Sursa ta de încredere

Membru al Consiliului de administrație BNR: România a avut o rată de investire de 25,6% din PIB, peste media UE, în 2025

„Totuşi, o rată ridicată de investire este un avantaj numai dacă investiţiile sunt făcute pe criterii de eficienţă şi performanţă”, a spus Cristian Popa.

Membru al Consiliului de administrație BNR: România a avut o rată de investire de 25,6% din PIB, peste media UE, în 2025
Foto: Pexels | Jakub Zerdzicki

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 22 Septembrie 2026, 13:13  • Actualizat: 22 Septembrie 2026, 13:14

România a avut o rată a formării brute de capital fix de 25,6% din PIB, în anul 2025, cu peste patru puncte procentuale peste media Uniunii Europene, iar investiţiile au reprezentat unul dintre principalele motoare ale economiei într-un an dificil, a declarat Cristian Popa, membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).

Potrivit acestuia, România s-a aflat anul trecut pe locul al treilea în Uniunea Europeană în funcţie de rata de investire, după Cehia şi Croaţia.

„Este o performanţă care merită remarcată în contextul consolidării fiscale”, a spus Cristian Popa, într-un articol intitulat „România în construcţie”.

El a explicat că acumulările de capital fix au crescut cu 3,4% în 2025 şi au contribuit cu aproape un punct procentual la dinamica PIB real, potrivit Agerpres.

„Nu orice cheltuială de capital generează automat dezvoltare”

Cristian Popa a subliniat că formarea brută de capital fix include investiţiile întregii economii în active utilizate pe termen lung, precum clădiri, infrastructură, utilaje, echipamente, mijloace de transport şi software, şi nu se referă doar la investiţiile publice în infrastructură.

În opinia sa, o economie aflată în proces de convergenţă nu se poate baza doar pe consum, iar acumularea de capital şi creşterea productivităţii sunt esenţiale pentru dezvoltare.

„Totuşi, o rată ridicată de investire este un avantaj numai dacă investiţiile sunt făcute pe criterii de eficienţă şi performanţă. Doar acele investiţii cu multiplicator mare ne vor duce spre prosperitate. Nu orice cheltuială de capital generează automat dezvoltare”, a spus Cristian Popa.

El a menționat că investiţiile publice au fost impulsionate în anul 2025 de absorbţia mai puternică a fondurilor europene, care a compensat restrângerea finanţării din surse naţionale.

„Este încă o dovadă a importanţei apartenenţei României la Uniunea Europeană”, consideră Cristian Popa, care compară fondurile europene cu o „undiţă” care trebuie folosită pentru dezvoltare, şi nu cu un „peşte” care să fie consumat.

Potrivit acestuia, competiţia pentru capital devine tot mai intensă, în condiţiile în care domenii precum energia, infrastructura, apărarea, inteligenţa artificială şi reindustrializarea necesită investiţii semnificative.

„Capitalul curge acolo unde e tratat mai bine şi rămâne acolo unde este bine primit, caută randament, dar caută şi încredere”, a subliniat Cristian Popa.

El a apreciat că nivelul ridicat al investiţiilor reprezintă un punct de plecare favorabil, însă următoarea provocare este obţinerea unui nivel cât mai mare de dezvoltare din fiecare leu investit.

Cristian I. Popa este membru al Consiliului de administraţie al BNR. Opiniile exprimate în articol îi aparţin şi nu reprezintă poziţia Băncii Naţionale a României.

Citește și: Datoria externă totală a urcat spre 235 de miliarde de euro

Economia României, în stagnare
Economie 09 Octombrie 2026, 11:23

Economia României, în stagnare

PIB-ul a scăzut cu 0,6% în primul semestru.

Economia României, în stagnare
Traficul prin Strâmtoarea Ormuz, la cel mai redus nivel din ultimele săptămâni
Economie 09 Octombrie 2026, 07:07

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz, la cel mai redus nivel din ultimele săptămâni

7 nave de transport de mărfuri au trecut marți prin strâmtoare, cel mai mic număr înregistrat din 23 iulie, arată datele...

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz, la cel mai redus nivel din ultimele săptămâni
Prima turbină pe gaz a noii centrale de la Mintia, aprinsă
Economie 08 Octombrie 2026, 22:18

Prima turbină pe gaz a noii centrale de la Mintia, aprinsă

Unitatea este construită pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune, printr-o investiție privată de peste 1,2 miliarde...

Prima turbină pe gaz a noii centrale de la Mintia, aprinsă
BNR a menţinut dobânda cheie la 6,50% pe an
Economie 08 Octombrie 2026, 16:47

BNR a menţinut dobânda cheie la 6,50% pe an

Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei...

BNR a menţinut dobânda cheie la 6,50% pe an
ASF: Activele fondurilor de pensii private au crescut cu 39%, la finele lunii iunie
Economie 08 Octombrie 2026, 12:22

ASF: Activele fondurilor de pensii private au crescut cu 39%, la finele lunii iunie

Totodată, numărul total al participanţilor la sistemul de pensii private a urcat la 9,64 milioane.

ASF: Activele fondurilor de pensii private au crescut cu 39%, la finele lunii iunie
România, printre codașele UE la implementarea PNRR
Economie 07 Octombrie 2026, 20:01

România, printre codașele UE la implementarea PNRR

La nivelul UE, reformele și investițiile pe care statele trebuiau să le realizeze pentru a primi banii au fost realizate, în...

România, printre codașele UE la implementarea PNRR
Vânzările globale ale Mercedes, în scădere
Economie 07 Octombrie 2026, 16:41

Vânzările globale ale Mercedes, în scădere

Creșterile din Europa și America de Nord, alături de vânzările record de vehicule electrice cu baterie, nu au fost suficiente...

Vânzările globale ale Mercedes, în scădere
Experta Eugenia Gușilov, la RRA: Îndepărtându-ne de cărbune, trebuia deja să avem operaționale și puse în funcțiune termocentralele pe gaz
Economie 07 Octombrie 2026, 10:04

Experta Eugenia Gușilov, la RRA: Îndepărtându-ne de cărbune, trebuia deja să avem operaționale și puse în funcțiune termocentralele pe gaz

Specialista a avertizat că prețurile ridicate ale energiei electrice și importurile necesare pentru acoperirea consumului, în...

Experta Eugenia Gușilov, la RRA: Îndepărtându-ne de cărbune, trebuia deja să avem operaționale și puse în funcțiune termocentralele pe gaz

Radio România Actualitați

Formula 1: Verstappen câștigă în Singapore, Antonelli, la un pas de titlul mondial

Formula 1: Verstappen câștigă în Singapore, Antonelli, la un pas de titlul mondial

Formula 1: Verstappen câștigă în Singapore, Antonelli, la un pas de titlul mondial
Baschet: U BT Cluj Napoca, prima înfrângere în Liga Adriatică

Baschet: U BT Cluj Napoca, prima înfrângere în Liga Adriatică

Baschet: U BT Cluj Napoca, prima înfrângere în Liga Adriatică
Iași: Șapte sute de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale

Iași: Șapte sute de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale

Iași: Șapte sute de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale
Medicii recomandă vaccinarea antigripală făcută din timp

Medicii recomandă vaccinarea antigripală făcută din timp

Medicii recomandă vaccinarea antigripală făcută din timp