Au fost gasite 299 articole pentru coliziune

Șoferul uneia dintre mașini a fost testat pozitiv cu aparatul etilotest.

9 victime au fost transportate la spital.

Tânărul ar fi pierdut controlul direcţiei şi ar fi intrat în coliziune cu un parapet de pe marginea părţii carosabile.

În urma accidentului, a fost rănit un militar francez, care a fost transportat la spital.

Accidentul s-a produs lângă localitatea Pătrăuți. Femeia a fost găsită în stop cardiorespirator.

Nu s-au înregistrat victime în urma accidentului.

Două autoturisme şi un microbuz au intrat în coliziune pe DN 2.

Timp de aproape două ore, a fost activ Planul Roșu de Intervenție.

2 autoturisme şi o autoutilitară au fost implicate în coliziune.

Două autoturisme au intrat în coliziune.

Bărbatul nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată și a fost declarat decedat.

Acesta a fost sancționat cu amendă. Nu au fost înregistrate victime.

Un singur rănit a fost transportat la spital conștient. Circulația a fost deviată.

Accidentul s-a produs în localitatea Vețel. Victimele au fost transportate la UPU Deva.

Coliziunea a două autoturisme a avut loc în Târnava.

O pasageră a fost găsită inconştientă.

Cauzeze accidentului sunt investigate.

Pentru gestionarea situației, a fost activat planul roşu de intervenție.

Pilotul unui avion de acrobație a murit după coliziunea cu un alt aparat de zbor.

3 dintre victime sunt în stare gravă.

Procurorii constănţeni care investighează evenimentul au început urmărirea penală.

În urma impactului, cele 3 vehicule au fost cuprinse de flăcări.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Potrivit polițiștilor, 3 autoturisme au intrat în coliziune în zona orașului Roşiorii de Vede.

Rănită în urma coliziunii, o persoană a fost transportată la spital.

3 dintre victime au fost preluate inconștiente de ambulanțe.

Supraviețuitorii au fost transportați la spital pentru îngrijiri.

Pompierii de la Punctul de Lucru Floreşti au intervenit la locul accidentului.

Din cauza numărului mare de accidente consemnate, DN2 este supranumit "Drumul Morții".

4 persoane au fost rănite în urma accidentului rutier.

Victimele au fost transportate la spital.

11 persoane au fost rănite în urma accidentului rutier.

Cei 3 paramedici şi un voluntar aflați la bordul ambulanței au fost transportaţi la spital cu politraumatisme.

4 muncitori au fost trasportați la spital în urma coliziunii dintre o autoutilitară și un utilaj.

Mai multe echipaje de prim-ajutor au fost mobilizate la fața locului.

Din primele informații, nu sunt victime în urma accidentului. Circulația tramvaielor pe linia 41 este blocată pe sensul de...

În urma coliziunii, a fost activat Planul roşu de intervenţie şi a fost solicitat un elicopter SMURD.

În coliziune au fost implicate 3 autoturisme, în care se aflau 10 persoane.

7 persoane au fost implicate în accidentul rutier.

În urma impactului, cei doi vatmani şi unul dintre călători au fost fost accidentaţi uşor, fiind transportaţi la spital...

Victimele au fost transportate la spital.

Accidentul s-a produs pe linia Bologna-Rimini, între Faenza şi Forli.

Cei 9 membri ai echipajului sunt în afara oricărui pericol.

Accidentul a fost raportat Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, urmând a fi continuate cercetările pentru...