România va avea un spital mobil și o unitate de terapie intensivă pentru intervenții la dezastre
Cele două unități vor putea fi folosite în caz de dezastre majore, atât în România, cât și în misiuni internaționale prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 11 Noiembrie 2026, 08:19 • Actualizat: 11 Noiembrie 2026, 08:26
România dezvoltă, prin programul european rescEU, un spital mobil cu capacitate chirurgicală, de tip EMT 2, și o unitate mobilă de terapie intensivă.
Pentru pregătirea echipelor care vor deservi cele două unități, medici, asistenți medicali și personal logistic au urmat un curs la București între 1 și 6 noiembrie 2026, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
Cele două unități vor putea fi folosite în caz de dezastre majore, atât în România, cât și în misiuni internaționale prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Cum s-au pregătit echipele pentru misiuni internaționale
Cursul rescEU EMT DIRECT, standardizat la nivel european, a combinat pregătirea online cu ateliere și exerciții de simulare în condiții apropiate de cele din teren. Instruirea a vizat etapele unei misiuni internaționale, coordonarea între specialiști din domenii și țări diferite, precum și comunicarea și luarea deciziilor sub presiune.
La curs au participat medici din specialitățile medicină de urgență, chirurgie generală, ortopedie și terapie intensivă, alături de asistenți medicali și personal logistic. Participanții au provenit de la Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, spitalele județene de urgență din Brașov, Constanța și Galați și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov.
Pregătirea a fost asigurată de personalul medical al UPU–SMURD din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București și de echipa logistică a ISU București-Ilfov. Doi reprezentanți ai Institutului Național de Urgență Medicală din Portugalia, al cărui program a servit drept model pentru curs, au participat ca observatori.
Citește și: Președintele Macron mulțumește României pentru sprijinul acordat Franței în lupta cu incendiile













