
Fabrica produce tehnică militară, armament şi muniţie standard NATO şi dezvoltă drone în parteneriat cu alte societăţi...

Incendiul a fost generat de o defecţiune la sistemul de frânare al remorcii.

Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.

CAS Maramureş va finanţa noi proceduri oncologice şi cardiologice.

Construcţia are o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi şi este echipată cu acumulatori.

Accidentul a avut loc în localitatea Dragomirești.

10 suspecți au fost reținuți.

Turul va fi ghidat de ornitologul Attila Marton, doctor în biologie, și de arhitectul și urbanistul Endre Vanyolos.

Una dintre victime se află în stare gravă.

Potrivit edilului, el ar fi folosit arma cu scopul de a se apăra.

Autoturismul condus de victimă ar fi intrat în coliziune cu două autoutilitare cu semiremorcă.

Un suspect a fost reţinut în anchetă.

Vântul puternic şi accesul dificil au îngreunat intervenţia.

Prejudiciul se ridică la 2,4 milioane de lei.

Reprezentanții DSP Vaslui avertizează cu privire la calitatea apei potabile.

Prejudiciul adus bugetului de stat are o valoare de 112.000 de lei.

Bărbații ar fi agresat doi agenți de poliție în zona Maternității din centrul istoric al orașului.

Minorul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar victima a fost transportată la spital.

A fost activat Planul Roșu de intervenție.

Locuitorii din zonă au primit un mesaj de alertă pe telefoanele mobile.

Trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Victima a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

Drumeții au încercat să parcurgă o vale de abrupt nemarcată, deși nu aveau experiența și echipamentul tehnic necesare unei...

Sălile se vor închide gradual, pe măsură ce le vor expira autorizaţiile de funcţionare.

Costul lucrărilor s-a ridicat la aproape 21,2 milioane de lei.

Descarcerată, victima a fost transportată la spital.

Drumul asigură legătura între DN2D Focşani–Târgu Secuiesc şi Autostrada Moldovei A7.

Scandalul ar fi izbucnit în zona Maternităţii, în centrul istoric al municipiului.

Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea producției de energie din surse regenerabile.

Centrul multifuncţional va deschis publicului începând din 29 august.

Cele două camioane erau conduse de un cetățean român, respectiv de unul grec.

Bărbatul nu ar fi plătit, timp de 2 ani, contribuţiile la sănătate şi pensii pentru zeci de angajaţi ai companiei sale.

Incendiul se manifestă cu flacără şi degajare de fum.

În prezent, cetăţenii din municipiul Vaslui întâmpină dificultăţi în colectarea şi predarea deşeurilor voluminoase.

Victima ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi intrat într-un copac.

În ultimele 24 de ore, județul Giurgiu s-a aflat sub Cod portocaliu de ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări...

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Au fost construite două module de locuinţe, fiecare având câte 6 apartamente.

Coliziunea frontală a avut loc între două autoturisme.

Șoferul și pasagerul din autoturism au suferit răni ușoare.

Pompierii au reușit să stingă focul după mai bine de două ore.

Expediția face parte dintr-un program românesc de cercetare polară coordonat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare...

Incendiul a fost semnalat în seara zilei de 22 august.

Măsura are ca scop încurajarea utilizării pe scară largă a mijloacelor de transport în comun.

ncidentul a avut loc în timpul unei intervenții pentru aplanarea unui conflict familial.

Dobreştiul se numără printre cele 7 comune din Regiunea Nord-Vest care au obţinut finanţări pentru sisteme centralizate de...

Autorităţile au intervenit în timpul unei petreceri, pentru a restabili liniştea şi ordinea publică din cartier

Tânărul este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Cei doi reparau o maşină în momentul izbucnirii incendiului, sâmbătă dimineața.

Traficul în zonă este blocat.

Trei persoane au suferit intoxicaţii uşoare şi atac de panică în urma incidentului.