Au fost gasite 69 articole pentru amenintare

Acesta a fost condamnat la 3 ani şi 10 luni închisoare şi la plata unor daune materiale şi morale.

Fostul primar este acuzat de multiple infracțiuni.

Incidentul a avut loc în municipiul Drobeta Turnu-Severin.

Jaful nu s-a concretizat. IPJ Iași a pornit o anchetă.

Bărbatul a împrăștiat pe jos produs petrolier, amenințând că îi va da foc.

La hotelul respectiv este cazată și Elena Lasconi.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost la secția de poliție pentru audieri.

Acesta a fost ridicat de polițiști.

Șase persoane au fost reținute.

Bărbatul voia să vadă imaginile de pe camere, în care era surprinsă soția sa.

Tânărul de 20 de ani este cercetat penal.

Băiatul a făcut amenințări la adresa dascălului pentru a obține o notă mai bună.

Moscova nu a confirmat şi nici nu a negat că ar deţine sau ar dezvolta o astfel de armă.

De la jumătatea lunii martie, farmaciile vor avea obligaţia de a raporta zilnic toate medicamentele vândute din aceste...

Bărbatul de 34 a fost reținut pentru amenințarea și șantajarea unui alt tânăr de 30 ani.

Agresorul, care s-a baricadat inițial în apartamentul femeii, a fost imobilizat și capturat de luptătorii Serviciului pentru...

La fața locului s-au deplasat pirotehniștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și pompierii ISU Banat.