Sursa ta de încredere

Turneul "Orgile României" ajunge, marți, la Ateneul Român

Eduard Antal și Maria-Luisa Andrici vor cânta la patru mâini pe Regina Instrumentelor.

Publicat: 04 Noiembrie 2024, 18:36  • Actualizat: 04 Noiembrie 2024, 19:06

După o vară în care au susținut 9 concerte catedrale și biserici din România, Eduard Antal și Maria-Luisa Andrici vor susține un concert extraordinar la patru mâini pe Regina Instrumentelor de la Ateneul Român din București.

Programat marți, 5 noiembrie, de la ora 19:00, recitalul încheie Turneul Național ”Orgile României”.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Ateneului și online.

”Pentru noi, a cânta pe această scenă reprezintă o imensă onoare și o responsabilitate pe măsură. Acest concert de orgă la patru mâini ne oferă ocazia de a ne conecta cu o moștenire muzicală ce se întinde pe mai bine de un secol, într-un spațiu în care marii muzicieni ai lumii și-au lăsat pe scenă o parte din sufletul lor”, declară organistul Eduard Antal, citat de Radio România Cultural.

"Suntem profund conștienți de puterea simbolică a orgii Ateneului Român, iar repertoriul pe care îl vom interpreta în acest concert este felul prin care dorim să ne exprimăm respectul și admirația pe care le avem față de acest simbol al culturii românești și față de publicul său. Nimic nu ar fi fost mai potrivit pentru închiderea festivă a ediției cu numărul șase a Turneului Național ”Orgile României” decât acest concert pe cea mai importantă scenă a muzicii clasice din România", adaugă artistul.

Programul turneului dedicat Reginei Instrumentelor este alcătuit din lucrări pentru patru mâini și patru picioare ale compozitorilor Adolph Hasse și Denis Bédard, pe lângă aranjamente pe teme de Johann Sebastian Bach sau Wolfgang Amadeus Mozart.

”Ne încearcă multe sentimente pozitive în apropierea acestui concert atât de important pentru cariera noastră și îi invităm pe toți oamenii de bunăvoință, iubitori devotați ai muzicii de orgă sau doar simpli curioși, să se alăture în sală bucuriei noastre și chiar îi provocăm la un troc: energia lor bună și molipsitoare la schimbul muzicii noastre sincere”, spune organista Maria-Luisa Andrici.

PROGRAM MUZICAL

1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Triosonata V în do major, BWV 529

2. Max Reger (1873-1916) – Toccata în re minor, op. 59, nr. 5

3. Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) – Church Sonata no. 10 in F major, K.244

4. Louis Vierne (1870–1937) – Hymne au Soleil, Suite No. 2

5. Adolf Hasse (1809-1863) – Fantezia în re minor op. 87

6. Gabriel Fauré (1845-1924) – Valse din suita Dolly op. 56

7. Enrico Bossi (1861-1925) – Scherzo în sol minor, op. 49, nr. 2

8. Sergei Rachmaninoff (1873-1943) – Polka Italienne

9. Charles-Marie Widor (1844-1937) – Simfonia a VI-a în sol minor, op. 42 nr. 2 – I. Allegro

10. Denis Bédard (1950*) – Petite Suite: Introduction / Fanfare / Lied / Scherzando

Născut în 1992, Eduard Antal este organistul-titular al catedralei romano-catolice Sfântul Iosif din București și managerul de proiect al Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae, este o prezență activă în lumea muzicii clasice.

Absolvent al ciclurilor de licență și de master în specializarea orgă la Universitatea Națională de Muzică București, sub îndrumarea profesorului Dan Racoveanu, Eduard continuă călătoria sa academică ca doctorand, avându-l drept coordonator pe profesorul și compozitorul Dan Dediu.

Eduard a reprezentat UNMB în proiectul „Young Musicians – Ambassadors of the National University of Music Bucharest” și s-a evidențiat ca laureat al Concursului național de interpretare „Ada Ulubeanu” în anii 2019 și 2020, primind și prestigiosul premiu „Franz Xaver Dressler” pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de orgă.

Recunoașterea performanțelor sale remarcabile a fost subliniată prin acordarea bursei de excelență din partea UNMB în 2018, iar în perioada 2017-2018 a fost bursier al Fundației „Principesa Margareta a României”, în cadrul programului „Tinere Talente”.

Eduard a susținut recitaluri ca solist în diverse țări precum Elveția, Polonia, Italia, Ungaria, Turcia, și în orașe importante din România, contribuind la promovarea muzicii de orgă într-un spectru internațional. Din anul 2020 realizează o incursiune în peisagistica instrumentelor de pe teritoriul României, concertând în cadrul Turneului național „Orgile României”.

Participând la festivaluri notabile la nivel național și internațional, precum SIMN, Festivalul Internațional de Orgă București, Organ Nights, Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae, Eduard a confirmat abilitățile sale artistice și pasiunea pentru muzică.

Colaborările sale includ apariții ca solist alături de Orchestra Națională Radio, Big Band-ul Radio, Filarmonica Arad, și numeroase colaborări cu Filarmonica „George Enescu” din București, Corul Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, precum și orchestrele Universității Naționale de Muzică din București: „Universitaria”, „Concerto” și „BAROCkerii”.

