Au fost gasite 17 articole pentru captura

în mediul online circulă și o captură de ecran fabricată, care imită site-ul oficial al instituției, precum și un presupus...

În pofida poziției sale geografice izolate, Australia reprezintă o piață extrem de profitabilă pentru traficanții de droguri.

Regimul de la Teheran a calificat incidentul drept o încălcare a armistițiului și a avertizat că va riposta în curând.

Neukgu a fost prins vineri, în apropierea unei autostrăzi, potrivit autorităților din Daejeon, orașul din centrul țării unde...

Timp de luni de zile, spionii americani au monitorizat fiecare mișcare a președintelui Venezuelei, Nicolás Maduro....

Marfa era depozitată de o firmă care ar fi intenționat să o vândă ilegal, iar administratorul societății a fost reținut.

Pe piața neagră, marfa ar fi valorat aproape 6 milioane de lei.

Drogurile erau ascunse în bagajul unui albanez.

Între 2014 și 2017, ea a condus o amplă schemă frauduloasă în China, prin care a înșelat peste 128.000 de victime, depozitând...

"La fel ca toţi prizonierii de război, aceşti doi soldaţi nord-coreeni primesc asistenţa medicală necesară", a precizat...

Cu o valoare estimată pe piața neagră la 250 de milioane de dolari, cocaina era ascunsă într-un container alături de un...

În 2012, participând la o demonstraţie, regizorul a trăit pe propria piele abuzul de putere al autorităţilor.

Ascunse într-un container cu fructe congelate, drogurile proveneau din Ecuador şi urmau să ajungă în Olanda.

Pe piața neagră, miile de pachete de țigări netimbrate descoperite ar valora 280.000 de lei.

Pe piața neagră, valoarea comprimatelor și a fiolelor confiscate se ridică la aproximativ 3 milioane de euro.

Stupefiantele au fost distruse.

Cele 32 de exemplare erau prinse în plase de pescuit întinse ilegal în Dunăre.