3791 articole

Au fost verificate 330 de persoane și 270 de autovehicule, și aplicate 26 de amenzi.

Florin Piersic va primi un Premiu de Excelență. Ediția aceasta va fi deschisă de filmul „Christy”.

Prejudiciul cauzat este de 44.576 de lei. Cei trei au fost reținuți.

Operatorul economic a fost sancționat cu 4 amenzi în valoare de 45.000 de lei.

Bilete pentru concertul din 10 mai s-au vândut într-un timp record, astfel că a fost programat și un al doilea concert...

Noul centru va fi înfiinţat pe un teren care aparţine Spitalului pentru Copii, situat în apropiere de Maternitatea „Elena...

Muzeul „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbuneşti, Muzeul de Istorie şi Arheologie, și Muzeul de Artă din Târgu Jiu organizează...

Judeţul se află sub atenţionare hidrologică cod galben, valabilă până la ora 24:00.

La 6 mai 1990, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică putea fi traversată fără...

Avertizarea este valabilă de marți, ora 13:00, până miercuri, ora 12:00.

Centrul este prevăzut cu un spaţiu pentru procesare, facilităţi frigorifice, echipamente de sortare şi de ambalare. Marfa va...

Social Impact Award (SIA) este cel mai amplu program de educaţie antreprenorială socială dedicat tinerilor din Europa.

Timișorenii sunt invitați să decidă viitorul clădirii. Primăria a încheiat un parteneriat cu World Monuments Fund (WMF).

Someșul Mic, Arieș, Bistrița, Trotuș, Siret și Bârlad sunt râurile care pot înregistra scurgeri pe versanți, viituri și...

Scopul este antrenarea militarilor şi validarea procedurilor de intervenţie pe teren muntos-împădurit.

Sunt vizate infracțiuni de vătămare corporală din culpă, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor...

O șoferiță de 65 de ani, un tânăr de 18 și un altul de 23 de ani au fost testați pozitiv cu aparatul etilotest.

În cadrul festivalului vor concerta Filarmonica Banatul și Opera Națională Română Timișoara.

Bărbatul de 42 de ani, conștient și stabil, a fost transportat la SJU Vaslui pentru investigaţii suplimentare.

Oamenii legii s-au sesizat din oficiu după ce un videoclip a apărut pe o rețea socială.

Femeia de 72 de ani a prezentat arsuri și intoxicație cu monoxid de carbon.

Tânărul de 21 de ani a fost reţinut pentru 24 ore.

Focul se manifestă atât în apartamentul situat la etajul 4, precum şi la acoperişul clădirii.

Aceștia spun că instituţia riscă să se desfiinţeze, cu toate că înregistrează profit.

Terenul pe care vor fi făcute amenajările este aproape de râul Mureş.

Casa Județeană de Pensii Timiș se confruntă cu un deficit de personal de până la 15%.

Procurorii DIICOT au efectuat 17 percheziţii domiciliare în judeţele Neamţ şi Galaţi.

Muzeul Municipiului București, Muzeul Satului și Muzeul Antipa vor fi deschide publicului larg de Ziua Internațională a Muncii.

Animalele vor fi relocate.

Valoarea totală a proiectului este de 980.000 de lei, fără TVA.

Se va amenaja un traseu tematic de 8 km, care va conecta satul Bretea de Parcul Naţional Grădiştea Muncelului-Cioclovina.

Un bărbat de 73 de ani s-a poziționat în fața unui tren, legat cu lanț și lacăt.

A fost dispusă măsura suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna s-a confruntat ani de zile cu...

În 2024, rezerva de apă a Barajului Siriu a scăzut cu 11 m pe fondul secetei.

Tânăra le-ar fi spus anchetatorilor că i-a plătit mamei nou-născutului suma de 5.000 lei pentru a putea lua copilul.

Bărbatul este cercetat pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 500 de euro unui polițist.

Valoarea totală a proiectului este de 27 de milioane de lei.

Problemele ar fi cauzate de fluctuaţii ale curentului electric, care au dus la producerea unor avarii la staţiile de pompare.

Trenul IR 1686 Constanța – București Nord va staționa la locul accidentului, pe firul II.

Copilul a fost transportat cu elicopterul SMURD la o unitate medicală din Cluj-Napoca.

Între 20 și 29 iunie, publicul se va bucura de spectacole, performance-uri și producții multimedia din țară și străinătate.

Departamentul de Cardiologie Intervenţională al SCJU Brașov a adoptat acest tip de intervenții cu câmp pulsatoriu.

Bărbatul a fost prins cu ajutorul înregistrărilor video. Atacul a fost declanșat pe fondul unui conflict între două familii.

În intervalul 24 aprilie, ora 13:00 - 25 aprilie, ora 9:00, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, se pot produce scurgeri...

Craiovenii sunt invitați pe 25 și 26 aprilie la dezbateri interesante, lansări de carte și un recital de poezie.

Peste 100 de mașini de epocă vor fi expuse sâmbătă, 26 aprilie, în Piața Unirii din Timișoara.

În weekendul 26-27 aprilie, vizitatorii vor avea parte de produsele artizanilor, concertele unor artiști de renume, filme...

Investiția de 6 milioane de euro presupune construirea unei baze sportive, reabilitarea parcului central şi a parcului...

Viitoarea investiție de 20 de milioane de euro ar putea acoperi necesarul de vată minerală de care România are nevoie.

Tânărul l-a vândut pe suma de 150 de lei.