
Autoturismul, care fusese vândut în Suceava, a fost înapoiat proprietarei.

DNA estimează prejudiciul produs instituției la 543.387 de lei.

Una dintre victime a fost violată în timp ce se afla într-o stare avansată de ebrietate.

Edilul liberal este cercetat pentru abuz în serviciu și fals intelectual.

Alți 12 suspecți neagă acuzația că ar fi abuzat sexual aceeași victimă.

Bărbatul a semnat un contract de închiriere cu o societate comercială, pentru o perioadă de 5 zile.

O candidată ar fi obținut ilegal acces la informații pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist debutant.

„Sunt absolut convins că ce este acum nu e drept şi că Dominic Fritz va putea să îşi ducă la îndeplinire acest mandat”, a...

Amendamentul din noua Lege a integrității prin care încetează mandatul aleșilor găsiți incompatibili sau în conflict de...

Victimele ar fi fost recrutate prin metoda „loverboy”.

Sunt efectuate cercetări pentru abuz în serviciu, fals informatic, fals intelectual, delapidare, tăiere fără drept de arbori,...

"Curtea de Apel Brașov a dat sentința: fapta nu există", a anunțat aceasta.

4 femei au declarat într-un documentar realizat de BBC că starul de la Hollywood le-a abuzat când erau adolescente.

Potrivit executivului comunitar, această deficiență i-a expus pe copii riscului de hărțuire cibernetică, de contacte nedorite...

Diplomații care conduc organismul de supraveghere al Curții au concluzionat luna trecută că avocatul britanic a avut o...

Dosarul urmărește achiziția de echipamente și materiale medicale destinate reducerii riscului de infecții asociate asistenței...

Cei doi foloseau stimulatoare și defibrilatoare de unică folosință, extrase de la pacienți morți.

Potrivit europarlamentarului, social-democrații vor continua să promoveze politici orientate către protejarea nivelului de trai.

Inculpații ar fi primit sume de bani și alte foloase de la conducători auto opriți în trafic.

Suspiciunile vizează tratamentul aplicat unor persoane internate, iar ancheta urmărește să stabilească dacă angajați ai...

Ioan Filip riscă să fie destituit din funcție la finalul lunii iunie.

Faptele ar fi avut loc în cadrul unui contract ce priveşte modernizarea unei baze sportive prin teren de sport multifuncţional.

A fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere.

Dosarul a fost deschis, în luna februarie, în urma unei sesizări din oficiu întocmite.

ONG-urile denunță frecvent supraaglomerarea, încălcările drepturilor omului și întârzierile procedurilor judiciare, inclusiv...

Fostul şef al Autorităţii pentru Digitalizarea României, Dragoş Vlad, a depus plângerea în care îi acuză pe cei doi de...

Anchetatorii ar fi găsit, joi, 100.000 de euro în biroul procurorului Gigi Ștefan și 30.000 de euro în mașina acestuia.

Membri ai unei comisii de evaluare din cadrul CEO ar fi acceptat documentaţia unei societăți comerciale fără respectarea...

Cercetările sunt continuate pentru luare și dare de mită şi abuz în serviciu.

Parlamentul își exprimă dezamăgirea față de lipsa unui cadru juridic pentru detectarea materialelor de abuz sexual asupra...

Ambele ar fi consemnat în mod nereal consultarea unor pacienţi în registrele medicale.

Bărbatul este profesorul elevei pe care a abuzat-o.

Momentul distrugerii probelor ar fi fost filmat și distribuit ulterior între inculpați și în mediul online.

Copiii ar fi fost puşi să se bată între ei, părinţii reclamând şi jigniri şi ameninţări.

Totodată, a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare.

Donna Motsinger a declarat că agresorul i-a oferit vin și o pastilă care a lăsat-o fără capacitatea de a se apăra.

"Dincolo de cazurile grave de abuz online direct, persistent și agresiv, există și forme mai subtile, dar la fel de nocive –...

Campania urmăreşte prevenirea problemelor de sănătate mintală şi promovarea unui comportament digital echilibrat, sigur şi...

Anchetatorii fac apel către persoanele care se consideră victime ale unor astfel de comportamente să se adreseze poliției și...

Funcționarii ar fi falsificat cereri în numele unor persoane care nu au solicitat ajutoare de încălzire.

Ancheta a fost începută după ce politicianul a fost acuzat că i-ar fi transmis informații guvernamentale sensibile...

DNA îl acuzase că a angajat fictiv o consilieră, care a încasat salariu un an fără să se prezinte la serviciu. Instanța...

În urma a peste 40 de percheziții din județ, au fost reținute patru cadre medicale – un medic şi trei asistenţi – şi doi...

Polițiștii i-au percheziționat, miercuri, locuința și cabinetul.

Liviu Negoiţă a fost acuzat că, în calitate de edil, a aprobat fără respectarea prevederilor legale 33 de ordonanţări de plată.

Pe parcursul investigației, s-a descoperit și că bărbatul deținea fără drept cartușe de vânătoare.

În fiecare an, aproximativ 120.000 de lucrători sezonieri merg să lucreze în Franța, la culegerea strugurilor pe cele 34.000...

Potrivit rechizitoriului, edilul a vândut ilegal terenuri aparținând comunei și și-ar fi însușit sumele obținute în urma...

Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 189.000 de lei.

Ales în luna mai, Papa Leon a avut în ultima lună două întâlniri cu grupuri de supravieţuitori ai abuzurilor unor preoți...

Profitând de vârsta minorei şi de încrederea pe care aceasta o avea în el, bărbatul ar fi întreținut relații sexuale cu victima.