Gala Corneliu Coposu, la Teatrul Național din Iași: O ediție dedicată memoriei și identității
Evenimentul îi va aduce în fața publicului pe istoricul Stéphane Courtois, scriitoarea Ana Blandiana și soprana Leontina Văduva.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 28 Octombrie 2026, 18:56 • Actualizat: 28 Octombrie 2026, 19:03
Cea de-a IX-a ediție a Galei Corneliu Coposu va avea loc pe 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
Desfășurat sub tema „Memorie și Identitate”, evenimentul îi va aduce în fața publicului pe istoricul Stéphane Courtois, scriitoarea Ana Blandiana și soprana Leontina Văduva.
Gala susține proiectul caritabil Memorialul „Eroi pe fronturi paralele”, un demers de păstrare și transmitere a memoriei celor care au traversat marile încercări ale istoriei.
Organizatorii își propun astfel să transforme recunoștința față de aceștia într-o contribuție concretă la conservarea memoriei lor.

Invitatul special al ediției este istoricul Stéphane Courtois, coordonatorul volumului „Cartea neagră a comunismului”, a cărui a doua ediție a apărut la Editura Spandugino în 2024. Alături de el, la gală va participa scriitoarea Ana Blandiana.
Programul serii va continua cu concertul extraordinar „Bella voce, Bella musica”, susținut de soprana Leontina Văduva, acompaniată la pian de Cătălin Răducanu.
Evenimentul va fi prezentat de Marina Constantinescu, critic de teatru, scriitoare și realizatoare de televiziune.
Biletele sunt disponibile online și la casieria Teatrului Național din Iași.
Radio România Iași și Radio România Cultural sunt parteneri media ai evenimentului.
Citește și: Nominalizații Premiilor Muzicale Radio România 2026













