a doua oară în arest la domiciliu de Tribunalul București. Decizia nu este definitivă
Actualitate 09 Noiembrie 2026, 15:22

Călin Georgescu, plasat pentru a doua oară în arest la domiciliu de Tribunalul București. Decizia nu este definitivă

Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de...

Călin Georgescu, plasat pentru a doua oară în arest la domiciliu de Tribunalul București. Decizia nu este definitivă

Radio România Actualitați

Raportul privind situaţia financiară a României va fi prezentat public

Raportul privind situaţia financiară a României va fi prezentat public

Raportul privind situaţia financiară a României va fi prezentat public
Uniunea Europeană va accelera lucrările la Centrul de Securitate Maritimă de la Marea Neagră

Uniunea Europeană va accelera lucrările la Centrul de Securitate Maritimă de la Marea Neagră

Uniunea Europeană va accelera lucrările la Centrul de Securitate Maritimă de la Marea Neagră
Florian Lungu, unul dintre promotorii jazzului românesc, a murit la 83 de ani

Florian Lungu, unul dintre promotorii jazzului românesc, a murit la 83 de ani

Florian Lungu, unul dintre promotorii jazzului românesc, a murit la 83 de ani
„Printre numere și cuvinte”

„Printre numere și cuvinte”

„Printre numere și cuvinte”