Au fost gasite 240 articole pentru smurd

Adolescenții au fost transportați la spital. Unul dintre aceștia se află în stare gravă.

Salvamontiştii au predat către SMURD și Ambulanță circa 10 persoane.

Exista riscul ca flăcările să cuprinde și clădirile învecinate.

Una dintre victime se află în stare gravă.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Autoritățile vor fi prezente pe rute aglomerate, la evenimente publice, în zona montană și a frontierilor.

Una dintre persoane s-a accidentat la picior, mână și umăr. Ambele persoane se aflau pe un traseu nemarcat şi echipaţi...

Copilul a fost transportat de urgență, cu arsuri pe 65% din suprafața corpului, la spitalul municipal din Orăştie.

Bărbatul a reuşit să se salveze, însă femeia a murit.

Căutările au durat mai mult de 2 ore.

Cel mai probabil, deflagraţia s-a produs din cauza unei acumulări de gaz în bucătăria amenajată în balconul apartamentului.

În cazul victimei aflate în stop cardio-respirator, echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă a...

Potrivit pompierilor, o parte din construcția halei prezenta risc de prăbuşire.

O femeie din Satu Mare ar fi apăsat greșit pedala de accelerație în locul celei de frână, lovind 3 pietoni, dintre care 2...

Cele trei victime au fost transportate la Compartimentul Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Mediaş pentru...

Printre victime se află și o minoră de tre ani.

Una din victime prezintă arsuri la nivelul membrelor, iar cealaltă prezintă un traumatism.

Cei doi muncitori prinși sub malul de pământ săpau un şanţ la momentul incidentului. Una dintre victime a decedat.

Doi dintre răniţi au fost transportați la Spitalul Universitar din Bucureşti, iar patru la Spitalul Judeţean din Alexandria.

În urma impactului, o persoană a fost transportată la un spital din Capitală.

Cele două victime, un bărbat de 36 de ani şi o fată de 19 ani, au fost găsite încarcerate şi în stare de inconştienţă.

Pompierii s-au deplasat la locul intervenției, iar operatorul de gaze a fost contactat.

Victimele au căzut câteva sute de metri pe o pantă abruptă. Rănile suferite le-au fost letale.

Intoxicaţia cu monoxid de carbon s-a produs pe fondul unei arderi mocnite în interiorul peretelui în care se află coşul de fum.

Pompierii intervin cu 12 autospeciale la fața locului.

Un bărbat a fost rănit în urma exploziei.

Circulația este afectată pe ambele sensuri din cauza intervenției și a fumului.

Intervenția pompierilor a fost extrem de dificilă, desfășurată într-un spațiu îngust aflat la 4 metri adâncime.

Pompierii au reușit să stingă incendiul, iar cauza probabilă de declanșare urmează să fie stabilită.

SMURD înregistrează, în prezent, peste 500.000 de intervenții anual.

Au fost evacuate aproximativ 200 de persoane.

Victima a fost preluată de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă și transportată la spital cu traumatism cranian.

Tânărul de 19 ani a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la un centru de traumă din Târgu Mureş.

Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Femeia a fost scoasă din prăpastie salvamontiști și preluată de un elicopterul SMURD.

Un supraviețuitor al accidentului a fost transportat la spital.

Intervenția are loc pe Brațul Măcin al Dunării, în zona cunoscută drept Cotul Măcinului.

Victima avea 25 de ani.

Echipajele SMURD au acordat asistență medicală pentru 5.298 de persoane, iar alte 69 au fost salvate din incendii sau din...

O persoană a suferit un atac de panică şi a fost evaluată şi monitorizată de echipajul SMURD Deda.

Argeş: Copil rănit în urma căderii de la etajul al treilea al unui bloc Piteşti, 6 aug /Agerpres/ -

Incendiul din interiorul apartamentului a fost localizat şi lichidat.

Victima a suferit multiple traumatisme.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Ambele victime au fost transportate la spitalul din Petroşani.

Nu au fost raportate victime.

48 de persoane au fost evacuate din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din localitate.

Au ars circa 25 de hectare de lan de grâu şi alte 10 de vegetaţie uscată.

Mama băiatului a acționat foarte repede, administrându-i apă și lapte și provocându-i vărsături pentru a elibera otrava...

Atât membrii echipajului, cât şi şoferul autoturismului, au fost răniţi.

4 dintre vehicule erau parcate pe marginea drumului.