Sursa ta de încredere

Cine au fost Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfinții Apostoli Petru și Pavel au murit în aceeași zi și în același an la Roma.

Cine au fost Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Foto: Captură YouTube

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 29 Iunie 2024, 10:27  • Actualizat: 29 Iunie 2024, 10:27

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți împreună la data de 29 iunie, pentru că au murit în aceeași zi și în același an la Roma. Primul a fost fratele Sfântului Apostol Andrei, pe care Sfântul Sinod al Bisericii Române l-a proclamat ocrotitorul României, în februarie 1997.

Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este precedată de un număr de zile de post ce variază în funcţie de data Sfintelor Paşti. Postul Sfinţilor Apostoli ia startul în ziua de luni după Duminica Tuturor Sfinţilor, a noua duminică după Paşti.

Sfântul Apostol Petru, fratele Sfântului Apostol Andrei

Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei şi pescar ca toţi cei din familia lor. Numele său era Simon, nume pe care Iisus Hristos i l-a schimbat în Cephas, care în aramaică înseamnă piatră sau rocă, conform Dicţionarului de Teologie Ortodoxa, 1994.

Sfântul Petru a fost martor la Schimbarea la Faţă a lui Hristos. În ziua Cincizecimii, el le-a vorbit mulţimilor adunate la Ierusalim despre împlinirea proorociilor Vechiului Testament. Ca rezultat al predicii lui, în acea zi s-au botezat primii trei mii de oameni, întemeindu-se astfel prima comunitate creştină.

În anul 50, el a participat la Sinodul Apostolilor din Ierusalim, unde s-a hotărât ca cerinţele rituale ale religiei mozaice să nu fie obligatorii pentru creştinii proveniţi dintre păgâni. După descoperirea făcută de Dumnezeu de a predica şi păgânilor, a mers în Galatia, Asia Proconsulară, Bitinia şi Roma.

În timpul persecuţiei lui Nero, a fost întemniţat şi condamnat la moarte prin răstignire cu capul în jos. A fost, îngropat la Roma în anul 67, potrivit Agerpres.

Cine a fost Sfântul Pavel, „Apostolul neamurilor”

Supranumit „Apostolul neamurilor”, Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tars, într-o familie de evrei, părinţii săi fiind cetăţeni romani. Lui îi este recunoscută cea mai amplă şi fructuoasă misiune evanghelizatoare.

A fost educat la şcoala fariseilor - grupare politic-religioasă cu o mare autoritate asupra poporului iudeu, care a fost criticată de Iisus Hristos pentru falsitate şi ipocrizie. Ulterior, a fost trimis să învețe la Ierusalim, la şcoala rabinului Gamaliel, potrivit Dicţionarului de Teologie Ortodoxă, 1994.

Înainte ca Iisus Hristos să îi fi apărut într-o lumină orbitoare și a-l determina astfel să se convertească la creștinims, Sfântul Pavel ar fi fost un prigonitor de temut al creștinilor.

A început misiunea de apostol „mai pe urmă chemat”, după o perioadă de trei ani petrecută în Arabia. Întors la Ierusalim, i-a cunoscut pe doi dintre ceilalţi apostoli, Petru şi Barnaba.

În cele trei călătorii misionare ale sale, Sfântul Apostol Pavel a convertit la creștinism mulțimi de păgâni. „Apostolul neamurilor” a întemeiat biserici în toate marile oraşe din spaţiul asiatic şi de răsărit al Imperiului Roman.

A fost prins şi întemniţat timp de doi ani, la Ierusalim. Pentru a scăpa de judecata Sinedriului, a făcut apel la Cezar, în calitatea lui de cetăţean roman. Ajuns la Roma, a rămas captiv doi ani, timp în care şi-a continuat lucrarea de propovăduire a Evangheliei şi de întărire a comunităţii creştine de acolo.

În anul 67, în timpul împăratului Nero (64-67), a fost omorât prin tăierea capului în aceeaşi zi în care Sfântul Apostol Petru a fost crucificat. Deşi ultimul chemat la apostolie, el a contribuit mai mult decât ceilalţi apostoli la răspândirea creştinismului printre păgâni, datorită calităţilor sale personale, a erudiţiei în cunoaşterea Scripturilor și a iscusinţei cu care stăpânea retorica.