De asemenea, Eduard este bursier al Institutului Cultural Român, la Paris, cu bursa „George Enescu” la Cité Internationale des Arts ceea ce îi oferă oportunitatea de a-și îmbogăți experiența artistică la nivel internațional. Eduard Antal continuă să îmbine virtuozitatea sa muzicală cu devotamentul față de promovarea și evoluția artei organistice în România și în afara ei.

Maria-Luisa Andrici s-a născut la data de 14 octombrie 1999, în localitatea Verona din Italia. A început studiul pianului la vârsta de 5 ani, un an mai târziu câștigând premiul I la categoria ei de vârstă, în cadrul Concursului Național de Interpretare Instrumentală „Carl Czerni” din Piatra Neamț. A absolvit Colegiul Național de Arte „Octav Bancilă” din Iași, clasa de pian, prof. Alexa Claudia.

Drumul său muzical s-a conturat prin participarea activă la olimpiade, masterclass-uri și concursuri atât la nivel național, cât și internațional. În vara anului 2022, a finalizat studiile de licență la „Universitatea Națională de Muzică București”, specializarea orgă, sub îndrumarea domnului profesor Dan Racoveanu. Pe parcursul celor patru ani de studenție, a susținut concerte de orgă, iar în 2020 a fost laureată a Concursului Național de Interpretare „Ada Ulubeanu”. În perioada 16-18 mai 2022, a participat la Masterclass-ul susținut de organistul Jean-Baptiste Robin în cadrul Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae ediția a II-a.

Maria-Luisa Andrici și-a finalizat studiile de licență la Universitatea Națională de Muzică București, specializarea orgă, sub îndrumarea profesorului Dan Racoveanu, iar din iunie 2024, este absolventă a Conservatorului din Lugano, Elveția, unde a urmat programul de studii „Master of Arts in Music Performance” sub îndrumarea profesorului Stefano Molardi. Dincolo de pregătirea muzicală, Maria-Luisa a dorit încă de mică să își pună talentul în slujba oamenilor. Este una dintre promotoarele proiectului „Să dăruim iubire”, implementat în 2009 pentru a veni în sprijinul copiilor din deșertul Chalbi, Kenya. Prin evenimente, recitaluri, turnee și concerte vocale și instrumentale în țară și în alte părți ale lumii, a contribuit la conștientizarea și ajutorarea acestor copii.

Citește și: Laureații Astra Film Festival 2024

Spectacole ale TNB, supratitrate în limba engleză
Cultură 13 Octombrie 2026, 16:44

Spectacole ale TNB, supratitrate în limba engleză

Inițiativa urmărește să faciliteze accesul publicului internațional la producțiile instituției și va continua periodic, prin...

Spectacole ale TNB, supratitrate în limba engleză
BUZĂU: „TIM!D”, primul festival din județ dedicat sănătății emoționale
Cultură 13 Octombrie 2026, 12:39

BUZĂU: „TIM!D”, primul festival din județ dedicat sănătății emoționale

Numele festivalului reprezintă acronimul pentru Terapie, Integrare, Muzică, Introspecție, Dans, activități ce vor avea loc în...

BUZĂU: „TIM!D”, primul festival din județ dedicat sănătății emoționale
România, țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: O șansă istorică, îngreunată de întârzieri și tensiuni administrative
Cultură 13 Octombrie 2026, 09:52

România, țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: O șansă istorică, îngreunată de întârzieri și tensiuni administrative

Stadiul actual al pregătirilor a fost analizat în emisiunea GPS Cultural de la Radio România Cultural.

România, țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: O șansă istorică, îngreunată de întârzieri și tensiuni administrative
Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest 2026, puse în vânzare
Cultură 12 Octombrie 2026, 20:13

Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest 2026, puse în vânzare

Evenimentul se va desfășura între 23 octombrie și 1 noiembrie.

Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest 2026, puse în vânzare
Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Muzicii Românești, între 12 și 16 octombrie, la Iași
Cultură 12 Octombrie 2026, 14:07

Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Muzicii Românești, între 12 și 16 octombrie, la Iași

Festivalul Muzicii Românești de la Iași îşi deschide pe 12 octombrie a 18-a ediție

Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Muzicii Românești, între 12 și 16 octombrie, la Iași
FILIT 2026: Aproape 200 de evenimente și invitați de renume internațional, la Iași
Cultură 12 Octombrie 2026, 11:31

FILIT 2026: Aproape 200 de evenimente și invitați de renume internațional, la Iași

Timp de 5 zile, capitala istorică a Moldovei va găzdui întâlniri cu autori, dezbateri, ateliere, lecturi publice, concerte și...

FILIT 2026: Aproape 200 de evenimente și invitați de renume internațional, la Iași
Pictorul Horea Paștina, aniversat printr-o expoziție la Institutul Cultural Român
Cultură 08 Octombrie 2026, 20:23

Pictorul Horea Paștina, aniversat printr-o expoziție la Institutul Cultural Român

Lucrările sale se remarcă prin îmbinarea rigorii formei cu sensibilitatea cromatică și prin preocuparea pentru relația dintre...

Pictorul Horea Paștina, aniversat printr-o expoziție la Institutul Cultural Român
Cea de-a 37-a ediție a Festivalului Național de Comedie, la Galați
Cultură 07 Octombrie 2026, 11:09

Cea de-a 37-a ediție a Festivalului Național de Comedie, la Galați

Prima ediție a fost organizată în 1976.

Cea de-a 37-a ediție a Festivalului Național de Comedie, la Galați

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri