Sursa ta de încredere

Corul Madrigal, în SUA după 35 de ani

Turneul aniversar include concerte la Washington, New York, Chicago și Seattle.

Corul Madrigal, în SUA după 35 de ani

Publicat: 09 Noiembrie 2023, 11:31  • Actualizat: 09 Noiembrie 2023, 12:05

Dirijat de Anna Ungureanu, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” se va afla într-un turneu aniversar în Statele Unite ale Americii, în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie.

Biletele pentru cele 6 concerte de la Washington, New York, Chicago și Seattle s-au epuizat.

La 60 de ani de existență, Madrigal va concerta în mai multe clădiri istorice și de cultură americane, printre care și în cea mai mare catedrală episcopală din lume, Saint John the Divine Cathedral.

După 35 de ani de la ultimul său turneu peste Ocean, când la unul dintre spectacole a participat președintele Jimmy Carter, Corul Madrigal se va întâlni cu publicul american, dar și cu românii din Statele Unite de pe ambele Coaste ale Americii, cu un repertoriu amplu de muzică renascentistă, colinde românești și internaționale, precum și compoziții corale universale.

„Corul Madrigal este unul dintre cele mai bune proiecte culturale pe care România îl poate prezenta lumii, un vector important al diplomației noastre publice, o emblemă de primă clasă care pune țara noastră pe harta culturală a lumii. Turneul Corului Madrigal este și o ocazie excelentă de a celebra talentul românesc, acesta fiind motto-ul sub care ambasada noastră a organizat evenimentele de diplomație publică în acest an”, a declarat ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru.

Americanii și comunitățile de români din Statele Unite așteaptă cu nerăbdare turneul Corului Madrigal. Cu aproape o lună înainte de începerea turneului, au fost epuizate toate biletele din cele patru orașe. Motiv pentru care organizatorii au decis ca, în Chicago, Corul Madrigal să susțină un al doilea concert, pe lângă cel programat inițial.

Citește tot articolul pe Radio România Cultural

20 de spectacole de teatru ale minorităţilor naţionale, la IFESZT Oradea
Cultură 05 Noiembrie 2026, 12:35

20 de spectacole de teatru ale minorităţilor naţionale, la IFESZT Oradea

Programul reuneşte producţii ale teatrelor maghiare din Transilvania și vor fi susținute la Teatrul Szigligeti.

20 de spectacole de teatru ale minorităţilor naţionale, la IFESZT Oradea
Reputatul dirijor Herbert Blomstedt a murit la vârsta de 99 de ani
Cultură 04 Noiembrie 2026, 20:56

Reputatul dirijor Herbert Blomstedt a murit la vârsta de 99 de ani

Radio România Muzical pregătește programe speciale în perioada următoare, în memoria unei personalități care a marcat cultura...

Reputatul dirijor Herbert Blomstedt a murit la vârsta de 99 de ani
Horia Mihail, solist al Concertului în la minor pentru pian și orchestră de Edvard Grieg
Cultură 04 Noiembrie 2026, 13:43

Horia Mihail, solist al Concertului în la minor pentru pian și orchestră de Edvard Grieg

Orchestra Națională Radio va fi condusă de Cristian Oroșanu, într-o seară organizată în colaborare cu Institutul Polonez.

Horia Mihail, solist al Concertului în la minor pentru pian și orchestră de Edvard Grieg
Filmul românesc „Nu e locul tău aici” ajunge pe marile ecrane | VIDEO
Cultură 04 Noiembrie 2026, 13:20

Filmul românesc „Nu e locul tău aici” ajunge pe marile ecrane | VIDEO

În premieră pentru cinematografia românească, lungmetrajul a câştigat Leopardul de Aur.

Filmul românesc „Nu e locul tău aici” ajunge pe marile ecrane | VIDEO
„Eu contez”, în regia Alinei Șerban, câștigă Premiul Publicului la Les Films de Cannes à Bucarest
Cultură 02 Noiembrie 2026, 22:53

„Eu contez”, în regia Alinei Șerban, câștigă Premiul Publicului la Les Films de Cannes à Bucarest

Pelicula urmărește povestea Rebecăi, o tânără romă care se pregătește să părăsească orfelinatul în care a crescut și speră că...

„Eu contez”, în regia Alinei Șerban, câștigă Premiul Publicului la Les Films de Cannes à Bucarest
Violonistul André Rieu revine în România, pentru pentru două concerte la Cluj-Napoca
Cultură 29 Octombrie 2026, 14:25

Violonistul André Rieu revine în România, pentru pentru două concerte la Cluj-Napoca

Recitalurile vor avea loc în octombrie 2027.

Violonistul André Rieu revine în România, pentru pentru două concerte la Cluj-Napoca
Turneu de muzică clasică, dedicat aniversării compozitorului basarabean Gheorghe Mustea
Cultură 28 Octombrie 2026, 22:38

Turneu de muzică clasică, dedicat aniversării compozitorului basarabean Gheorghe Mustea

Evenimentul oferă publicului ocazia de a descoperi creația și parcursul artistic al lui Gheorghe Mustea, una dintre...

Turneu de muzică clasică, dedicat aniversării compozitorului basarabean Gheorghe Mustea
Gala Corneliu Coposu, la Teatrul Național din Iași: O ediție dedicată memoriei și identității
Cultură 28 Octombrie 2026, 18:56

Gala Corneliu Coposu, la Teatrul Național din Iași: O ediție dedicată memoriei și identității

Evenimentul îi va aduce în fața publicului pe istoricul Stéphane Courtois, scriitoarea Ana Blandiana și soprana Leontina Văduva.

Gala Corneliu Coposu, la Teatrul Național din Iași: O ediție dedicată memoriei și identității

Radio România Actualitați

Demersuri de conservare a unui sarcofag vechi de două mii de ani

Campanie “care incită împotriva forțelor de ordine”

Valoarea comenzilor de Black Friday a depășit un miliard de lei

Franța: Noi manifestații în semn de protest față de costul tot mai mare al vieții