Bradul este asociat sărbătorii Nașterii Mântuitorului.

Includerea acestuia în atmosfera sărbătorilor datează încă din perioada antică precreștină, notează Radio România Antena Satelor.

Romanii aveau obiceiul să-și împodobească locuințele cu un brad pe care îl suspendau de plafonul camerei cu vârful în jos. Această practică semnifica legătura nemijlocită dintre nemurirea sufletului și Divinitatea mereu tânără locuitoare în ceruri. Bradul, în acest sens, era perceput ca arborele sfânt cu veșmântul mereu verde și nebiruit de „moartea" din anotimpurile reci.

La alte neamuri antice, în special la popoarele nordice germanice, bradul era considerat ca arbore nobil, remarcându-se prin statura lui verticală, precum și prin coroana lui „neschimbată", plină de viață. Bradul era perceput, totodată, ca dublul vegetal al omului, un aliat fidel în susținerea vieții, prin diferite utilizări ale lemnului său, dar și un loc de refugiu în caz de primejdie, prin desimea binecunoscută a pădurilor de conifere.

Potrivit cercetătorilor, până în secolul al XII-lea, brazii de Crăciun nu erau împodobiți. Cu timpul, ornarea lor s-a făcut cu fructe, flori de hârtie, biscuiți, ca mai târziu, să fie decorați cu lumânări și globuri colorate.

Primul brad de Crăciun împodobit a apărut în anul 1510, în Lituania, în Franța în 1521, după ce prințesa Helene de Mecklenburg s-a căsătorit cu ducele de Orleans, iar în Anglia în 1841.

Bradul de Crăciun, așa cum îl vedem împodobit azi, a apărut pentru prima dată la Breslau, datorită ducesei Dorothea Sybille von Schlesian. În Statele Unite este preluat în anul 1749, odată cu stabilirea unor coloniști germani în Pennsylvania, dar imbodobirea bradului a fost fixată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama.

Semnificația creștină a bradului este, așadar, una secundară, el nefiind un element specific zonei Orientului, unde prezența acestui arbore era foarte limitată. Poate fi sugerată o încreștinare a simbolisticii precreștine, referitoare la viața fără de moarte a sufletului omenesc, care prin Nașterea Domnului Hristos, Fiul lui Dumnezeu, dobândește darul de a fi restaurat și „asumat" de Acesta pentru veșnicie. Forma piramidală a bradului pare a trimite cu gândul la ierarhiile cerești în vârful cărora se află Iisus Hristos, Dumnezeu și om, unind în sine creatul cu necreatul.

O simbolistică aparte par a avea globurile sau fructele (merele) folosite în decorarea bradului, ele amintind de fructele pomului din Rai, prin mâncarea din care Adam și Eva au pierdut legătura cu Dumnezeu, din pricina neascultării, ceea ce a făcut necesară venirea pe pământ a Răscumpărătorului.

Steaua călăuzitoare a magilor de la Răsărit este probabil cel mai sigur element creștin asociat bradului, ea amintind de modul pedagogic prin care au fost îndrumați spre cinstirea adevăratului Dumnezeu chiar și înțelepții din lumea păgână idolatră.

Lumânările sau luminițele care sunt folosite la decorarea bradului trimit și ele la lumina lină pe care prin cunoașterea și urmarea Mântuitorul Hristos omul redobândește viața veșnică și veșmântul curat al harului.

În zilele noastre, bradul de Crăciun a devenit din ce în ce mai mult un obiect comercial, lipsit de conținut creștin, cu o simbolistică eminamente laică, fiind adesea doar un element de decor al anotimpului zăpezilor.