Au fost gasite 414 articole pentru lucrari

Proiectul are un buget total estimat de peste 14 milioane de lei.

Autobuzele liniei de noapte vor circula pe traseul deviat până în noaptea de 16 spre 17 octombrie.

Valoarea proiectului se ridică la aproape 40 de milioane de lei.

Lucrările au început pe DJ 241, în intravilanul localităţii Berheci, comuna Gohor.

Sălile vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice şi instrumente muzicale.

Proiectul prevede transformarea pieţei actuale într-un spaţiu mai bine organizat, mai curat şi mai confortabil.

Clădirea care urmează să fie modernizată a funcţionat, în urmă cu mai bine de 30 de ani, o tabără şcolară administrată de...

Tartanul de pe trotuare s-a desprins. Reparaţiile se vor face cu bani din garanţia reţinută de la firma care a executat...

Lucrările au început în noiembrie 2023.

În valoare de 60 de milioane de euro, investiția este finanțată prin Programul Operaţional Regional.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 8 octombrie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. Intrarea este liberă.

Complexul va fi construit în următorii doi ani pe terenul fostului ştrand orăşenesc.

Podul actual de la Nehoiu se află într-o stare avansată de degradare.

Lucrările vizează reconfigurarea spaţiilor verzi şi a zonelor pietonale din Parcul cu Tei, Parcul Centenarului și Parcul...

Redeschiderea va fi însoțită de vernisajul expoziției „Arhitecturi memorabile”, dedicată istoriei și arhitecturii clădirii...

Grenada a fost descoperită în timpul lucrărilor la o fântănă.

Podul datează din anii 1972-1973 şi a fost grav afectat de viituri în ultimii ani.

Golirea controlată a lacului a început în septembrie, iar lucrările la baraj vor continua până la mijlocul lunii noiembrie.

Investiţiile în cele trei centre depăşesc 16 milioane de lei.

Intervenţiile completează lucrările de punere în siguranţă a versanţilor din zonele afectate de căderi de pietre, stânci şi...

Circulația pe pod se va desfășura pe un singur sens.

Raportul de monitorizare urmează să fie validat până pe 15 septembrie, după care va fi emis ordinul de începere a lucrărilor.

Investițiile vizează întregul complex al muzeului – clădirea Castel şi Mausoleu, Casa Ady Endre şi întregul parc.

Pilonul 2 al telegondolei s-a deplasat în afara parametrilor de siguranţă.

Depăşirea termenului ar putea pune în pericol finanţarea de 52,2 milioane de euro pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice.

Expoziţia cuprinde 70 de lucrări de pictură, sculptură şi artă decorativă și poate fi vizitată în perioada 10 septembrie - 8...

Lucrările vor fi realizate etapizat, pe parcursul unui an.

Valoarea contractului s-a ridicat la 1,916 miliarde de lei, fără TVA.

În prezent, sunt efectuate lucrări la rosturile de dilatație și la frezarea asfaltului vechi de pe bretelele de urcare și...

Mai multe acoperişuri ale gospodăriilor tradiționale se află într-o stare precară de conservare.

Valoarea investiției se ridică la 14,7 milioane de lei.

Vernisajul va avea loc pe 2 septembrie, de la ora 18:00, expoziția fiind deschisă publicului până la 30 septembrie.

Bărbatul a fost stabilizat la faţa locului şi transportat de urgenţă la UPU Focşani.

RAJA efectuează lucrări de conectare a noilor conducte de alimentare cu apă la rețeaua stradală.

Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză redusă în zonele unde sunt efectuate lucrări.

Centura va fi conectată la noul tronson al autostrăzii A7.

Centrala va reporni în cursul dimineții de luni, 17 august, urmând ca parametrii apei calde să fie restabiliți complet până...

Investiția totată este de aproape 70 de milioane de lei.

La finalizarea lucrărilor, unitatea sanitară va trece de la clasa energetică C la clasa A.

Vineri şi în timpul sfârşitului de săptămână nu se va lucra.

Proiectul are o valoare de 8,7 milioane de lei.

Valoarea totală a proiectului, care include lucrările de construcţie şi dotările, este de 19,2 milioane de lei.

Podul de acces şi Turnul Buzdugan au fost restaurate, iar fresca din Loggia Matia a fost refăcută.

În iunie au fost finalizate lucrările de corectare a torenţilor din bazinul hidrografic pârâul Casele Bisocii.

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare termică pentru trei corpuri de clădire ale unităţii.

Administraţia locală va continua lucrările de instalare a echipamentelor din autobuze şi implementarea sistemului de...

Lucrările vor începe pe 30 iulie la pasajul din zona Ciolpani, iar din 3 august, la pasajul din zona Otopeni.

Lucrările ar urma să fie finalizate până în luna iulie 2028.

Lucrările au început în martie 2024, însă au întâmpinat unele probleme tehnice care au întârziat execuţia.

Elevii vor relua cursurile în clădirea modernizată începând din toamnă.

Valoarea proiectului se ridică la 1,9 milioane de lei fără TVA.