Salonul Național de Artă Contemporană, în desfăşurare
Evenimentul este o oglindă a artei din prezent, potrivit organizatorilor.
Publicat: 30 Octombrie 2023, 18:04 • Actualizat: 30 Octombrie 2023, 19:20
Aflat la a 5-a ediție, Salonul Național de Artă Contemporană se desfășoară în mai multe galerii bucureștene în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, sub egida Ministerului Culturii.
Evenimentul de anvergură reunește creatori din toate filialele Uniunii Artiștilor Plastici din România, fiind o oglindă a artei vizuale românești contemporane, manifestată în tehnici și expresii diverse.
Vernisajul va avea loc la Combinatul Fondului Plastic, marți, 31 octombrie, de la ora 18:00, în prezența oficialităților din domeniul culturii, a reprezentanților Uniunii Artiștilor Plastici din România, a artiștilor și curatorilor expozițiilor, precum și a partenerilor și sponsorilor care s-au alăturat acestui demers de promovare și susținere a artei contemporane.
Citește tot articolul pe Radio România Cultural