Mircea Cosma și fiul său scapă de închisoare
Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă.

Publicat: 18 Ianuarie 2024, 20:12 • Actualizat: 18 Ianuarie 2024, 21:07
Fost președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma și fiul său, fostul deputat Vlad Cosma, scapă definitiv de închisoare.
Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, apelul procurorilor DNA Ploiești față de decizia Tribunalului Prahova, care a dispus, în octombrie 2023, încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor de corupție pentru care au fost condamnați cei doi.
Decizia instanței este definitivă, relatează Radio România Actualități.
Dosarul de corupție al celor doi Cosma a fost trimis în judecată în urmă cu 10 ani.
La final, seniorul a fost condamnat la 8 ani de închisoare, iar Cosma fiul a primit 5 ani de închisoare cu executare.