Citește și: Aproape jumătate de milion de români, celebrați de sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel

Ateliere ale Radio-Prichindel, în două școli din București
Special 03 Noiembrie 2026, 12:43

Ateliere ale Radio-Prichindel, în două școli din București

Întâlnirile cu elevii vor îmbina audiția poveștilor și a teatrului radiofonic cu exerciții de dicție, lectură expresivă și...

Ateliere ale Radio-Prichindel, în două școli din București
Deep Purple îşi amână turneul european din cauza problemelor medicale ale solistului Ian Gillan
Special 02 Noiembrie 2026, 22:30

Deep Purple îşi amână turneul european din cauza problemelor medicale ale solistului Ian Gillan

Solistul formației a avut nevoie de asistență medicale de urgență înaintea concertului unui concert care urma să aibă loc în...

Deep Purple îşi amână turneul european din cauza problemelor medicale ale solistului Ian Gillan
Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților
Special 02 Noiembrie 2026, 19:11

Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților

Gala s-a desfășurat la Sala Radio din București.

Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților
Radio România Iași, la a 85-a aniversare
Special 02 Noiembrie 2026, 07:07

Radio România Iași, la a 85-a aniversare

La 2 noiembrie 1941, în eter răsuna pentru prima dată enunţul "Aici, Radio Moldova!", cuvintele fiind rostite de crainicul...

Radio România Iași, la a 85-a aniversare
Ministrul Florin Barbu, la Radio România Antena Satelor: Zi de zi, aduceți informația corectă mai aproape de oameni
Special 01 Noiembrie 2026, 14:24

Ministrul Florin Barbu, la Radio România Antena Satelor: Zi de zi, aduceți informația corectă mai aproape de oameni

Șeful agriculturii le-a mulțumit jurnaliștilor pentru informarea ascultătorilor și pentru atenția acordată fermierilor și...

Ministrul Florin Barbu, la Radio România Antena Satelor: Zi de zi, aduceți informația corectă mai aproape de oameni
Radio România, o istorie de 98 de ani: Margareta Marinescu, prima crainică a Radioului public
Special 01 Noiembrie 2026, 14:10

Radio România, o istorie de 98 de ani: Margareta Marinescu, prima crainică a Radioului public

„Atențiune! Aici, Radio București, pe 365 de metri lungime de undă”, era formula pe care Margareta Marinescu își amintea că o...

Radio România, o istorie de 98 de ani: Margareta Marinescu, prima crainică a Radioului public
Spoturi de promovare turistică a României, difuzate pe postul BBC World News
Special 01 Noiembrie 2026, 13:27

Spoturi de promovare turistică a României, difuzate pe postul BBC World News

Spoturile sunt produse de documentaristul britanic Charlie Ottley.

Spoturi de promovare turistică a României, difuzate pe postul BBC World News
Marile Doamne ale României: Catinca Ralea, jurnalistă și traducătoare de excepție | VIDEO
Special 01 Noiembrie 2026, 10:16

Marile Doamne ale României: Catinca Ralea, jurnalistă și traducătoare de excepție | VIDEO

Mulțumită Catincăi Ralea, publicul din România a putut să citească traduceri ale unor opere valoaroase din patrimoniul...

Marile Doamne ale României: Catinca Ralea, jurnalistă și traducătoare de excepție | VIDEO

Radio România Actualitați

Demersuri de conservare a unui sarcofag vechi de două mii de ani

Demersuri de conservare a unui sarcofag vechi de două mii de ani

Demersuri de conservare a unui sarcofag vechi de două mii de ani
Campanie “care incită împotriva forțelor de ordine”

Campanie “care incită împotriva forțelor de ordine”

Campanie “care incită împotriva forțelor de ordine”
Valoarea comenzilor de Black Friday a depășit un miliard de lei

Valoarea comenzilor de Black Friday a depășit un miliard de lei

Valoarea comenzilor de Black Friday a depășit un miliard de lei
Franța: Noi manifestații în semn de protest față de costul tot mai mare al vieții

Franța: Noi manifestații în semn de protest față de costul tot mai mare al vieții

Franța: Noi manifestații în semn de protest față de costul tot mai mare al vieții