Gala de inchidere a celei de a 51 a ediții a Vacanțelor Muzicale de la Piatra Neamț a fost predată practic sopranei Irina Baianț, artist al excelenței, intr-un recital gândit ca o experiență, nu ca un concert.

Alături de Orchestra Operei Naționale din Iași, dirijată de Andrei Tudor, Irina Baianț a susținut recitalul de închidere într-o secțiune intitulată “Opera Crossover” — o formulă care îi definește, de altfel, întreaga filozofie artistică.

Nu întâmplător, ea nu se mai vede demult doar ca soprană de operă sau interpretă de musical, ci ca un artist care mută granițele dintre genuri, fără să simtă vreodată nevoia de a “se transforma” atunci când trece dintr-o lume muzicală în alta.

Ce a văzut publicul din Piatra Neamț a fost, de fapt, rezultatul unei filozofii pe care artista o explică simplu: "fiecare gen muzical cere o altă parte din tine, dar publicul simte mereu, spune ea, când ceea ce faci vine din autenticitate. Iar sala pare să fi simțit exact asta".

Ce a spus publicul, a doua zi

Reacțiile de pe pagina Irinei nu sunt genul de complimente de circumstanță, cit mărturii ale unor oameni care au trăit, efectiv, o seară care i-a scos din tiparul obișnuit al unui concert.

Cineva a scris că a plecat cu sufletul plin și cu palmele arse de aplauze, cu dorința sinceră de a o revedea cât mai curând. Un altul, care a asistat chiar la repetițiile de sunet, într-o alternanță de ploaie și înseninare, a mărturisit că a fost surprins de calmul și bunul-simț cu care Irina a condus discuțiile cu orchestra și echipa tehnică — fără nicio urmă de vedetism. O spectatoare a povestit că a fost prima dată când a văzut-o live pe Irina și că emoția a fost atât de puternică încât a plâns și a râs în aceeași seară.

Poate cel mai frumos gest de recunoaștere a venit din partea unui bărbat care a mărturisit, cu umor, că seara aceea a fost planificată chiar de el — nu de partenera lui, cum se întâmplă de obicei — și că la final a primit și un sărut. Un semn mic, dar grăitor, despre cât de mult poate apropia muzica atunci când e trăită sincer, în doi.

Iar unul dintre mesaje surprinde poate cel mai bine esența serii: există artiști care încântă, și există artiști care lasă urme în suflet. Pentru mulți dintre cei prezenți la Piatra Neamț, Irina Baianț a intrat, în acea seară, în a doua categorie.

Arta ca întâlnire, nu ca spectacol

Tot ce s-a întâmplat pe scena de la Piatra Neamț confirmă, de fapt, ce spune sopranaIrina Baianț despre propriul ei parcurs artistic într-un interviu recent acordat revistei culturale Coolt Neamț. Întrebată despre lecția pe care muzica i-a oferit-o de-a lungul timpului, ea vorbește despre vulnerabilitate ca formă de curaj — despre renunțarea la ideea că trebuie să fii impecabilă, în favoarea adevărului. Spune că oamenii nu au nevoie de perfecțiune, ci de autenticitate, și că cele mai frumoase întâlniri artistice se nasc exact atunci când ai curajul să fii, pur și simplu, exact cine ești.

E o idee pe care o regăsim, cuvânt cu cuvânt, în reacțiile publicului nemțean: nimeni n-a scris despre tehnică vocală impecabilă sau despre reușită scenică. Toți au scris despre emoție, despre suflet, despre o seară care i-a “atins cu adevărat” — exact cuvintele pe care Irina le folosește când descrie ce își dorește să lase în urmă după fiecare concert.

Un festival cu tradiție, o artistă care își cunoaște rostul

Pentru Irina Baianț, prezența pe scena unui festival cu 51 de ediții la activ nu e un simplu bifat în calendar. E, spune ea, o onoare — pentru că festivalurile cu tradiție poartă în ele memoria mai multor generații de artiști și spectatori, iar faptul că a devenit parte din această poveste o emoționează sincer.

Iar dacă publicul de la Piatra Neamț a plecat acasă “amețit de atâta emoție, sensibilitate și forță”, cum a descris un spectator seara de concert, înseamnă că Irina Baianț și-a atins, încă o dată, obiectivul pe care și l-a asumat public: acela ca oamenii să nu plece doar cu amintirea unor piese frumoase, ci cu sentimentul că au trăit ceva autentic.

Pentru o soprană care a cântat pe scene precum Teatro alla Scala, Opéra Garnier sau Covent Garden, seara de la Piatra Neamț a fost, poate, dovada cea mai simplă și cea mai sinceră că adevărata măsură a unui artist nu stă în sălile în care a cântat, ci în ceea ce lasă în sufletul celor care ascultă.