
„Chestiunea negocierilor de pace este acum complet blocată. Nu există idei noi”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al...

Valoarea investiției se ridică la 14,7 milioane de lei.

Articolele contrafăcute au fost descoperite în bagajele unor cetățeni români și turci.

Guvernul american ameninţă universităţile cu retragerea certificării pentru înscrierea studenţilor străini.

Aproximativ 400 de femei, mai ales din Uniunea Sovietică, dar și din Italia și Polonia, au fost încarcerate în sublagărul...

DGASPC Constanța își propune extinderea cu câte 10 locuri a capacității a două servicii – Centrul de Zi de Recuperare...

„În acest moment, tariful pe care noi îl practicăm este al doilea cel mai mic din ţară, iar creşterea calculată la nivelul...

Ordinele de schimbare a numelui afectează doar înregistrările şi documentele federale americane, fără implicaţii în afara...

Potrivit primarului, ajutoarele vor fi optimizate, fără a fi eliminate complet.

Potrivit ANM, intensificări ale vântului cu viteze de 40 - 50 km/h vor fi pe arii restrânse şi în vestul şi nordul ţării.

Intervenția a fost dificilă din cauza temperaturilor ridicate, a fumului degajat și a prezenței bateriilor de stocare a...

Avocații guvernului au argumentat că cei doi prezintă risc de fugă și că s-au lăudat că dețin mai multe pașapoarte.

Noul spital va avea peste 100 de paturi.

Ponderea populaţiei vârstnice, de 65 de ani şi peste, și-a continuat trendul de creştere de la 20,3% în 2025 la 20,5% la 1...

Suveranul era internat din 17 august.

În a doua jumătate a lunii viitoare, vremea va deveni mai caldă decât normalul climatologic în toate regiunile.

Flăcările s-au extins la o casă din vecinătate.

Anthropic nu a fost de acord ca propriile tehnologii de AI să fie folosite pentru dezvoltarea armelor autonome şi...

Liderii agențiilor de securitate cibernetică au afirmat că inteligența artificială mărește viteza, amploarea, gradul de...

Arșița din această vară a pârjolit o mare parte dintre pășunile Hexagonului.

Prăbușirea unui ghețar a provocat uriașul val de inundații.

Verificările făcute la momentul numirii au arătat că actualul șef al SPP nu a făcut poliție politică și nu a făcut parte din...

Pe numele magistratului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin fusese emis un mandat de arestare preventivă.

Președinta le-a cerut tinerilor să apere independența și libertatea primite de la generațiile anterioare și să muncească...

Președintele Nicușor Dan susține că vasul a fost lovit.

Noul tronson al Autostrăzii Moldovei (A7) are 47 de kilometri.

Totuși, campioana României va evolua în Conference League, a treia competiție valorifică din fotbalul european.

Liderul USR spune că partidul ar fi votat proiectul, chiar dacă forma actuală conține, în opinia sa, mai multe lacune.

Vântul şi-a schimbat brusc direcţia şi viteza

Din cauza secetei, ambele reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă au fost închise controlat.

Este cea de-a treia alertă extremă primită joi, 27 august, de populația din județul Tulcea.

Ceremonia s-a desfășurat sub mesajul „Independența ne unește”, afișat în apropierea tribunei.

Procurorul de caz a dispus instituirea sechestrului asupra imobilului din municipiul Roman.

Băieţelul s-a rănit, iar sora sa i-a aplicat un plasture pe rană. Ulterior, acesta s-a intoxicat cu fentanilul din plasture.

Cei mai mulţi pacienţi au fost raportați în Capitală.

Fost general sârb, Ratko Mladić executa o pedeapsă pentru genocid.

Cumpărătorul primește mai puțin produs pentru aceeași sumă, iar modificarea poate trece neobservată, în special dacă...

Centrul va avea spaţii pentru evaluare, terapie şi tratament și va funcţiona în regim de ambulatoriu de zi.

Ajuns la cea de-a 11-a ediție, evenimentul va transforma din nou fațada de aproximativ 23.000 de metri pătrați a Palatului...

Pentru a limita extinderea poluării în aval, autoritățile au montat baraje absorbante în două secțiuni.

La Timişoara, noua structură medicală este finalizată şi se află în etapa de recepţie a lucrărilor

„Mi-a făcut plăcere să descopăr un oraş cu o istorie bogată, cu oameni harnici, cu o comunitate care a ştiut să păstreze şi...

Minorul a fost supus unei intervenții chirurgicale la SJU Vaslui.

Tezaurul de la Villena a fost descoperit în anul 1963.

Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri pe DN 11.

CONCACAF, alături de UEFA şi Confederaţia asiatică de fotbal (AFC), se numără printre cei mai vehemenţi critici.

Cei mai mulţi bani vor ajunge la Ministerul Apărării Naţionale.

Un memorandum de înțelegere referitor la achiziție include, de asemenea, instruirea echipajului, piese de schimb și...

Ministerul Apărării le recomandă cetățenilor să verifice informațiile din surse oficiale înainte de a le distribui.

Anunţul fals folosea imagini preluate de la o închiriere în regim hotelier.

Pompierii au intervenit pentru extragerea bărbatului rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului.