Problemele din sistemul sanitar adresate de platforma e-Sănătatea Mea, explicate de președintele CNAS: „Vom evita serviciile medicale fictive”
„Începem această nouă abordare în sănătate cu ambulatorul de specialitate, pentru că e cel mai simplu şi aici pacientul are problemele cele mai mari”, a explicat președintele CNAS.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 16 Iulie 2026, 12:36 • Actualizat: 16 Iulie 2026, 12:38
Modul de funcționare al platformei e-Sănătatea Mea pe care a lansat-o în testare Casa Națională de Sănătate (CNAS), precum și problemele din sistemul sanitar ce vor fi rezolvate prin intermediul acesteia, au fost explicate de președintele instituției, doctorul Horaţiu Moldovan, joi, 16 iulie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
Platforma e-Sănătatea Mea va avea 12 module și le va permite pacienților din România să găsească medici în contract cu CNAS, să își facă programările necesare, să aibă acces la rețetele medicale, precum și să își consulte istoricul decontărilor, iar medicii o vor putea folosi pentru a vedea istoricul medical al pacienților. Astfel, dosarele cu investigații anterioare nu vor mai fi necesare.
Potrivit președintelui CNAS, platforma de programări este deja în funcțiune, în fază de testare, la Spitalul Oradea, pe câteva cabinete.
„Am început acum două săptămâni cu un cabinet, de două zile avem posibilitatea de a face programări la trei cabinete, săptămâna viitoare, dacă totul merge bine, extindem la toate cele câteva zeci de cabinete de specialitate din Policlinica Spitalului Oradea, după aceea, pasul următor, dacă totul funcţionează OK, vom merge la nivelul judeţului Bihor, după care vom extinde această platformă în câteva săptămâni în toată ţara”, a explicat doctorul Horaţiu Moldovan, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
„Începem această nouă abordare în sănătate cu ambulatorul de specialitate”
„Platforma e-Sănătatea Mea are 12 module. Din punctul meu de vedere, cel mai util pentru pacienţi, este modulul de programări online, sau platforma de programări online. Ştiţi că în urmă cu un an am promis public că CNAS va veni cu un sistem de programări online, astfel încât pacientul să se poată programa simplu, rapid, fără telefoane şi fără drumuri inutile la serviciile medicale, toate serviciile medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Începem această nouă abordare în sănătate cu ambulatorul de specialitate, pentru că e cel mai simplu şi aici pacientul are problemele cele mai mari, să găsească un medic dintr-o anumită specialitate, are un bilet de trimitere, iese din cabinetul medicului de familie, de multe ori nu ştie ce să facă, nu ştie unde să găsească un cabinet sau anumite investigaţii.
Ei bine, cu această platformă va avea posibilitatea să găsească rapid toţi medicii în contract cu Casa, respectiv toţi furnizorii în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate din România. Şi va vedea în timp real unde sunt locurile disponibile să-şi aleagă cabinetul dorit.
De asemenea, pe lângă platforma de programări mai sunt alte module foarte importante şi aş menţiona aici modulul de formulare medicale, unde pacientul va avea acces la tot ceea ce înseamnă document medical cu care de regulă el pleacă de la un medic sau din spital.
Scrisoarea medicală, biletul de trimitere, alte anexe pe care le avem în contractul cadru, de exemplu, recomandări de îngrijiri medicale la domiciliu, recomandări de dispozitive medicale. Pe toate le găseşte în această platformă.
Mai există un modul de reţete, avem acolo toate reţetele, pacientul poate să-şi afişeze şi să le filtreze, reţetele, pe dată, pe furnizorul care le-a eliberat, pe tipul de medicament, va vedea care sunt eliberate, care sunt decontate şi va mai vedea un lucru foarte important în această platformă: istoricul decontărilor”, a explicat președintele CNAS.
„Vom evita serviciile medicale fictive”
De asemenea, președintele CNAS a explicat că platforma e-Sanatatea Mea va fi folosită pentru combaterea serviciilor medicale fictive. Pe aceasta va fi afișată inclusiv suma pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a decontat-o pentru pacient furnizorului de servicii medicale la care a fost acesta.
„Va fi o transparenţă totală în utilizarea fondurilor, fiecare pacient va putea să vadă cât beneficiază şi ce anume beneficiază ca servicii medicale şi medicamente din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a adăugat el.
„Am pregătit platforma pentru 19 milioane de conturi”
Totodată, președintele CNAS a spus că platforma e-Sanatatea Mea este a pacienților și că a fost pregătită pentru 19 milioane de conturi.
„În momentul în care a fost creată această platformă, ea a fost creată pentru 6.000 de furnizori; astăzi avem zeci de mii de utilizatori şi tocmai lucrul acesta a făcut ca să existe în ultimii ani aceste blocaje. Facem un pas curajos şi sperăm să fie totul cu succes şi extindem această platformă la 19 milioane de utilizatori.
Mai mult decât atât, în această platformă pacientul poate să comunice direct şi securizat cu medicul lui, sub forma unor mesaje.
