VÂLCEA: 20 de microbuze electrice pentru transportul elevilor, predate comunităților
Vehiculele urmează să intre în circulație din această toamnă, odată cu începerea noului an școlar.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 27 Iulie 2026, 19:10 • Actualizat: 27 Iulie 2026, 19:55
Consiliul Județean Vâlcea a predat 20 dintr-un lot de 25 de microbuze electrice achiziționate pentru transportul școlar.
Vehiculele urmează să intre în circulație din această toamnă, odată cu începerea noului an școlar.
Microbuzele au câte 16+1 locuri, inclusiv facilități pentru persoanele cu dizabilități, au o autonomie de până la 400 de kilometri, o garanție de zece ani pentru baterii și sunt echipate cu sisteme moderne de siguranță.
Cele 20 de autovehicule au fost repartizate localităților Ștefănești, Stroești, Budești, Pietrari, Galicea, Lădești, Malaia, Mateești, Slătioara, Prundeni, Muereasca, Berislăvești, Roești, Costești, Mihăești, Valea Mare, Mitrofani, Băile Govora, Păușești și Milcoiu.
Celelalte 5 microbuze vor fi livrate în cursul lunii august și vor ajunge în localitățile Bărbătești, Copăceni, Perișani, Vlădești și Păușești-Măglași.
Cu o valoare de peste 2,5 milioane de euro, proiectul este finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu.
În cadrul acțiunii de predare a fost organizată și instruirea șoferilor, astfel încât autovehiculele să poată fi utilizate în condiții de siguranță încă de la începutul anului școlar.
Împreună cu cele 32 de microbuze finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și repartizate anul trecut, numărul autovehiculelor școlare puse la dispoziția comunităților din județul Vâlcea ajunge la 57.













