Sursa ta de încredere

Sprijin de 2,2 miliarde de dolari, aprobat de FMI pentru Ucraina

Conform FMI, economia ucraineană „continuă să demonstreze capacitate de recuperare”.

Sprijin de 2,2 miliarde de dolari, aprobat de FMI pentru Ucraina
Foto: unsplash.com

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 29 Iunie 2024, 13:45  • Actualizat: 29 Iunie 2024, 13:45

Un sprijin în valoare de 2,2 miliarde de dolari pentru Ucraina a fost aprobat de board-ul Fondului Monetar Internațional (FMI), vineri, 28 iunie, cu scopul de a contribui la stabilitatea financiară şi fiscală a ţării.

Potrivit unui comunicat de presă al FMI, evoluţia Ucrainei continuă să fie solidă în cadrul Mecanismului de finanţare extinsă al Fondului şi, în pofida condiţiilor dificile, au fost îndeplinite toate criteriile cantitative de performanţă până la sfârşitul lunii martie.

În plus, toate punctele de referinţă structurale pentru finele lunii iunie au fost implementate la timp sau cu o uşoară întârziere, conform aceluiași comunicat citat de Agerpres. Economia ucraineană „continuă să demonstreze capacitate de recuperare”, deşi perspectivele „continuă să fie afectate de o incertitudine excepţional de ridicată”.

FMI: Este necesar un impuls pentru reforme

De asemenea, FMI a transmis că este necesar un impuls susţinut pentru reforme şi de o acordare la timp a sprijinului extern pentru apărarea stabilităţii macroeconomice, restabilirea sustenabilităţii fiscale şi a datoriei şi îmbunătăţirea reformelor instituţionale pentru a netezi calea Ucrainei spre aderarea la Uniunea Europeană.

Acordul EFF al Ucrainei, pe 48 de luni, permite ţării să acceseze 15,6 miliarde de dolari. A fost aprobat pe 31 martie 2023 şi face parte dintr-un pachet de sprijin de 122 miliarde dolari pentru Ucraina.

Economia Ucrainei a fost mai rezilientă față de așteptări în primul trimestru din 2024, cu o creştere „solidă, o dezinflaţie continuă şi menţinerea unor rezerve adecvate”, în ciuda invaziei ruse ce continuă de peste doi ani.

Totuși, perspectivele pentru restul anului şi pentru 2025 s-au înrăutăţit faţă de cea de-a treia evaluare, mai ales din cauza atacurilor devastatoare asupra infrastructurii energetice ucrainene şi a incertitudinilor legate de durata războiului.

Citește și: Nu vrem să prelungim acest război şi trebuie să ajungem la o pace justă, susține Volodimir Zelenski

Călin Georgescu, vizat de un nou dosar al DIICOT
Actualitate 21 Octombrie 2026, 17:09

Călin Georgescu, vizat de un nou dosar al DIICOT

Aflat în arest, fostul prezidențiabil ar fi solicitat verificarea vilei sale din Mogoșoaia pentru identificarea...

Călin Georgescu, vizat de un nou dosar al DIICOT
Un submarin german dispărut în Al Doilea Război Mondial, descoperit după 82 de ani în largul coastelor engleze
Actualitate 21 Octombrie 2026, 17:00

Un submarin german dispărut în Al Doilea Război Mondial, descoperit după 82 de ani în largul coastelor engleze

Un jurnal al marinei în care era consemnată scufundarea conținea coordonate greșite, motiv pentru care epava nu a fost găsită...

Un submarin german dispărut în Al Doilea Război Mondial, descoperit după 82 de ani în largul coastelor engleze
Orange anunță că un incident de rețea perturbă serviciile sale mobile în întreaga Franță
Actualitate 21 Octombrie 2026, 16:46

Orange anunță că un incident de rețea perturbă serviciile sale mobile în întreaga Franță

Downdetector a indicat zeci de mii de sesizări ale clienților afectați.

Orange anunță că un incident de rețea perturbă serviciile sale mobile în întreaga Franță
Cetățean american, eliberat de Rusia
Actualitate 21 Octombrie 2026, 14:51

Cetățean american, eliberat de Rusia

Bărbatul este „în drum spre casă”, anunță președintele Donald Trump.

Cetățean american, eliberat de Rusia
Premierul Luca Niculescu: Am decis elaborarea rapidă a unui plan de acţiune pentru combaterea violenţei în şcoli
Actualitate 21 Octombrie 2026, 13:18

Premierul Luca Niculescu: Am decis elaborarea rapidă a unui plan de acţiune pentru combaterea violenţei în şcoli

Luni, un elev de 13 ani de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit o profesoară şi a rănit...

Premierul Luca Niculescu: Am decis elaborarea rapidă a unui plan de acţiune pentru combaterea violenţei în şcoli
Asociaţia Forumul Judecătorilor face apel la noul Guvern pentru reforme reale în justiţie
Actualitate 21 Octombrie 2026, 11:46

Asociaţia Forumul Judecătorilor face apel la noul Guvern pentru reforme reale în justiţie

Asociaţia Forumul Judecătorilor aminteşte şi recomandările Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului...

Asociaţia Forumul Judecătorilor face apel la noul Guvern pentru reforme reale în justiţie
Şefa ANPIS: România se confruntă cu o îmbătrânire rapidă a populaţiei
Actualitate 21 Octombrie 2026, 11:42

Şefa ANPIS: România se confruntă cu o îmbătrânire rapidă a populaţiei

Cred că acest lucru este cel mai important şi, când vorbim de cheltuieli, să nu ne gândim doar la faptul că se consumă nişte...

Şefa ANPIS: România se confruntă cu o îmbătrânire rapidă a populaţiei
Marian Neacșu, după preluarea mandatului de la Interne: Este o provocare pentru noi toţi
Actualitate 21 Octombrie 2026, 11:00

Marian Neacșu, după preluarea mandatului de la Interne: Este o provocare pentru noi toţi

„Nu va fi simplu, dar sunt convins, şi am constatat aici extrem de multă hotărâre, ca împreună să putem să ne îndeplinim...

Marian Neacșu, după preluarea mandatului de la Interne: Este o provocare pentru noi toţi

Radio România Actualitați

Noi propuneri pentru o soluție de pace în Ucraina

Noi propuneri pentru o soluție de pace în Ucraina

Noi propuneri pentru o soluție de pace în Ucraina
Buzău: Drona găsită prăbușită pe câmp nu a fost doborâtă de forțele aeriene NATO

Buzău: Drona găsită prăbușită pe câmp nu a fost doborâtă de forțele aeriene NATO

Buzău: Drona găsită prăbușită pe câmp nu a fost doborâtă de forțele aeriene NATO
Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026
Franța și alte țări europene au dezactivat temporar site-uri guvernamentale din motive de securitate