Au fost gasite 297 articole pentru iasi

Primele două loturi ale A7, pe secţiunea Ploieşti-Buzău, ar urma să fie deschise în această toamnă.

Evenimentul promovează arta naivă și valorifică operele dedicate acestui anotimp.

Spitalul va oferi servicii medicale gratuite persoanelor vulnerabile, cu resurse precare.

Evenimentul sprijină elevii eminenți proveniți din medii nevoiașe.

Conform proiectului, noul spital ar trebui să fie finalizat până în anul 2027.

Călătorii au coborât singuri din automotor, în zona staţiei Cotnari.

Prejudiciul estimat se ridică la 4,5 milioane de euro.

Bărbatul a început să meargă la o zi după intervenţia chirurgicală.

Lucrarea este amplasată în Piața Voievozilor de lângă Casa de Cultură a Studenților.

Concertul ”Celestial” a fost găzduit de Catedrala Romano-Catolică.

După 3 ședințe de tratament Gamma Knife, tumora și-a redus dimensiunile.

Grigore Vieru a iubit limba română şi pe marii ei poeţi încă din anii copilăriei.

Regia, traducerea şi adaptarea scenică îi aparţin lui Silviu Purcărete.

Vizată este o companie care a solicitat fonduri comunitare nerambursabile, în valoare de până la două milioane euro, pentru...

Daniel Buzamăt este acuzat de luare de mită, potrivit DNA.

Manifestările au început, cu puţin înainte de ora 10:00, cu un concert de muzică populară.

Intrarea este liberă.

Ei solicită Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi Ministerului Justiţiei, până în data de 26 ianuarie, recalcularea de urgenţă...

Biletele deja achiziţionate rămân valabile.

Gruparea covăsneană s-a impus fără drept de apel.

Din cauza gravităţii degerăturilor suferite, unul dintre pacienți riscă amputarea unui picior.

Programul cuprinde pagini semnate, printre alții, de Antonín Dvořák, Felix Mendelssohn, Șerban Nichifor și Franz Schubert.

Prejudiciul estimat, până în prezent, este de aproximativ 153.400 de lei.

Este pentru prima dată în ultimii 50 de ani când unele piese părăsesc Brukenthalul, pentru a fi văzute de publicul din alt...

Potrivit medicilor, starea generală a bebeluşului este gravă întrucât, în urma căderii de la mare înălţime, acesta a suferit...

Recuperarea orelor se va face după un program stabilit la nivelul consiliilor de administrație ale respectivelor unități de...

11 garnituri au fost anulate, iar în judeţul Iaşi, un tren Regio s-a defectat.

Cursurile urmează să fie recuperate ulterior.

Valoarea totală a proiectului se apropie de 3 milioane de euro.

Ca în fiecare an, încă de la primele ore ale zilei de 31 decembrie, în localitatea Ruginoasa din judeţul Iaşi, cete de...

Muzeul a fost restaurat cu fonduri europene.

În momentul semnării contractului, valoarea investiției era de aproximativ 327 de milioane de lei. Acum, costul proiectului...

Cursa Londra (Luton) – Suceava a aterizat la Iași, iar zborul Suceava – Londra a fost anulat.

Gruparea ar fi introdus în România cantități mari de stupefiante și le-ar fi distribuit în cluburi, cămine studențești și școli.

Cu răni la nivelului spatelui, victima a fost transportată la spital.

Programul include Uvertura națională (George Stephănescu), Suita brevis (Vasile Spătărelu) și Poema Română, op.1 (George...

Ministrul Culturii a solicitat Corpului de control verificarea legalităţii avizului pentru intervenţia realizată asupra...

Amfitrion al celor 3 zile de festival va fi criticul de film Irina-Margareta Nistor, relatează Radio România Iași.

Unele stupefiante ajungeau la petreceri ale liceenilor, potrivit anchetatorilor.

Victima a accesat un site care promitea câştiguri rapide şi consistente prin investirea unor bani (cumpărare de acţiuni la o...

Sub genericul „Imaginarul în denumirile populare ale plantelor”, vizitatorii sunt invitați să descopere în standurile unde...

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași reunește, începând de miercuri, autori ai ultimilor ani din...