Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic care a afectat congelatoarele din supermarketuri
O unitate a Gardienilor Revoluţiei Iraniene s-ar afla în spatele atacurilor.
Articol de Victor Marin, Publicat: 09 Noiembrie 2026, 21:51
Franța acuză Iranul de atacul cibernetic masiv asupra frigiderelor din supermarketuri.
Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a acuzat Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran că se află în spatele atacurilor informatice care au vizat, în octombrie, frigiderele din supermarketurile franceze.
Oficialul a mai precizat că Franța va susține impunerea unor sancțiuni la nivel european împotriva celor responsabili.
Atacurile din 11 și 12 octombrie au vizat aproximativ 700 de unități comerciale, amintește France 24.
Atacatorii au preluat de la distanță controlul echipamentelor prin intermediul interfețelor web și au declanșat cicluri de dezghețare, fără limită de timp.
De asemenea, sistemele de alertă care ar fi trebuit să semnaleze depășirea pragurilor de temperatură au fost dezactivate.
În unele cazuri, magazinele au fost nevoite să arunce stocuri întregi de produse perisabile.
Un indiciu menționat de procurorii care se ocupă de caz este utilizarea limbii persane și a unor adrese IP care indică terminale aflate în Iran.
Jean-Noël Barrot a precizat că Franța l-a convocat pe ambasadorul iranian la Paris pentru a-i transmite un protest ferm.
Ministrul a adăugat că autoritățile franceze vor lua și alte măsuri necesare și proporționale pentru a răspunde incidentului și pentru a descuraja repetarea unor astfel de atacuri.
Pe 2 noiembrie, magazine alimentare din cel puțin alte 7 țări europene au fost vizate de un presupus atac informatic asupra sistemelor de congelare.
Printre țările în care au avut loc astfel de incidente se numără și România.
Citește și: Iranul salută rezultatul alegerilor din SUA













