Sursa ta de încredere

Târgul Internațional de Carte Gaudeamus Radio România își deschide, miercuri, porțile

Accesul publicului va fi liber până duminică, inclusiv, între orele 10:00 și 20:00.

Târgul Internațional de Carte Gaudeamus Radio România își deschide, miercuri, porțile
Foto: Facebook/Radio România Gaudeamus

Publicat: 22 Noiembrie 2023, 05:54  • Actualizat: 22 Noiembrie 2023, 09:35

Târgul Internațional de Carte Gaudeamus Radio România își deschide porțile, miercuri, la Pavilionul Central Romexpo din București.

Calendarul celei de-a 30-a ediții include peste 500 de evenimente editoriale.

Programul integral al acestora este disponibil pe site-ul Gaudeamus Radio România, fiind actualizat în permanență.

Accesul publicului va fi liber până duminică, inclusiv, între orele 10:00 și 20:00.

"Deschidem cea de-a 30-a ediție a Târgului Gaudeamus în sărbătorirea a 95 de ani de când Radio România a fost înființat. Și acestea nu sunt doar cifre! Sunt bune cifrele pentru a evidenția de fapt conţinutul, nu pentru a vorbi pur și simplu despre lucruri festiviste. Și stând așa și gândindu-ne noi de ce face Radio România Târgul Gaudeamus, ne dăm seama că de fapt îl facem fix pentru acest conținut. Târgul Gaudeamus... poate noțiunea de târg trimite către un market, către o zonă în care vii și cumperi cărți. Nu este doar despre asta (...) Cred că cel mai important este să-i surprindem [pe cititori - n. red] cu faptul că acest târg se mută înapoi în pavilionul central, cel puțin pentru această ediție și în același timp conținutul acestui târg va pune laolaltă cele mai importante edituri din România, dar și cele de nișă. Acest spațiu, pavilionul central, care are un caracter simbolic prin faptul că, așa cum îi spune numele din pavilionul central, este cel mai important din Romexpo, are și niște dificultăți în acces, în sensul în care edituri mai mici sunt situate la etajele superioare, nu doar parter, în locul unde imediat te loveşti de ele, dar sunt convins că oamenii vor înțelege că aceste fluxuri sunt neapărat a fi trecute pentru a putea cumpăra cărți de sus, de pe inele de sus ale acestui pavilion, unde autori mari, unde autori importanți lansează cărți de nișă, cărți dedicate pentru anumite tipuri de domenii și sfătuiesc publicul care va veni cu acces gratuit la acest târg – fac o paranteză – să urce și pe aceste inele să vadă ce se întâmplă acolo, pentru că e foarte important. Fac o paranteză: acest târg este finanțat exclusiv din activitatea sa, nu este o alocare suplimentară. Avem un sprijin al Ministerului Culturii, desigur că am alocat și noi, Radio România, buget, dar el se susține din ceea ce editurile plătesc pentru acest târg. Este un târg al editurilor", a spus președintele director general al SRR, Răzvan-Ioan Dincă, invitat în rubrica Apel matinal de la Radio România Actualități.

"E mai degrabă un salon de carte, e mai degrabă un loc în care cartea se întâlnește cu cititorul și laolaltă, fiecare merge să-și cumpere tipul de emoții pe care îl va citi într-un an de zile, sau necesitatea pe care o are din punct de vedere cultural pentru un an de zile. Iar cum noi încercăm acum să aducem cât mai mult din Radio România acolo, pe componenta principală, aceea editorială, bineînțeles, adică să încercăm să scoatem cât mai mult material din scriitorii ce vor veni la lansări, vor fi peste 200 de lansări și de evenimente conexe, vor fi foarte multe mici evenimente de tip concert, de tip eveniment de lansare, care va crea prilejul pentru ca cei care vin să cumpere cărţi să se întâlnească cu autorii preferați, cei care lansează cu cei care fac, vorbesc despre ei și le fac laudatio… Va fi o lume cu care ne întâlnim nu rar, aș spune, mi se pare că este o apetență destul de mare în acest moment pentru cultură și constat acest lucru și din sălile din ce în ce mai pline de la Sala Radio, de la concertele noastre simfonice, dar și de la alte instituții pe care le frecventez și care se ocupă cu furnizarea de cultură", a adăugat Răzvan-Ioan Dincă, citat de Rador Radio România.

