„FJORD”, filmul lui Cristian Mungiu, nominalizat la cinci categorii ale Premiilor Academiei Europene de Film
Două dintre cele cinci categorii sunt Cel mai bun film european și Cel mai bun regizor.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 14 Noiembrie 2026, 17:23 • Actualizat: 14 Noiembrie 2026, 17:23
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obţinut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediţie a Premiilor Academiei Europene de Film, potrivit unui comunicat al distribuitorului Vodoo Films, care citează anunţul făcut în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Salonic.
Producţia a fost inclusă pe lista nominalizărilor la categoriile Cel mai bun film european, Cel mai bun regizor, pentru Cristian Mungiu, Cel mai bun scenariu, tot pentru Cristian Mungiu, Cel mai bun actor, pentru Sebastian Stan, şi Cea mai bună actriţă, pentru Renate Reinsve.
Premiile Academiei Europene de Film se numără printre cele mai importante distincţii ale cinematografiei europene şi aduc în atenţia publicului şi a criticilor producţiile remarcate prin originalitate şi valoare artistică. Cele cinci nominalizări reprezintă o recunoaştere pentru „FJORD” şi o oportunitate de promovare a cinematografiei româneşti pe plan internaţional.
Nominalizările au fost anunţate după ce filmul a fost selectat pe lista scurtă, alături de alte 44 de producţii europene de ficţiune. Câştigătorii vor fi desemnaţi în cadrul ceremoniei programate pe 16 ianuarie 2027, la Atena.
Proiecţii internaţionale şi Premiul Publicului la Jakarta
Filmul „FJORD” a fost prezentat până acum la aproximativ 50 de festivaluri de film, iar parcursul său internaţional continuă prin lansări succesive în cinematografe din Europa şi din afara continentului.
Următoarea proiecţie este programată pe 28 noiembrie, în cadrul festivalului Around the World in 14 Films, organizat la Berlin. Evenimentul, descris drept un „festival al festivalurilor”, reuneşte 14 producţii remarcabile ale cinematografiei mondiale recente, premiate anterior la importante festivaluri internaţionale, precum Cannes, Veneţia şi Sundance.
La începutul lunii noiembrie, „FJORD” a obţinut Premiul Publicului la Jakarta World Cinema, singura distincţie acordată în cadrul festivalului.
Cristian Mungiu se află în această perioadă în Statele Unite ale Americii, unde promovează filmul „FJORD” în contextul sezonului premiilor, producţia fiind propunerea României pentru Premiile Academiei Americane de Film, se mai precizează în comunicat.