De exemplu, pleacă de la o consultaţie, dar n-a înţeles ceva foarte bine şi îi scrie medicului respectiv, îi pune o întrebare, îi scrie acolo, iar medicul va vedea, pentru că şi medicul o să aibă acces cu un cont de medic, cu un cont de furnizor de servicii medicale, şi îşi poate vizualiza consultaţiile următoare, consultaţiile din trecut. Şi are o secţiune de mesaje în care primeşte aceste mesaje de la pacient şi are posibilitatea să răspundă, evident, nu-l obligăm pe medic să răspundă”, a mai explicat el.
„Nu ne mai trebuie documente tipărite”
Doctorul Horaţiu Moldovan a adăugat că rolul acestei platforme este ca medicul să poată să petreacă mai mult timp cu pacientul lui, prin eliminarea necesității dosarelor cu documente medicale.
„Vă daţi seama, de regulă, când te prezinţi într-un ambulatoriu de specialitate, te plimbi de la un medic la altul, de la o specialitate la alta, ai celebrul dosar cu toate hârtiile la tine, ca medicul să poată să-şi facă o opinie adaptată la zi, cu toate investigaţiile pe care le-ai făcut. Nu mai trebuie, renunţăm la lucrul ăsta, iar medicul intră în platformă şi vede absolut toate aceste date, rezultatele investigaţiilor, celelalte consultaţii.
Nu ne mai trebuie documente tipărite. Ele sunt generate astăzi, automat, în platforma informatică şi ne-am propus următorul lucru: dacă tot avem aceste date în platforma informatică, hai să nu le mai tipărim, hai să nu-l mai punem pe pacient să le colecteze şi hai să fie văzute aceste documente şi de către alt medic care are nevoie de acces la aceste date, iar pacientul, prin această platformă, îi va putea da medicului acces la aceste date.
Sunt elemente care determină furnizorul de servicii medicale şi pacientul să câştige timp şi să se focuseze pe ceea ce este mai important, adică pe actul medical, iar aceste date sunt foarte important, ele sunt protejate la un nivel foarte înalt.
Protecţia cibernetică este un element esenţial al acestui proiect prin care am dezvoltat noul PIAS prin PNRR, la cele mai înalte standarde de care dispune sau de care este capabilă România, pe care este capabilă România să le facă. Şi, credeţi-mă, este capabilă să facă cele mai înalte standarde în securitate cibernetică”, a mai spus președintele CNAS.
„Statul român se implică în buna funcţionare a acestei platforme”
Potrivit președintelui CNAS, dincolo de promisiunule IT-iștilor cu privire la buna funcționare a platformei, statul român se va implica la rândul său, pentru că e-Sanatatea Mea a fost declarată de securitate naţională, de importanţă, infrastructură strategică naţională, în CSAT în urmă cu aproximativ trei ani.
„Statul român se va implica direct printr-o instituţie a statului român şi le mulţumesc pe această cale, celor de la regia autonomă Rasirom, pe care i-am stresat în mod constructiv în ultimul an şi zecilor de colegi în CNAS, care au muncit împreună cu partenerii de la Rasirom pentru dezvoltarea acestei platforme.
Mentenanţa ei va fi asigurată tot prin dezvoltator, deci avem garanţia seriozităţii şi avem garanţia arhitecturii hardware şi software pe care se bazează noua platformă, pentru că e o nouă abordare din punct de vedere arhitecturii, care permite dezvoltarea pe viitor a actualelor module şi desigur permite să nu pice tot, dacă se întâmplă ceva.
Există o soluţie de backup, sau există soluţii de backup. Vă daţi seama, este o infrastructură hardware absolut uriaşă şi backup-ul este asigurat astfel încât orice s-ar întâmpla, şi cel mai mare cutremur, Doamne fereşte, dacă ar fi în România, platforma este proiectată să stea în picioare sau să revină rapid în minute, în zeci de minute, să nu mai avem problemele pe care le-am avut în trecut”, a adăugat el.
Soluții pentru persoanele în vârstă
În cazul persoanelor în vârstă care nu s-ar putea descurca să folosească platforma, soluția este aceea că un aparținător, fie un membru al familiei, fie un străin, cum ar fi un vecin, poate intra pe propriul cont de programări şi face o programare pentru un alt pacient.
„Desigur, pacientul respectiv care va fi programat, sau cel care îi face programarea nu va avea acces la datele medicale ale persoanei respective, doar poate să-i facă programarea. La fel, medicul, de exemplu, medicul de familie sau medicul specialist poate să-l programeze pe pacient mai departe, la următorul medic de care are nevoie.
Nu îl vom obliga pe medic, nu putem să facem lucrul acesta. Dar astăzi lucrul acesta, de fapt, se întâmplă în practică. Pacienţii care se descurcă mai greu, navighează mai greu prin sistemul sanitar, îi roagă, de regulă, pe medici, mai ales pe medicii de familie, îi roagă să-i ajute cu programări.
Şi atunci medicul de familie ce face astăzi? Pune mâna pe telefon şi începe să-şi sune colegii disponibili. Nu va mai trebui să facă lucrul ăsta, pentru că în 10 secunde va putea să-l programeze pe pacientul lui, dacă doreşte şi dacă pacientul îi cere lucrul acesta, la un alt coleg, la o altă specialitate”, a mai explicat președintele CNAS.
Citește și: România, sub țintele de vaccinare a copiilor, arată datele UNICEF și OMS