"Gaudeamus Radio România este important pentru că aduce toată nevoia în relație cu cel care oferă răspunsul acestei nevoi, iar noi, ca și instituție, încercăm și noi să facem prin Editura Casa Radio o serie de… să publicăm cărți în decursul anului, să publicăm CD-uri. Acum încercăm să nu mai publicăm CD-uri în forma CD, pentru că nu știm dacă le mai poți pune pentru a le putea asculta, dar poate că vom reuși să le facem într-o formă de streaming sau într-o formă, de ce nu, de vinil, care acum, după cum probabil știți, începe să fie din ce în ce mai tare la modă. Iar să știți că piața de carte electronică, deci cartea aceea care nu mai este citită pe hârtie, a început să crească foarte mult. Procentul de carte electronică a început să crească. De asemenea, discutând cu unii dintre cei care au edituri, se constată că inclusiv consumul de carte efectiv fizică are un procent în creștere. Deci, semnele mele sunt optimiste și datorită unor informații pe care le am din cifre și cred, în același timp, n-am altă soluție, aș fi extrem de depresiv dacă n-aș crede în acest sens că lucrurile se vor îmbunătăți și avem un rol în acest sens. Radio România e furnizor de cultură, nu doar integrator de cultură și din acest motiv încerc să imprim și editorialului Radio România acest cross-promotion între tipurile diverse de lansări, dedicate tipurilor diverse de public și pe care noi să le evidențiem acolo, să luăm materiale despre tot pe care să le punem în toate zonele unde noi avem acces, de la Antena Satelor până la Radio România Actualități, de la Radio 3Net, dedicat generațiilor de adolescenți și tinerilor, până la regionalele noastre. Așa cum ați spus, avem Târgul de Carte Gaudeamus, desfășurat în aproape toate orașele unde avem studiouri și nu numai şi acest lucru e important pentru comunitățile locale și încercăm ca anul viitor să-i dăm o formă puțin mai premium, pentru că uneori pare improvizat din resurse limitate pe care le avem atât noi, cât poate și redacțiile respective, şi poate că anul viitor reușim să facem într-o formă puțin mai premium această franciză locală a lui Gaudeamus Radio România. Deocamdată, noi vă așteptăm aici cu acces gratuit. Gratuit nu înseamnă că este gratuit, în sensul că nu plătiți bilet. Voi, în realitate, veniți la un târg unde singurul lucru pe care trebuie să-l faceți e să consumați carte", a conchis șeful SRR.

Echipa Rador Radio România va organiza, la standul Radio România, un maraton de lectură și două dezbateri despre patrimoniu și fake-news.

La rândul său, Editura Casa Radio va fi prezentă la Gaudeamus Radio România cu noi titluri în colecțiile consacrate și evenimente.

Din studioul special amenajat la Gaudeamus Radio România, Radio România Cultural va transmite în direct și online emisiunile "Orașul vorbește", "Vorba de cultură", "Știința 360","Timpul prezent" și "Revista literară radio".

Filmtettfeszt 2026: Trei seri de film maghiar, la Arad
Cultură 06 Octombrie 2026, 07:11

Filmtettfeszt 2026: Trei seri de film maghiar, la Arad

Toate proiecțiile încep la ora 19:00, iar intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Filmtettfeszt 2026: Trei seri de film maghiar, la Arad
Trupa The Mono Jacks se destramă: Ultimul concert, pe 11 noiembrie
Cultură 05 Octombrie 2026, 22:13

Trupa The Mono Jacks se destramă: Ultimul concert, pe 11 noiembrie

„Doare tare că ne oprim, dar doare mai puțin când mă gândesc că nu ne despărțim certați”, transmite liderul formației, Doru...

Trupa The Mono Jacks se destramă: Ultimul concert, pe 11 noiembrie
IAȘI: O capodoperă de Giotto, expusă în premieră în România
Cultură 05 Octombrie 2026, 09:01

IAȘI: O capodoperă de Giotto, expusă în premieră în România

Lucrarea aparține Pinacotecii Naționale din Bologna.

IAȘI: O capodoperă de Giotto, expusă în premieră în România
Caravana „Delta Sălbatică”, în 10 orașe: O parte din încasări va susține refacerea unei zone din rezervație
Cultură 30 Septembrie 2026, 12:04

Caravana „Delta Sălbatică”, în 10 orașe: O parte din încasări va susține refacerea unei zone din rezervație

Povestea este spusă din perspectiva apei, căreia îi dă voce actrița Medeea Marinescu.

Caravana „Delta Sălbatică”, în 10 orașe: O parte din încasări va susține refacerea unei zone din rezervație
Noua stagiune a Filarmonicii George Enescu, deschisă de un recital extraordinar al legendarei pianiste Martha Argerich
Cultură 29 Septembrie 2026, 11:40

Noua stagiune a Filarmonicii George Enescu, deschisă de un recital extraordinar al legendarei pianiste Martha Argerich

Artista a îmbinat de-a lungul carierei activitatea solistică și muzica de cameră.

Noua stagiune a Filarmonicii George Enescu, deschisă de un recital extraordinar al legendarei pianiste Martha Argerich
Noaptea Albă a Galeriilor, de vineri până duminică, în peste 20 de spaţii, în București și 18 orașe  
Cultură 29 Septembrie 2026, 11:32

Noaptea Albă a Galeriilor, de vineri până duminică, în peste 20 de spaţii, în București și 18 orașe  

În acest an, în premieră, participă și Republica Moldova, cu galerii deschide în Chișinău.

Noaptea Albă a Galeriilor, de vineri până duminică, în peste 20 de spaţii, în București și 18 orașe  
O nouă ediție a proiectului “Ascultă 5 minute de muzică clasică”
Cultură 28 Septembrie 2026, 13:54

O nouă ediție a proiectului “Ascultă 5 minute de muzică clasică”

Din 1 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în spațiile neconvenționale din întreaga...

O nouă ediție a proiectului “Ascultă 5 minute de muzică clasică”
Spectacolul „Livada de vişini”, regizat de Horaţiu Mălăele, va avea premiera pe 4 octombrie, la TNB  
Cultură 28 Septembrie 2026, 12:13

Spectacolul „Livada de vişini”, regizat de Horaţiu Mălăele, va avea premiera pe 4 octombrie, la TNB  

Prima reprezentaţie cu public va avea loc pe 30 septembrie, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti, fiind urmată...

Spectacolul „Livada de vişini”, regizat de Horaţiu Mălăele, va avea premiera pe 4 octombrie, la TNB  

Radio România Actualitați

Premierul desemnat se pregăteşte de consultările cu partidele parlamentare

Premierul desemnat se pregăteşte de consultările cu partidele parlamentare

Premierul desemnat se pregăteşte de consultările cu partidele parlamentare
Eurodeputații nu acceptă reducerea viitorului buget al Uniunii Europene

Eurodeputații nu acceptă reducerea viitorului buget al Uniunii Europene

Eurodeputații nu acceptă reducerea viitorului buget al Uniunii Europene
Sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu

Sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu

Sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu
Cod roșu de inundații în regiunea Catalonia din Spania

Cod roșu de inundații în regiunea Catalonia din Spania

Cod roșu de inundații în regiunea Catalonia din Spania