Fidelis: Dobânzi de până la 7,75% la titlurile în lei și 6,60% la cele în euro, în luna noiembrie
Pentru cei care au donat sânge începând cu dată de 1 iunie 2026, există dobândâzi speciale: de 7,60% cu scadență la 2 ani, pentru lei, respectiv 5,50%, cu scadență la 3 ani, pentru euro.
Articol de Victor Marin, Publicat: 31 Octombrie 2026, 17:17 • Actualizat: 31 Octombrie 2026, 17:44
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6-13 noiembrie 2026, cea de-a 11-a ediție Fidelis din acest an, care aduce investitorilor dobânzi de până la 7,75% la emisiunile în lei și de până la 6,60% la cele în euro.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank.
Titlurile de stat sunt listate la Bursa de Valori București, precizează Ministerul de Finanțe.
Dobânzile în lei:
- 6,60% - cu scadența la 2 ani
- 7,60% cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
- 7,15% cu scadența la 4 ani
- 7,75% cu scadența la 10 ani
Dobânzile în euro euro:
- 4,50% cu scadența la 3 ani
- 5,50% cu scadența la 3 ani pentru donatorii de sânge
- 6,60% cu scadența la 10 ani
Cei care fac dovada donării de sânge dupa 1 iunie 2026 beneficiază și de praguri minime de subscriere reduse: de la 5.000 de lei la 500 de lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei, respectiv de la 1.000 de euro la doar 100 de euro, în limita unui plafon maxim de 20.000 de euro.
Citește și: Aproape 3 miliarde de dolari, blocate în urma atacului asupra platformei Binance













